Premierul Boris Johnson a părăsit duminică spitalul după ce a fost tratat pentru coronavirus, dar nu se va mai întoarce imediat la muncă. Downing Street a anunțat că premierul își va continua recuperarea la reședința sa de la țară.

Boris JohnsonFoto: © No10 Crown Copyright / Eyevine / Profimedia

Downing Street a anunțat că premierul își va continua recuperarea la reședința sa de la țară, Chequers. "La sfatul echipei sale medicale, premierul nu va reveni imediat la serviciu. El dorește să mulțumească tuturor celor de la St Thomas 'pentru îngrijirile extraordinare pe care le-a primit. Toate gândurile sale sunt către cei afectați de această boală”, potrivit unui comunicat oficial, citat de BBC.

Premierul britanic, în vârstă de 55 de ani, a fost dus duminică la spitalul St Thomas din Londra, la 10 zile după testarea pozitivă a virusului. Acesta a stat trei nopți în terapie intensivă iar joi s-a întors înapoi pe secția unde a fost internat.