Poliția Română a anunțat luni că, în luna martie, au fost înregistrate scăderi în ceea ce privește numărul de cazuri de furturi, tâlhării sau infracțiuni stradale, iar tentativele de omor s-au redus cu 50%. Cu toate acestea, se înregistrează o creștere a cazurilor de violență în familie.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, citat de Mediafax, numărul faptelor de natură penală sesizate în martie 2020 a scăzut cu 14,6%, față de perioada similară a anului trecut. Au scăzut cu 17,1% infracțiunile contra patrimoniului, cu 19,8% furturile și cu 20% tâlhăriile.

„Faptele de loviri sau alte violențe au scăzut cu 9,4%, infracțiunile stradale cu 26,7%, iar tentativa la omor a scăzut cu 50%”, au mai transmis polițiștii.

Conform acestora, numărul accidentelor rutiere a scăzut cu 31%, al persoanelor decedate cu 1%, iar al răniților grav cu 37%.

Cu toate acestea, se constată o creștere a cazurilor de violență în familie.

„În ceea ce privește faptele penale din domeniul violenței în familie, în luna martie 2020, față de aceeași lună a anului precedent, a crescut numărul infracțiunilor sesizate cu 2,3%. Astfel, numărul victimelor care au avut încredere să sesizeze faptele poliției a crescut. Din totalul faptelor de violență în familie ce sunt sesizate, peste jumătate reprezintă fapte de loviri sau alte violențe”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, în martie 2020, instanțele au emis 604 ordine de protecție, cu 11 (-1,7%) mai puține ca anul trecut, fiind emise, în aceeași lună, 653 de ordine de proteccție provizorii, cu 33 (+5,3%) mai multe ca anul trecut.