Premierul Benjamin Netanyahu a ajuns la un acord cu rivalul său politic Benny Gantz în vederea formării unui guvern de uniune națională, transmite Haaretz. Anunțul vine după ce Netanyahu a fost contestat de protestatarii care, în ciuda pandemiei de coronavirus, au ieșit duminică în stradă, la Tel Aviv, respectând însă regulile de distanțare socială.

Protestatari in Israel, respectand distantarea sociala (twitter)Foto: Hotnews

După trei rânduri de alegeri anticipate, cei doi rivali politici au bătut palma, urmând să conducă guvernul de coaliție prin rotație, conform acordului semnat luni între liderul formațiunii centriste Albastru-Alb și partidul Likud condus de actualul premier. Pentru aplicarea acordului este nevoie și de modificarea legislației.

Netanyahu va exercita funcția de premier în prima fază, în timp ce Gantz va fi vicepremier, urmând ca rotația să aibă loc după 18 luni, potrivit înțelegerii inițiale.

Netanyahu este așteptat să semneze un acord de coaliție și cu ultraortodocșii și partidele de dreapta.

Cei doi lideri politici, care au fost umăr la umăr la ultimele trei runde de alegeri din ultimul an, sunt în negocieri pentru formarea unui guvern de coaliție încă de luna trecută, o mișcare care este văzută de unii suporteri ai lui Gantz drept un semn de ”trădare” a promisiunilor pe care le-a făcut în campanie.

Mii de israelieni au protestat duminică seara la Tel Aviv împotriva a ceea ce consideră a fi o ameninţare la adresa democraţiei israeliene, pe fondul negocierilor privind formarea guvernului dintre premierul Benjamin Netanyahu şi fostul său rival Benny Gantz.

Aproximativ 2.000 de protestatari, conform cifrelor furnizate de mass-media, au răspuns apelului făcut pe Facebook de mişcarea "steagurilor negre" şi s-au adunat în Piaţa Yitzhak Rabin pentru a "salva democraţia". Intenţia protestatarilor a fost şi de a face cunoscută opoziţia faţă de negocierile în curs între Benny Gantz, aflat în fruntea partidului de centru Albastru-Alb şi liderul partidului de dreapta Likud, Benjamin Netanyahu, acuzat de corupţie.