Sorina Pintea, trimisă în judecată de DNA în dosarul de luare de mită / Fostul ministru al Sănătății se află sub control judiciar

de I.H.     HotNews.ro
Joi, 30 aprilie 2020, 13:34 Actualitate | Esenţial


Sorina Pintea
Foto: Hotnews
Fostul ministru al Sănătății a fost trimisă în judecată joi de către procurorii DNA, în dosarul în care este acuzată că ar fi primit mită 10.000 de euro şi 120.000 de lei în perioada în care a fost manager al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare.

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sorina Pintea pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

DNA arată în rechizitoriu că, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, Sorina Pintea ar fi primit mită 10.000 de euro și 120.000 de lei.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit.

Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Pintea ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, iar în 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, în biroul său din cadrul spitalului, a fost organizat un flagrant, mai spune DNA. Procurorii au instituit sechestru asiguratoriu pe două terenuri ale fostului ministru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere menținere a măsurilor preventive și asigurătorii.

DNA mai menționează că anterior sesizării instanței de judecată în acest caz, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o persoană fizică acuzată de complicitate la luare de mită în formă continuată.

În acest dosar, Sorina Pintea s-a aflat în arest preventiv până în 6 martie, când a fost pusă în libertate, fiind plasată sub control judiciar.
Avocații au invocat între altele starea de sănătate precară a fostului ministru. Sorina Pintea suferă, potrivit declarațiilor ei publice de dinainte de a fi arestată preventiv, de dermatomiozită, o boală autoimună gravă și rară, pentru care face tratament cu cortizon și imunoglobuline. Ea a cerut de mai multe ori să stea în spital, sub pază, după ce a fost arestată preventiv.










Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1295 vizualizari

  • -11 (13 voturi)    
    Marota cu flagrantul continua, n-a fost (Joi, 30 aprilie 2020, 13:48)

    xrogo [utilizator]

    nici un flagrant, procurorii DNA s-au facut de cacao, ca deobicei, asteptam judecata si achitarea!
    • +8 (10 voturi)    
      Pai.. (Joi, 30 aprilie 2020, 14:40)

      DurAndrei [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      Judecati-o voi in avans si achitati-o acolo la Scanteia 3...
    • +8 (10 voturi)    
      ce flagrand.. (Joi, 30 aprilie 2020, 14:56)

      Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui xrogo

      .. ca v-a facut partidu' de ras cu 7%, la voi in PSD numai de la 20% in sus e norma.
      "super tare", "perfect" se gudura morticia la amaratii aia de 7%.
  • +10 (12 voturi)    
    se poate urgenta judecata ? (Joi, 30 aprilie 2020, 13:48)

    iondelaafumati [utilizator]

    foarte tare ,hai in pușcărie !
  • +8 (10 voturi)    
    mititica... (Joi, 30 aprilie 2020, 14:54)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    .. hop s-o vezi cum se imbolnaveste de toate bolile pamantului.
    • +2 (4 voturi)    
      Nu are curaj. (Joi, 30 aprilie 2020, 15:47)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Dacă te dai bolnav trebuie să te internezi în spital.Cine mai arte curaj să se dea bolnav,că internat în spital chiar devii foarte bolnav.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by