Laura Codruța Kovesi, desemnată personalitatea publică a anului de Emerging Europe

de DG     HotNews.ro
Joi, 30 aprilie 2020, 21:14 Actualitate | Esenţial


Laura Codruta Kovesi
Foto: Agerpres/EPA
Procurorul public european, Laura Codruţa Kovesi, a fost desemnată joi de publicaţia londoneză Emerging Europe drept personalitatea publică a anului, relatează Agerpres.

Actualmente şefa Biroului procurorului public european (EPPO), Kovesi a ajuns iniţial în atenţia publică în România, ţara ei natală, în calitate de şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), al cărei director a devenit în 2013.

În timpul celor cinci ani în care s-a aflat în această funcţie, ea a supervizat trimiterea în judecată a mii de politicieni corupţi: primari, parlamentari şi chiar foşti premieri au fost găsiţi vinovaţi de corupţie şi condamnaţi la închisoare, scrie Emerging Europe.

''Această distincţie este o recunoaştere a muncii remarcabile a doamnei Kovesi în fruntea DNA, unde a devenit un model pentru agenţiile de combatere a corupţiei din întreaga regiune a Europei emergente şi un simbol al luptei împotriva corupţiei şi al consolidării statului de drept', spune Andrew Wrobel, partener fondator al Emerging Europe.

'Desemnarea ei ulterioară în funcţia nou creată ca primul procuror public al Europei nu face decât să confirme rolul important pe care ea l-a jucat şi va continua să-l joace în lupta împotriva corupţiei'', adaugă acesta.

În calitate de procuror public european, Laura Codruţa Kovesi are ocazia să schimbe atitudinile la nivel european. EPPO, cu sediul în Luxemburg, care ar urma să devină funcţional la sfârşitul anului curent, va fi un birou independent însărcinat cu investigarea, punerea sub acuzare şi condamnarea infracţiunilor împotriva bugetului UE, precum fraude, corupţie şi fraude transfrontaliere cu TVA mai mari de 10 milioane de euro. Lista infracţiunilor poate fi extinsă în viitor pentru a include, de exemplu, terorismul.

Premiile Emerging Europe sunt în 2020 la a treia ediţie şi fac parte dintr-un program de prezentare a ceea ce este mai bun în regiunea Europei emergente: personalităţi, organizaţii publice şi private, precum şi proiecte şi iniţiative.

Printre precedenţii laureaţi se numără Kristalina Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional, şi profesorul Gunter Verheugen, fost vicepreşedinte al Comisiei Europene. Ceremonia acordării distincţiilor din acest an era programată să aibă loc în 25 iunie, la Parlamentul European, la Bruxelles. Din cauza pandemiei de COVID-19, laureaţii de anul acesta vor fi anunţaţi online în următoarele săptămâni şi luni.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3994 vizualizari

  • +14 (26 voturi)    
    Nu Gadea, nici Ciutacu, nici Ciuvica (Joi, 30 aprilie 2020, 21:48)

    bokila1 [utilizator]

    ca sa vezi domnule....ce surpriza
  • -16 (30 voturi)    
    De parca (Joi, 30 aprilie 2020, 22:07)

    mihaipricop [utilizator]

    intereseaza pe cineva tot felul de premii fantoma,
  • -14 (30 voturi)    
    Asa fain e ca isi dau premii intre ei (Joi, 30 aprilie 2020, 22:07)

    Fides [utilizator]

    Si Klaus a primit recent premiul Coudenhove-Kalergi. Jo ejszakat natiune.
    • 0 (14 voturi)    
      mai funny de atat (Vineri, 1 mai 2020, 0:22)

      Nevermind [utilizator] i-a raspuns lui Fides

      https://emerging-europe.com/emerging-europe-council/

      Mircea Geoană is the deputy secretary of the North-Atlantic Treaty Ordanisation (NATO). bla bla bla

      Ala de nu stia nici el cati mai sunt, membru in consiliu :)))) Frumos, sau ce? :D
  • +12 (20 voturi)    
    felicitari Dnei Kovesi (Joi, 30 aprilie 2020, 22:43)

    ..13 [utilizator]

    Si mult succes mai departe - este o munca grea.
  • +10 (16 voturi)    
    Se pare ca pana la urma (Joi, 30 aprilie 2020, 23:58)

    panduru [utilizator]

    oamenii tot ajung acolo unde merita. Ma refer la Kovesi, dar si la dragnea. O asteptam pe haiduca pintea...
  • -1 (9 voturi)    
    De pe margine (Vineri, 1 mai 2020, 3:07)

    Grecul [utilizator]

    Cei doi, Kovesi si Geoana, sunt oameni care fac cinste Romaniei. Au ajuns acolo unde sunt pe propriile puteri.
    N-au dat spaga la partid sa fie pusi pe liste.
    Ma intreb daca cei care fac comentarii impotriva lor au facut vreodata in viata lor ceva mai mult decat sa arunce cu noroi in oameni care fac ceva cu adevarat...
    Ma intreb daca au facut vreodata ceva mai mult decat sa sprijine ceea ce a ajuns sa fie numita - de catre oamenii cu ceva mai mult creier - "ciuma rosie"...
    Avem ceea ce meritam.
    • +3 (3 voturi)    
      Am niste rezerve in (Vineri, 1 mai 2020, 11:47)

      Kecske [utilizator] i-a raspuns lui Grecul

      ce-l priveste pe geoana. Curioasa evolutie pentru o nulitate ca el.
      • 0 (0 voturi)    
        Despre Geoana (Vineri, 1 mai 2020, 21:47)

        Grecul [utilizator] i-a raspuns lui Kecske

        Da...s-ar putea spune ca a fost o nulitate ca om politic la PSD...
        Sa ajunga secretar general la PSD, candidat la presidentie...a trebuit sa se coboare la nivelul nulitatilor...pentru ca, trebuie sa recunoastem, din ce altceva a fost alcatuit PSD-ul ultimilor ani decat din nulitati?
        Asa e, "daca intri in troaca te mananca porcii"...
        Ca profesionist insa, nivel de cultura, experienta internationala...putini ii calca pe urme...
        Sa fim seriosi - NATO inseamna ceva - am indoieli serioase ca intr-un asemenea post ar ajunge un ageamiu...
        Raman la parerea ca, pentru locul pe care il ocupa, ar trebui sa fim mandri de el...
  • +1 (7 voturi)    
    De Kovesi vom mai auzi lucruri bune. (Vineri, 1 mai 2020, 8:51)

    asavreau [utilizator]

    Kovesi este o doamnă serioasă,conștiincioasă.Își face meseria conștiincios și democratic.La câte răutăți sau spus și făcut împotriva ei,nu am auzito să dea vreo replică golănească,nervoasă.Când ai bun simț se cunoaște.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by