​Litoralul românesc este gol, iar pierderea este a tuturor şi se ridică undeva la 60 de milioane de euro, numai pentru perioada de 1 mai, a declarat vineri, pentru Agerpres, Cristian Bărhălescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism pentru regiunea sud-est.

Vama Veche Litoral 1 mai 2020 (1)Foto: Hotnews

"Pierderea nu este numai a proprietarilor de PUB-uri, de hoteluri sau transportatori, ori taximetrişti, ori a celor ce făceau evenimente. Pierderea este a tuturor, pentru că nici statul nu încasează taxe şi impozite, nici angajaţii nu îşi mai iau salariul în această perioadă şi, de asemenea, întreaga structură care se punea în mişcare pentru aceste evenimente stă. Nu se mai întâmplă nimic. (...) Pierderea este pentru toţi, nu e doar pentru proprietari. Iar ca şi cifră cred că se ridica undeva la 60 de milioane euro în comparaţie cu anul trecut. Vorbim de perioada de 1 mai, pentru că pentru tot sezonul estival cu siguranţă cifrele sunt mult mai mari", a spus Bărhălescu.

Acesta a precizat că se raportează la ceea ce se declară oficial, respectiv 20.000 -30.000 de turişti cazaţi în structurile clasificate, dar există şi multe structuri neclasificate, apartamente şi case de vacanţă, care nu sunt înregistrate în regim hotelier şi aceşti turişti nu sunt raportaţi, ceea ce înseamnă că suma este mult mai mare.