Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod portocaliu de intensificări puternice ale vântului și vijelii, valabil luni, de la ora 11.00 la ora 20.00, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei.

Cod portocaliuFoto: ANM

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a Moldovei, nordul Dobrogei și nord-estul Munteniei vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze la rafală în general, cuprinse între 80 și 100 km/h și vijelii.

Amintim că ANM a emis ieri două coduri galbene de intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică, valabile marți, de la ora 09.00 la ora 23.00, în cea mai mare parte a țării

Potrivit primului cod galben, în intervalul menționat, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90...100 km/h.

Local, în zonele deluroase și montane, precum și în centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Aversele vor putea avea și caracter torențial, iar izolat cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp.

Al doilea cod galben avertizează că în Moldova, Dobrogea și în estul Munteniei (județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași) local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin vijelii, intensificări ale vântului cu viteze, în general, cuprinse între 65...75 km/h, grindină și averse ce pot avea și caracter torențial și descărcări electrice.