Toţi foştii preşedinţi şi majoritatea foştilor premieri din Polonia au declarat că se opun organizării alegerilor prezidenţiale prevăzute pentru 10 mai, considerându-le un "pseudo-scrutin", într-o scrisoare comună publicată joi în presa poloneză, potrivit Agerpres.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Scrutinul, vizat de multiple contestări din punct de vedere legal şi tehnic, ar urma să se desfăşoare doar prin corespondenţă din motive invocate în legătură cu pandemia de COVID-19.

Cu zece zile înaintea votului, ambianţa politică este tensionată în Polonia, unde opoziţia şi diferite instituţii naţionale şi internaţionale solicită amânarea acestuia.

"Impusă de partidul Lege şi Justiţie (PiS, la putere), organizarea alegerilor prin corespondenţă a fost votată în pofida Constituţiei şi a regulamentului Dietei" (camera inferioară), scrie Lech Walesa, liderul istoric al mişcării Solidaritatea şi cei doi preşedinţi care i-au succedat la şefia statului, Aleksander Kwasniewski (de stânga) şi Bronislaw Komorowski (de centru).

Alegerile "nu vor fi nici universale, nici echitabile (...), fără garanţia unui vot secret şi fără posibilitatea unui control civic asupra onestităţii desfăşurării sale", insistă în scrisoare şi ceilalţi cosemnatari, între care foştii premieri Marek Belka, Jan-Krzysztof Bielecki, Wlodzimierz Cimoszewicz, Ewa Kopacz, Kazimierz Marcinkiewicz şi Leszek Miller, de orientări politice diferite.

Semnatarii şi-au declarat intenţia de a nu participa la aceste "pseudo-alegeri", îndemnând populaţia să le urmeze exemplul.

Marţi, aceeaşi decizie fusese anunţată de şeful Partidului Popular European (PPE) şi ex-preşedinte al Consiliului European, fostul premier polonez Donald Tusk.

Partidul conservator naţionalist PiS, al cărui candidat, preşedintele aflat la final de mandat Andrzej Duda, este favorit în scrutin, apără organizarea alegerilor în 10 mai, argumentând că este o necesitate constituţională şi că votul prin corespondenţă ar urma să garanteze securitatea cetăţenilor.

Puterea a făcut totul pentru a pregăti acest scrutin prin corespondenţă inedit în Polonia. Dar joi nu se ştia totuşi cu certitudine dacă PiS va aduna suficiente voturi pentru a face să fie adoptată definitiv legea care autorizează acest mod de scrutin în cursul unei sesiuni parlamentare prevăzută să aibă loc pe 7 mai.

Doar un polonez din patru se declară favorabil organizării scrutinului în 10 mai, potrivit unui studiu publicat marţi.