Papusile de plus // Se spune despre un mester care realizeaza excelent un obiect ca 'are mana buna'. De fapt, ceea ce este determinant, el are 'un cap bun'. Capul dicteza mainii ce si cum sa faca, o dirijeaza. Din cap, de acolo unde i se strang informatiile si se formeaza combinarea acestora in rationamente, vin comenzile. Contribue si partea din creer in care sunt localizate emotiile, aceasta fiind, de regula, motorul care declanseaza punerea la treaba a zonei care genereaza rationamentele ('mintea'). In cap se formeaza, in primul rand (temporal) imaginea, tiparul, sablonul obiectului, care dicteaza mainii sa excute 'imaginea reala (din realitate). Un 'cap bun' (creerul) creaza imaginea virtuala excelenta, pe care mana o primeste spre a o transforma in 'imagine reala'. Atunci cand imaginea reala este congruenta cu cea virtuala, treaba mainii si a creerului este bine facuta (desavarsita). Imaginea 'reala' avand intiparita in ea imaginea din creer, o opera realizata de om poarta in ea o parte din mintea si sufletul acestuia. Facand un pas mai departe si situandu-ne in randul celor ce recunosc Creationismul (nu Evolutionismul), ajungem sa admitem ca 'Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor' lasa o parte din el in fiecare opera a lui, adica si in fiecare om. Astfel, fiecare opera a lui Dumnezeu, continand o parte din El, este un minuscul Dumnezeu, minuscul dar Dumnezeu. Aceasta realitate ne obliga, pe fiecare dintre noi, oamenii sa ne respectam reciproc, sa fim infratiti, asa cum trebue sa ne consideram infratiti cu fiecare dintre componentele universului - opera lui Dumnezeu. Sa cautam sa nu stricam nimic din ce a facut Dumnezeu sau, daca stricam, sa refacem ce am stricat (sa aducem la starea initiala). Ca aplicatie la cazul papusilor din plus, descoperim ca fiecare dintre acestea, opera iesita din sufletul, mintea si mana omului poarta o parte din omul-creator, adica si din Creatorul omului, are si o particica de suflet, care se atasaza celeia (domnisoarei, fetitei, doamnei) care o

Papusile de plus URMARE! // care o ia in caminul ei, sa-i fie 'o apropiata'. Se intalnesc si convietuesc astfel doua suflete. Cand stricam un obiect, omoram nu numai partea materiala a acestuia, ci si farama de suflet pe care i-a insuflat-o creatorul acesteia. De fapt si 'partea materiala' din care este facuta papusa contine parti din mainile si sufletele tuturor celor prin care a trecut, inca din faza de 'materie prima', acea parte aparent moarta (plina de viata in interiorul ei atomic), creatie, si aceasta, a lui Dumnezeu.

Cîțu? // nu-mi plac pesdeii, da nici peneleii nu-s mai breji...cîțu a luat 400 meleoane de la BM?...el zice că a luat dar nu dorit să spună pen ce...pur și simplu nu a dorit, nu a dorit el...o fi luat 400 meleoane pe persoană fizică, Cîțu...da e stare de urgență, așa că mucles că vă iau milițienii...Cîțu-Firea, tot aia...amu, dragi români, încă o PEREOADĂ urgentă, ficusu nu a văzut îmbunătățiri...ce îmbunătățiri, cu 2.800 teste în 24 ore...da au fost 8.500 amenzi în 24 ore...2.800 TESTE ȘI 8.500 AMENZI...bună PEREOADĂ, nu știu cît vă mai rabdă pămăntu...amu aș fi mai atent la ăștia dăcît la Firea

Crede sinu cerceta, cercetarea este un pacat // Da, azi consideram desueta, naiva, primitiva imaginea creata de neputinta omului, in urna cu doar cateva mii de ani, a Lui Dumnezeu - Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor. Dar, prin aceasta 'negare', nu inseamna ca omul a devenit 'mare si tare' in univers, ca ar reprezenta, constitutional si dimensional, mai mult decat aproape nimic, in raport cu 'puterea suprema', cea care ne-a creat (in ultima clipa a ceasului 'universal' - cel care, daca ar exista, ar masura timpul. la scara universului, si asta in ipoteza ca timpul ar exista desinestatator, ci nu doar ca unitate 'timp-spatiu', asa cum pretind cele mai luminate minti *de ieri - Einstein -, si de azi'. . Puterea suprema care ne-a creat si pe noi, oamenii, ca entitate, in mica masura aparte, de fapt cvasi--identica (sa zicem, in mare masura asemanatoare) cu restul lumii animalelor, aceasta putere este insusi Universul. El ne-a creat dupa legile lui, nascocite si perfectinate de el, in fiecare milisecunda. Atunci cand, mai devreme sau mai tarziu, poate niciodata), omul va intelege drumul parcurs, de la zero', de catre univers, ca sa ii iasa din Maini ingineria corpilui uman si, implicit si cea a celorlalte mamifere, numai atunci omul ar putea pretinde, pe drept cuvant, ca a inceput sa intre, infinitezimal, in cunoasterea tainelor Creatorului nostru.

O fi, n-o fi? // Savantii vorbelor mestesugite, neavand puterea sau dorinta de a aborda si probleme dificile, a caror parcurgere si intelegere presupune o serioasa, profunda baza - matematica si fizica-, macina 'in gol'. De pe marginea problemei 'cine este Creatorul absolut al universului, dar Creatorul Creatorului?', manuitorii literelor captivant ticluite se ascund dupa : 'este un pacat de neiertat, o blasfemie', sa isi puna aceasta problema, un atac frontal la Dumnezeu - Cel care ne-a facut si ne tine sub o observare permanenta, pe fiecare dintre noi, om-cu-om, musculita-cu-musculita, firisor de iarba-cu- firisor de iarba, catel-cu-catel.). O moara sclipitoare, mostenita de secole, intretinuta cu evlavie de mostenitori, care macina vorbe savante, pe frontispiciul careia sta scris : Crede si nu cerceta! Savantii vorbelor care merg bine la sufletul neputintei omenesti nu-si dau mana cu maestrii realului (ai existentialismului), sa adanceasca impreuna problema Creatinism- Existentialism, sa ii lamureasca pe semenii lor - cei ocupati cu de-ale zilei - pe unde s-a ajuns cu incercarea de clarificare, ce perspective se imagineaza. Ca sa lase impresia ca 'stapanesc' problema, maestrii vorbelor stralucitoare se sprijina unul pe altul, citeaza imbelsugat unul din altul, se invartesc intr-un cerc vicios, nu au curajul, stiinta, putinata sa faca un pas in afara acestuia, ca sa nu se puna rau cu prezumtivul Dumnezeu, daca ar recunoaste faptul ca: Dumneneu este 'o ipoteza' facuta de oamenii, ca vechimea acesteia nu-i da valoarea de a fi corecta, inatacabila, in vecii vecilor. Unii n-o ataca de frica, ei gandesc : 'dar daca o exista?, de ce sa ma pun rau cu El, sa ma loveasca la sanatate, la interese familiale, profesionale, financiare, la situatia scolara a copiiilor?; mai bine fac ciocul mic, ma conduc dupa 'capul ce se pleaca sabia nu-l taie!'...

Minciuna, o hotie, un pacat! // Minciuna, o hotie! A minti pe cineva (cunoscut sau nu ) este a-i fura increderea, o hotie, deci un pacat.