Legile PSD prin care erau suspendate plățile la credite și la utilități, declarate neconstituționale de CCR

de V.M.     HotNews.ro
Miercuri, 6 mai 2020, 17:25 Actualitate | Esenţial


Camera Deputatilor
Foto: Hotnews
Curtea Constituțională (CCR) a declarat, miercuri, neconstituționale proiectele de lege inițiate de PSD referitoare la amânarea plăţii ratelor bancare şi suspendarea plăţii la utilităţi. Actele normative au fost atacate la CCR de PNL.

Luna trecută, Parlamentul a adoptat două proiecte de lege, unul care suspendă plățile la credite și executarea silită până la sfârșitul anului, și un altul privind suspendarea plății la utilități pentru persoanele fizice.

Mai exact, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat un proiect de lege care prevedea suspendarea, la cerere, a tuturor obligațiilor de plată către bănci în ceea ce privește creditele și dobânzile aferente. Inițiativa a fost depusă de PSD si susținută și de UDMR, PRO România PMP și ALDE.

Inițiativa legislativă a fost votată în contextul în care Guvernul Orban a emis o ordonanță de urgență în care a reglementat suspendarea plăților către bănci, atât pentru persoanele fizicie cât și pentru cele juridice.

PSD a susținut însă că inițiativa lor legislativă prevede amânarea achitării ratelor pînă la 31 decembrie 2020, iar decalarea calendarului de rambursare va fi reluat în aceiași termeni ca în prezent, fără costuri suplimentare.

De asemenea, a fost adoptat și un proiect de lege privind acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice. Mai exact, proiectul prevedea amânarea plății CAS pentru angajatori pe o perioadă de 3 luni și posibilitatea ca persoanele fizice să poată cere amânarea de la plată a serviciilor de utilități (apă, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice si de internet, cablu TV).

PSD a inițiat acest proiect de lege, la care ulterior s-au alăturat și ALDE, PRO România, UDMR și PMP. În timpul dezbaterilor, USR a anunțat că susține proiectul.

PNL a anunțat imediat că va ataca la CCR proiectele referitoare la amânarea plăţii ratelor bancare şi suspendarea plăţii la utilităţi. Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a susținut că cele două legi sunt populiste, „scrise parcă de Viorica Dăncilă şi Dănuţ Andruşcă”.



UPDATE: Comunicatul Curții Constituționale privind deciziile adoptate în cazul celor două legi:

„În ziua de 6 mai 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, a luat în dezbatere:


- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, obiecție formulată de 71 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal;

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate şi a constatat că Legea pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României este neconstituţională, în ansamblul său.

Curtea a reținut, în esență, că legea criticată încalcă dispozițiile constituționale ale art.61 alin.(2) care consacră principiul bicameralismului, ale art.111 alin.(l) și ale art. 138 alin.(5) referitoare la informarea Parlamentului și obligația de stabilire a sursei de finanțare pentru cheltuielile bugetare, precum și ale art.1 alin.(3) raportat la art.1 alin.(5) din Constituție care consacră exigențele legiferării în cadrul statului de drept și principiul securității juridice.


- Obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru suspendarea rambursării creditelor, obiecție formulată de 72 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal;

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor este neconstituțională, în ansamblul său.

Curtea a constatat că Legea pentru suspendarea rambursării creditelor determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate legislative contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituție, întrucât are același obiect de reglementare cu cel al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.261 din 30 martie 2020, și anume suspendarea până la 9 luni dar nu mai mult de 31 decembrie 2020 a obligației de plată a ratelor, dobânzilor și comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori.


Efectul juridic al deciziilor de constatare a neconstituționalității legii în ansamblul său este circumscris art.147 alin.(4) din Legea fundamentală şi jurisprudenţei Curţii în materie, astfel că Parlamentului îi revine în continuare obligaţia de a constata încetarea de drept a procesului legislativ, iar, în ipoteza iniţierii unui nou demers legislativ, de a se conforma celor statuate prin decizia Curții.

Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și primului-ministru.”







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5972 vizualizari

  • -2 (8 voturi)    
    Una calda, 10 reci (Miercuri, 6 mai 2020, 17:30)

    Fides [utilizator]

    Inainte si inapoi.
  • +5 (7 voturi)    
    k (Miercuri, 6 mai 2020, 17:34)

    cartofiprajiti [utilizator]

    acum se vede cine conduce romania !!!! securisti si activisti de partid a tov. ceausescu ...se stie ! democratia prostilor
  • +7 (7 voturi)    
    Vedeti papagalilor! (Miercuri, 6 mai 2020, 18:03)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Ca se poate judeca corect.
    Ati folosit raportul de " ievaluare" a Rudotelului" sa o linsati pe Codruta!
    Slugi pesediste!
    Nu va albiti cu o sedinta!
    Trompeta de avocat al poporului a mai livrat doua imbecilitati.
    Oprobiu public impotriva voastră e mare!
    Nu scăpați!
    Demisia!
  • +2 (2 voturi)    
    lasati poporul sa-si plateasca datoriile! (Miercuri, 6 mai 2020, 18:45)

    Lara Antipova [anonim]

    :)))))
  • 0 (4 voturi)    
    Atunci (Miercuri, 6 mai 2020, 19:00)

    Futurist Irefutabil [utilizator]

    Sa declare si "somajul tehnic" neconstitutional si sa fie platite salariile integral. Este problema angajatorului sa asigure conditii sigure de munca pentru angajat iar daca nu o poate face, este treaba lui.
    • +3 (3 voturi)    
      Siigur (Joi, 7 mai 2020, 7:02)

      gamma [utilizator] i-a raspuns lui Futurist Irefutabil

      Integral 2 salarii apoi somaj .
      Cred ca majoritatea ar prefera sa aiba unde sa se intoarca la munca.

      In alta ordine de idei si asta a fost tot un circ ieftin marca PSD .
  • -2 (8 voturi)    
    guvernul PNL nu vrea sa ajute populatia (Miercuri, 6 mai 2020, 19:03)

    eucomentez [utilizator]

    PNL e obsedat de putere si isi bate joc nu numai de minoritati, dar si de populatie. A ajuns sa conteste masurile care ajuta populatia.
    • 0 (0 voturi)    
      Vrei voturi? (Joi, 7 mai 2020, 13:13)

      Florin1982 [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

      Exista un OUG care functioneaza si e bun. PSD a dat o lege pur pentru voturi, stiind ca va pica la CCR. Oricine indiferent daca a fost afectat in vreun fel de COVID sau nu , putea cere 9 luni de gratie la plata ratelor. O prostie mai mare nu cred ca exista... ar fi blocat absolut orice credit nou. Dar asa e cand esti doar 'populist' si vrei voturi.
  • +1 (3 voturi)    
    au fost trimise de PNL la CCR (Joi, 7 mai 2020, 8:18)

    eucomentez [utilizator]

    Legile au fost contestate de PNL, sa nu uitam. Altfel nu ajungeau la CCR si nu erau declarate neconstitutionale.
    • -1 (1 vot)    
      Da, pentru ca erau doar populiste (Joi, 7 mai 2020, 13:14)

      Florin1982 [utilizator] i-a raspuns lui eucomentez

      Oricine indiferent daca era afectat sau nu, putea obtine 9 luni de gratie. Asta ar fi blocat orice creditare noua.
      PSD stia foarte bine ca e neconstitutional...dar de ce sa nu mai castige niste voturi?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by