Suceava: Un cal furat a ajuns din nou la proprietarul de drept pentru că avea obiceiul să muște. Dosar penal pentru hoți, plus amendă că au plecat la furat fără declarație pe proprie răspundere

de G.S.     HotNews.ro
Luni, 27 aprilie 2020, 8:49 Actualitate | Esenţial


Cal
Foto: pixabay.com
Un cal furat în timpul nopții de la un proprietar din comuna suceveană Râșca și ajuns în cursul dimineții următoare la noul proprietar, în urma unui schimb făcut cu hoții, avea să se întoarcă la proprietar pentru că avea prostul obicei să muște, scrie Monitorul de Suceava.

Autorii furtului, doi tineri de 18 și 19 ani sunt cercetați pentru furt calificat, fiind și amendați cu câte 2.000 de lei pentru că nu și-au făcut o declarație pe proprie răspundere atunci când au plecat la furat.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Vadu Moldovei au fost sesizați telefonic de un bărbat de 45 de ani, din comuna Râșca, despre faptul că acestuia i-a fost furat calul din grajd în cursul nopții ce trecuse. În momentul apelării poliției, proprietarul văzuse calul circulând la căruța unui străin, prin Râșca.

Cercetările întreprinse de polițiști au stabilit că doi tineri de 18 și 19 ani, din Râșca au intrat în timpul nopții în curtea locuinței păgubitului, din grajdul căruia au sustras calul, pe care l-au dus pe pășunea de lângă locuința lor, unde l-au priponit. În dimineața următoare, cei doi au pus calul la căruță și s-au dus la Baia, unde nu au reușit să vândă calul, însă l-au dat până la urmă la schimb cu un altul.

Văzând că acesta mușca, vineri dimineață noul proprietar al calului furat l-a înhămat la căruță și a venit cu el la Râșca, în încercarea de a-l înapoia celor doi tineri cu care făcuse schimbul. Pe un drum din localitate însă, proprietarul păgubit al calului și-a recunoscut animalul la căruța bărbatului din Baia și a sunat la 112.

Calul a fost înapoiat proprietarului, iar cel din Baia și-a luat cabalina și s-a întors acasă, doar cei doi tineri suspecți de furt calificat au ajuns pe mâna polițiștilor, pentru audieri, notează sursa citată.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14723 vizualizari

  • +22 (26 voturi)    
    am si eu o curiozitate (Luni, 27 aprilie 2020, 8:56)

    Mariamoto [utilizator]

    cei tineri erau cumva de etnie rroma?
    • +24 (24 voturi)    
      noooooo (Luni, 27 aprilie 2020, 9:59)

      iodixit [utilizator] i-a raspuns lui Mariamoto

      unde ai mai pomenit asa ceva?
    • +19 (19 voturi)    
      Răspunsul (Luni, 27 aprilie 2020, 11:00)

      gebica [utilizator] i-a raspuns lui Mariamoto

      Poate de data asta reușesc să înșel vigilența ăstora de la HN care au ținut pentru ei primul comentariu. Răspunsul ți l-ai dat singur punînd întrebarea, deci ce rost mai avea să o pui? Doar ca să arăți că ești în ton cu moda corectitudinii politice (rromi=rromâni) și nu le spui țigani, cum le spune toată lumea de cînd lumea.
    • +13 (17 voturi)    
      Problema e ca au fost la furat fara declaratie (Luni, 27 aprilie 2020, 11:25)

      Miky60 [utilizator] i-a raspuns lui Mariamoto

      Deci nu conteaza atat de mult ca au furat calul, mai important este ca nu aveau declaratie in care sa spuna ca se duc la furat. Ce ti-e si cu politia in ziua de azi si ce prioritati sunt...
      • +14 (14 voturi)    
        ai uitat... (Luni, 27 aprilie 2020, 12:57)

        MitikaP [utilizator] i-a raspuns lui Miky60

        ...ca Al Capone a fost bagat la zdup pe motiv de evaziune fiscala, nu pentru asasinate?
        I-au amendat si ei cu ce au avut la indemana, sa speram ca organele de ancheta o sa dovedeasca in fata judecatorului si furtul si sa-i potoleasca!
    • +7 (9 voturi)    
      Domnule,iată un cal deștept. (Luni, 27 aprilie 2020, 19:55)

      Rescator [utilizator] i-a raspuns lui Mariamoto

      Nici frumosul și nobilul animal nu-i suportă pe
      rromulanii alergători.
  • +21 (23 voturi)    
    Terorism! Terorism! (Luni, 27 aprilie 2020, 8:58)

    Sparafucile [utilizator]

    Pai cum sa-i amendeze pe hoti cu 2000 de lei cind in formularul de declaratie nici nu exista rubrica pentru mers la furat? Ei ce era sa completeze?
    • +26 (26 voturi)    
      Activități vitale (Luni, 27 aprilie 2020, 9:45)

      gebica [utilizator] i-a raspuns lui Sparafucile

      Ce nu suferă amînare pentru asigurarea existenței.
      • 0 (0 voturi)    
        nu știam însă (Marţi, 28 aprilie 2020, 12:38)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui gebica

        că și pentru furat îți trebuie declarație pe proprie răspundere. Că așa rezultă din titlul articolului :”plus amendă că au plecat la furat fără declarație pe proprie răspundere”.
    • +8 (12 voturi)    
      la (Luni, 27 aprilie 2020, 9:53)

      costelo999 [utilizator] i-a raspuns lui Sparafucile

      munca cimpului ... la servici ...
  • +19 (23 voturi)    
    Mai sa fie, (Luni, 27 aprilie 2020, 9:00)

    feroviarul123 [utilizator]

    Eu nu am vazut în modelul de declarație și punctul referitor Ies la ciordeala.
  • +13 (15 voturi)    
    cum ar fi aratat declaratia? (Luni, 27 aprilie 2020, 9:03)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ..oare ce ar fi bifat in declaratie? ultima data cand m-am uitat parca nu era optiunea de furat cal care musca.
  • +12 (14 voturi)    
    apropo... (Luni, 27 aprilie 2020, 9:20)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... calu' avea declaratie?
    • +10 (10 voturi)    
      Ai ghicit ! (Luni, 27 aprilie 2020, 9:47)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Spui că ești cal și ieși fără declarație pe proprie răspundere.
    • +7 (7 voturi)    
      Nu! (Luni, 27 aprilie 2020, 9:48)

      gebica [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      Îi lipsa propria răspundere și nu avea pe ce s-o dea. Și nici cui, că milițianul era piron.
  • +6 (8 voturi)    
    morala? (Luni, 27 aprilie 2020, 19:30)

    Alex_capsunar [utilizator]

    Sa mai spuna cineva ca nu exista Dumnezeu. Cine ar fi putut alege un asemenea plan ca sa ii pedepseasca pe hoti ?!
  • +1 (1 vot)    
    Sa ne amintim de Doru Stanculescu ... (Marţi, 28 aprilie 2020, 7:48)

    Sparafucile [utilizator]

    Faimosul cintaret de muzica folk. Pai ce cinta el cu ceva decenii in urma?

    " - Hotule ce s-a-ntimplat?
    - Am pierdut un cal furat
    Astazi fara el mi-e greu
    Parca devenise-al meu" .


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by