12 state UE, inclusiv România, cer suspendarea dreptului pasagerilor companiilor aeriene de a le fi returnaţi banii integral

de D.D.     HotNews.ro
Miercuri, 29 aprilie 2020, 18:40 Actualitate | Esenţial


Tabele aeroport
Foto: pixabay.com
​Un grup de 12 state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au cerut miercuri Comisiei Europene să suspende regulile care obligă companiile aeriene să returneze în totalitate pasagerilor banii pe biletele zborurilor anulate, apreciind că transportatorilor aerieni ar trebui să li se permită să ofere în schimb vouchere pentru zboruri ulterioare, transmite Reuters.

Pandemia de COVID-19 a obligat companiile aeriene să blocheze la sol avioanele pentru mai mult de o lună astfel că mai multe companii precum Lufthansa şi Air France KLM încearcă să obţină sprijin de la stat.

Într-o scrisoare comună trimisă miercuri, miniştrii Transporturilor din Belgia, Bulgaria, Cipru, Cehia, Franţa, Grecia, Irlanda, Letonia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia au cerut Comisiei Europene un amendament temporar la Directiva UE privind drepturile pasagerilor. Semnatarii scrisorii susţin că Executivul comunitar ar trebui să propună de urgenţă acest amendament, conform căruia consumatorii vor fi obligaţi să accepte vouchere în locul returnării banilor, cu anumite condiţii.

Voucherele ar trebui să fie valabile pentru o perioadă limitată de timp şi ar trebui să includă dreptul rambursării banilor dacă nu sunt folosite până la data limită. De asemenea, ar trebui să fie oferită o protecţie împotriva riscului de faliment al companiilor aeriene.

Potrivit miniştrilor Transporturilor, această soluţie ar ajuta companiile aeriene, care se confruntă în prezent cu probleme de lichidităţi, şi de asemenea oferă un nivel adecvat de protecţie a consumatorilor.

Cu toate acestea, recent comisarul european pentru Transport, Adina Vălean, a spus că transportatorii aerieni trebuie să returneze banii pentru zborurile anulate şi pot oferi vouchere numai dacă pasagerii acceptă voucherele în schimbul returnării banilor.

Miniştrii Transporturilor din UE urmează să se întâlnească miercuri în videoconferinţă, alături de omologii lor din Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein, pentru a discuta cum să îşi coordoneze măsurile de relaxare a restricţiilor de călătorie. (Sursa: AGERPRES)






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2684 vizualizari

  • -2 (4 voturi)    
    mda (Miercuri, 29 aprilie 2020, 18:51)

    irma [utilizator]

    iar ne supunem ue?
    de ce sa luam vouchere?
    ce costa acum 500 eur o sa coste 1500 dupa...degeaba luam un voucher...nu vom mai putea rezerva aceeasi calatorie
    • +1 (1 vot)    
      UE zice nu voucherelor (Miercuri, 29 aprilie 2020, 21:21)

      marchiza [utilizator] i-a raspuns lui irma

      Din contra, UE zice nu voucherelor, Romanica incearca sa umble cu cioara vopsita ca sa plateasca pierderile din aviatie/turism cu banul clientului in loc sa se gandeasca la un plan solid de ajutor/relansare.
  • -1 (5 voturi)    
    cum spuneam: GUWERNNERUL MULTINATIONALELOR (Miercuri, 29 aprilie 2020, 18:53)

    axiopolis [utilizator]

    .
    • +1 (1 vot)    
      nu sunt sigur (Miercuri, 29 aprilie 2020, 21:23)

      marchiza [utilizator] i-a raspuns lui axiopolis

      Eu cred ca in primul rand s-au gandit la TAROM dar nu m-ar mira sa nu fie vorba si de ceva lobby (a se citi spaga) de pe la alte companii.
  • +4 (4 voturi)    
    Bravo (Miercuri, 29 aprilie 2020, 20:20)

    POMPIERUL [utilizator]

    In toate companiile aeriene sunt angajate rude si cunostinte ale politicienilor, ori acestia din urma au actiuni in aceste companii. Dupa criza din 2008-09 si-au marit salariile, si-au aprobat bonusuri si vacante, iar ce a mai ramas din profit nu l-au alocat pentru cazuri de urgenta, deoarece mituiesc politicienii (si pe cei din anturajul lor infect) cu : reduceri de tarife si functii in CA . Aceasta practica este intalnita in toate companiile mari din : energie, informatica ,banci .Acum vor ajutor ....
  • +4 (4 voturi)    
    cine a decis? (Miercuri, 29 aprilie 2020, 20:28)

    marchiza [utilizator]

    Cand se spune ca Romania face parte din grupul ce a cerut acest lucru, ce instanta a decis sa sprijine aceasta hotie? Parlamentarii romani? Ministerul turmismului? Vrem sa stim si noi cine este hotul.
    Ce vina am eu care am cumparat un produs si compania aeriana nu poate sa mi-l ofere????
    Asa vrea statul sa relanseze economia, furand din banii populatiei? Cum ar fi sa te duci la magazin, sa-ti scaneze produsele, sa le platesti si la sfrsit sa pleci cu sacosa goala? Este exact acelasi lucru.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by