Netflix anunță ecranizarea ultimului roman al cunoscutei scriitoare italiene Elena Ferrante "La Vita bugiarda degli adulti" ("Viaţa mincinoasă a adulţilor").

Elena Ferrante, ultimul romanFoto: Hotnews

Compania a anunțat achiziționarea drepturilor de autor în vederea ecranizării sub forma unui serial TV (The Lying Life of Adults), în colaborare cu casa de producții italiană Fandango.

Ultimul roman al lui Ferrante a fost lansat în noiembrie anul trecut, însă el nu a fost încă tradus nici în engleză, nici în limba română.

Lansarea traducerii în limba engelză era programată pentru luna iunie, însă va fi amânată până la toamnă din cauza pandemiei de coronavirus.

Este a doua ecranizare care ar urma să fie realizată, după adaptarea celui mai cunoscut roman al scriitoarei ”Prietena mea genială” de către HBO.

Acțiunea se derulează în anii 1990, fiind vorba despre povestea unei tinere care pornește în căutarea mătușii sale și ajunge în universul atât de cunoscut al romanelor lui Ferrante, din Napoli.

Netflix nu a dezvăluit încă data lansării serialului, însă a prezentat un scurt trailer cu fragmente din deschiderea romanului.