​Hotelurile şi restaurantele s-ar putea deschide gradual după 15 mai și cu anumite precauții, a anunțat marți seară ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Restaurant 1Foto: Arhiva personala

Cât priveşte cinematografele, el a menţionat că acestea nu vor putea fi deschise după 15 mai. "Deocamdată nu, încă nu suntem la momentul în care să ducem acele mase populaţionale undeva", a spus ministrul la Antena 3.

În ceea ce priveşte deschiderea graniţelor pentru circulaţia persoanelor, ministrul Sănătăţii a spus că fiecare va face acest lucru "în funcţie de evoluţia pandemiei".

"În acest moment, urmărind şi evoluţia din Europa, avem comunicarea comunităţii europene care spune că la început vom liberaliza oarecum graniţele interne, urmând o perioadă să rămână totuşi graniţele externe ale Uniunii Europene închise. Ne gândim şi la acest moment, fiecare ţară va face acest lucru în funcţie de evoluţia pandemiei. După toate discuţiile şi evaluările, toate previziunile erau că noi suntem cam cu două-trei săptămâni în urma celorlalte ţări, ca evoluţie", a spus Tătaru, citat de Agerpres.

Luni, ministrul Sănătății Nelu Tătaru a declarat, luni, că posibilele relaxări ale măsurilor luate în timpul pandemiei nu vor duce la reluarea spectacolelor, a activităților sportive sau la redeschiderea mall-urilor. În funcție de dinamică, aceste redeschideri se vor produce în următoarele 2 – 3 luni.

Nelu Tătaru a declarat la Digi TV, în privința măsurilor de relaxare că acestea nu prevăd redeschiderea mall-urilor sau reluarea activităților sportive. „La reluare (a competițiilor sportive, spectacole, mall-uri – n.r.), nu. La reluarea activității ne gândim să redeschidem anumite locuri de muncă, să redeschidem anumite spații. Sunt multe la care ne gândim, dar nu la adunările cu număr mare de participanți”, a spus ministrul Sănătății.