Judecătoarea Mădălina Afrăsinie, de la Tribunalul București, a spus, după decizia CCR privind neconstituţionalitatea abrogării pensiilor magistraţilor, că deciziile CCR trebuie respectate şi nu criticate. „Judecătorii CCR sunt culpabilizati, dar doar atunci când în ai lor”, spune judecătoarea, potrivit Mediafax.

Curtea ConstitutionalaFoto: Curtea Constitutionala

„Observ de ceva timp că, direct şi indirect, judecătorii CCR sunt culpabilizați, dar doar atunci când în ai lor... dublul standard demonstrează de ce meduzele trăiesc de atâtea sute de ani fără creier. Nici pe mine nu mă mulţumesc toate deciziile CCR, dar potrivit Constituţiei, adică cea pe care mulţi dintre noi am jurat să o respectăm, deciziile sunt obligatorii!”, spune Mădălina Afrăsinie, preşedintele Secţiei a VI-a Civilă de la Tribunalul Bucureşti.

Magistratul atrage atenţia că, înainte de a critica, ar trebui „deschisă cartea”.

Precizările vin după ce premierul Ludovic Orban a criticat deciziile CCR privind neconstitutionalitatea abrogării pensiilor speciale.

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi pe motive de procedură, judecătorii nemaidezbătând fondul legii.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 28 ianuarie, cu 247 de voturi „pentru” şi 21 de abţineri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraţilor.