​Patriarhul Daniel le-a transmis credincioșilor, în predica duminicală, că speră ca în curând slujbele să poată fi săvârșite în biserică. Mesajul său vine la o zi după publicarea noilor reguli valabile începând cu 15 mai, potrivit cărora slujbele se vor desfășura doar în aer liber.

Patriarhul DanielFoto: basilica.ro

„În această perioadă suferim şi de faptul că iubiţii noştri credincioşi nu pot participa direct, fizic, la slujbele din Biserică. Avem speranţa că nu peste mult timp ne vom putea reîntâlni la slujbele Bisericii, chiar dacă la început ele se vor săvârşi în afara lăcaşului de cult”, a spus Patriarhul Daniel la finalul slujbei, potrivit basilica.ro.

Patriarhul a reiterat îndemnul la rugăciune, dialogul cu Dumnezeu fiind esenţial în depăşirea crizei sanitare actuale. „În această perioadă de pandemie, când foarte mulţi oameni suferă sufleteşte de singurătate, de anxietate, de spaimă, de nesiguranţa zilei de mâine, de teamă de îmbolnăvire, de teama de moarte să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să vină spre noi, spre sufletul nostru ca să ne ridice din suferinţă, din singurătate, din întristare şi să ne dăruiască bucuria pe care a dăruit-o omului de la Vitezda pe care L-a vindecat”.

Potrivit basilica.ro, pe lângă sprijinul duhovnicesc, valoarea totală a suportului oferit de eparhii de la începutul crizei medicale Covid-19 și până în data de 4 mai 2020 se ridică la 17.149.663 lei (3.551.390 euro).

Accesul în lăcașurile de cult va fi permis limitat, din 15 mai, cu respectarea unei suprafețe de 8mp pentru o persoană, iar enoriașii și preoții trebuie să poarte măști de protecție, potrivit propunerilor puse în dezbatere publică de Institutul Național de Sănătate Publică.

De asemenea, se va evita sărutarea icoanelor, împărtășirea va fi făcută cu lingurițe de unică folosință, iar binecuvântarea se va da de la o distanță de cel puțin un metru. Slujbele se vor oficia doar în aer liber.

Accesul persoanelor în lăcașurile de cult va fi permis numai cu respectarea precauțiunilor universal valabile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2:

  • Accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană;
  • Atât personalul care deservește lăcașul de cult, cât și persoanele care intră în lăcașul de cult vor purta mască. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
  • Persoanele își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrarea în lăcașul de cult;
  • La intrarea în lăcașul de cult se va efectua un triaj observațional și nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
  • Se vor plasa la loc vizibil anunțuri scrise privind regulile de distanțare fizică și cele de acces în lacaș;
  • Se va evita atingerea sau sărutarea obiectelor sacre de cult, în locul acestor gesturi rituale se va indica îngenuncherea sau înclinarea;
  • Binecuvântarea se va oferi/primi de la o distanță de cel putin 1 m;
  • Se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință;
  • Se vor dezinfecta periodic, o dată la 4 ore, obiectele frecvent atinse;
  • Slujbele se vor oficia de către slujitorii bisericești/religioși, numai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane;
  • Nu se recomandă organizarea de pelerinaje sau călătorii religioase.