​​Lupta împotriva pandemiei de coronavirus continuă fără să fi lăsat aproape nicio sferă neatinsă, iar consecințele asupra economiei sunt extrem de grave. Majoritatea companiilor au fost afectate de criza economică, iar din cauza deficitului financiar mare, multe companii și întreprinderi mici au anunțat suspendarea activității.

BusinessAcademyFoto: BusinessAcademy

În această perioadă s-a dovedit că este mai important ca niciodată să știți dinainte cum să gestionați o afacere după criză și că cei care iau deciziile corecte în vremuri grele sunt singurii care au o șansă.

Pentru a face accesibile câtor mai mulți oameni cunoștințele care îi vor ajuta să-și protejeze afacerea, BusinessAcademy a decis ca săptămâna aceasta să ofere tuturor celor interesați cursul online gratuit Managementul crizei.

Înscrieți-vă la cursul online gratuit Managementul crizei

Indiferent de domeniul de activitate și indiferent dacă afacerea voastră a fost afectată de criză sau nu, nu vă permiteți să vă confruntați cu o criză sau să o așteptați nepregătiți. Criza poate să apară sub multe forme și în orice tip de afacere, dar pentru a înlătura pericolul falimentului și a trece peste acest moment greu al carierei – trebuie să procedați cât mai profesionist.

Cunoștințele din domeniul managementului crizei vă vor ajuta să vă direcționați propria companie sau compania pentru care lucrați, pe drumul către depășirea situației de criză și să restabiliți fluxul regulat al afacerii.

La acest curs, cu ajutorul exemplelor practice, veți asimila toate noțiunile necesare pentru a învinge criza locurilor de muncă. Veți afla cum să formați o echipă de criză și cum să faceți un plan pentru rezolvarea pe termen lung a problemelor cauzate de criză. Simultan vă veți familiariza cu noțiunea de risc și cu rolul său în cadrul managementului crizei.

Cursul durează 30 de zile. Se pot înscrie toți cei interesați. Trebuie doar să vă trimiteți cererea de înscriere.

Invitați-vă prietenii și colegii să vi se alăture

Dacă cunoașteți pe cineva pentru care acest curs ar reprezenta un ajutor în depășirea situației curente, îl puteți invita să vi se alăture la crearea planului pentru managementul situației de criză.Invitați-l să acceseze această pagină și să se înscrie. Pe rețelele sociale puteți folosi hashtagul #staiacasă pentru a răspândi vestea despre cursurile gratuite.

BusinessAcademy oferă în fiecare săptămână cursuri online GRATUITE

BusinessAcademy are grijă să fiți pregătiți pentru perioada care urmează - în fiecare săptămână vă alocă cursuri online care se predau în această instituție educațională. Cursurile oferite de BusinessAcademy țin de sfera perfecționării abilităților de afaceri, care, de câțiva ani deja, aduc câștiguri bune cursanților acestei instituții.

Frecventând cursuri profesionale gratuite vă veți îmbunătăți abilitățile de afaceri și veți dovedi că sunteți pregătiți să avansați în carieră. Iar ca să dobândiți și alte cunoștințe și să fiți bine pregătiți pentru a vă găsi un job nou, vă puteți continua educația la unul dintre programele avansate de un an de zile de la BusinessAcademy. La finalul școlarizării, obțineți și un certificat corespunzător și un titlu de specialitate, ambele recunoscute în țară și străinătate.

Nu ratați această ocazie - înscrieți-vă la cursurile online gratuite de la BusinessAcademy și începeți imediat să învățați.