Meteorologii anunță instabilitate atmosferică în toată țara, de luni seară și până joi dimineață. Sunt prognozate ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină.

HotNews.roFoto: Hotnews

Începând de luni de la ora 22.00 și până joi la ora 9.00 vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, în special în regiunile sud-vestice, sudice și centrale, precum și în zonele de munte, conform Administrației Naționale de Meteorologie.

Se vor înregistra averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar mai ales în cursul zilei de miercuri (20 mai) și în noaptea de miercuri spre joi (20/ 21 mai) pe arii restrânse 35-40 l/mp.