Maduro acuză tentativa de invadare a Venezuelei: Doi americani, arestați / ”Teroriștii se jucau de-a Rambo”

de DG     HotNews.ro
Marţi, 5 mai 2020, 9:38 Actualitate | Esenţial


Nicolas Maduro
Foto: Agerpres/Xinhua
Cincisprezece persoane, între care doi americani, au fost arestate în ultimele două zile pentru o tentativă ratată de invazie dinspre mare în Venezuela, a susţinut luni preşedintele acestei ţări, Nicolas Maduro, scrie de AFP, citată de Agerpres.

Într-un discurs la televiziunea de stat, Maduro a declarat că autorităţile au arestat luni "13 terorişti", care ar fi fost implicaţi într-un complot - potrivit lui - coordonat de Washington, care avea scopul să-l înlăture de la putere, conform Reuters.

Preşedintele venezuelean a arătat paşapoartele celor doi suspecţi americani, identificaţi ca fiind Luke Denman, 34 de ani, şi Airan Berry, 41 de ani, precum şi alte documente ale celor doi, care - potrivit lui - ar fi lucrat cu Jordan Goudreau, un veteran militar american care conduce o societate de securitate Silvercorp USA , cu sediul în Florida.

"Se jucau de-a Rambo. Se jucau de-a eroii", a declarat Maduro, adăugând că autorităţile venezuelene au aflat despre complot înainte de punerea lui în aplicare.

Goudreau, care s-a identificat duminică drept autorul presupusei invazii, a declarat luni prin telefon pentru Reuters că Berry şi Denman sunt de asemenea implicaţi. "Ei lucrează cu mine. Sunt băieţii mei", a spus el.

Departamentul de Stat n-a făcut niciun comentariu deocamdată cu privire la presupusele arestări. Responsabili americani au negat ferm orice implicare a guvernului de la Washington în incursiune. O persoană familiarizată cu situaţia a declarat pentru Reuters că cei doi cetăţeni americani au fost capturaţi luni în cursul unei razii la complicii presupuşilor complotişti a doua zi după intrarea lor în Venezuela dinspre coasta caraibeană şi ar fi în prezent în custodia serviciilor de informaţii militare venezuelene.

Detaliile provin de la contacte cu forţele de securitate venezuelene, a spus sursa Reuters sub rezerva anonimatului. Parchetul venezuelean l-a acuzat luni pe liderul opoziţiei Juan Guaido că a recrutat "mercenari" cu fonduri ale ţării petroliere blocate de sancţiunile americane pentru a orchestra o tentativă de "invazie" dinspre mare a ţării, conform AFP. Guaido a pus la îndoială versiunea guvernamentală a evenimentelor de duminică, insistând că Maduro încearcă să distragă atenţia de la alte probleme în ultimele zile, inclusiv de la o rebeliune sângeroasă într-o închisoare şi de la violenţele între bande la Caracas.

Echipa de comunicare a lui Guaido a dezminţit luni informaţiile apărute în media oficiale de la Caracas potrivit cărora el ar fi angajat Silvercorp pentru a-l înlătura cu forţa de la putere pe Maduro, adăugând că liderul opoziţiei şi aliaţii săi "nu au nicio legătură sau responsabilitate pentru acţiunile Silvercorp". "Solicităm ca drepturile persoanelor capturate în ultimele ore să fie respectate", a declarat echipa lui Guaido într-un comunicat emis luni seara.

Washingtonul a impus sancţiuni economice severe împotriva Venezuelei în efortul de a-l îndepărta de la putere pe Maduro, pe care îl acuză de trucarea alegerilor în 2018. Guvernul lui Maduro susţine că SUA vor să controleze uriaşele rezerve de petrol ale Venezuelei. Arestările de luni intervin după ce guvernul de la Caracas a anunţat - duminică - că un comando de mercenari ar fi încercat să intre în ţara sud-americană la bordul unor ambarcaţiuni rapide venind din Columbia vecină, afirmând că opt persoane au fost ucise şi două capturate.

Târziu duminică seara, Goudreau a publicat un video în care s-a identificat drept autorul invaziei, alături de militarul disident venezuelean Javier Nieto. Combatanţi pe teren continuă să efectueze operaţiuni în diferite părţi ale Venezuelei, a mai declarat Goudreau în înregistrare. El l-a identificat pe unul dintre combatanţi ca fiind "comandantul Sequea", ceea ce părea a fi o referire la Antonio Sequea, prezentat luni de televiziunea publică venezueleană drept unul dintre cei arestaţi. Site-ul Silvercorp îl descrie pe Goudreau drept "un veteran al forţelor speciale care au acţionat în Irak şi Afganistan, cu multe decoraţii".

Un canal de televiziune venezuelean a arătat luni fotografii cu bărbaţi întinşi la pământ, cu mâinile la spate, informând că grupul călătorea în apropierea oraşului Chuao, în centrul statului Aragua. Grupul a fost capturat de "forţa populară, cu ajutorul pescarilor", potrivit acesteia.

Un responsabil american, care a solicitat anonimatul, a declarat că guvernul american nu are nicio implicare în acest incident. O altă sursă având legături cu serviciile de informaţii americane a mai spus că agenţiile americane nu au nicio legătură cu incursiunea militară din Venezuela, notează Reuters. Această presupusă tentativă de invazie intervine la peste un an de la apelul lui Juan Guaido la rebeliune adresat armatei.

La 30 aprilie 2019, el a încercat fără succes să-i convingă pe militarii aflaţi în cazărmi să se răscoale împotriva "uzurpatorului" Nicolas Maduro, scrie AFP, adăugând că puterea chavistă de la Caracas îl acuză de atunci cu regularitate de implicare în "comploturi" împotriva preşedintelui socialist, cu ajutorul Columbiei şi SUA.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2727 vizualizari

  • +4 (8 voturi)    
    15 persoane și este invazie? (Marţi, 5 mai 2020, 10:26)

    asavreau [utilizator]

    Prin Grecia,Italia vin sute de persoane pe mare și nu se plâng că-i invazie.Măi Maduro,poate oamenii vroiau să migreze în Venezuela.Ce,nici tu nu crezi că merită să migrezi în Venezuela?
    • 0 (6 voturi)    
      invazie privata (Marţi, 5 mai 2020, 11:58)

      John_Re [utilizator] i-a raspuns lui asavreau

      cine stie de unde au primit banii idiotii astia.
      stirea oricum a facut inconjurul lumii.
      ca in filmele cu prosti.

      :))
      • +1 (3 voturi)    
        Și în Europa de unde au primit banii. (Marţi, 5 mai 2020, 12:10)

        asavreau [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

        Că nu-i cară statele.Vin cu ambarcațiuni privateCe,dacă 2 americani vor în Venezuela înseamnă că sunt trimiși de SUA?Sunt și în SUA destui socialiști,iar Venezuela este raiul socialismului fără fond.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by