​Șeful CNCD, Asztalos Csaba, a anunțat pe Facebook că instituția se va autosesiza în cazul postării lui Vladimir Tismăneanu a unei imagini în care apar niște ciori cu mesajul „aeroportul Țăndărei, toate zborurile au fost anulate”.

Vladimir TismaneanuFoto: AGERPRES

„În situația puțin probabilă în care nu primim plângeri în cursul zilei de luni, CNCD va iniția procedura de autosesizare în cazul Vladimir Tismăneanu. În paralel, vom trimite speța la Universitatea Maryland din Statele Unite, unde dl. Tismăneanu este profesor. Vom solicita Universității Maryland să se pronunțe asupra mesajului postat de cadrul său didactic, în raport cu principiile de etică și nediscriminare pe care le aplică în cultura lor organizațională, academică”, a scris Asztalos Csaba pe Facebook.

Politologul Vladimir Tismăneanu a publicat vineri pe Facebook o imagine cu tentă rasistă, în care apar niște ciori cu mesajul „aeroportul Țăndărei, toate zborurile au fost anulate”.

„Zilele astea, rasismul este peste tot. Însă parcă la un om care a studiat regimurile totalitare și stie foarte bine ororile pe care aceasta plagă le-a provocat întregii umanități, nu mă așteptam. Acum câteva ore, domnul Vladimir Tismăneanu a distribuit o super-mizerie rasistă. O imagine cu niște ciori care se odihnesc pe un gard de lemn, însoțită de textul "Aeroportul Tăndărei. Toate zborurile sunt anulate", a fost considerată de fostul Președinte al Comisiei pentru studierea dictaturii comuniste din România ca fiind "super tare"”, a comentat sociologul Gelu Duminică pe Facebook.

Ulterior, Tismăneanu a șters postarea. Politologul s-a scuzat că a primit poza pe messenger și „se voia haioasă”. „Nu-i deșlusisem implicațiile rasiste. Nu trăiesc în Romania, nu cunosc o mulțime de detalii”, a spus el.

„Am sters-o imediat. Pagina mea este opusă oricăror forme de rasism, xenofobie, intoleranță, excluziune. Invățătură de minte pentru mine. Poate si pentru alții”, a spus el într-o postare pe Facebook pe care însă ulterior a șters-o.

De aemenea, Institutul Elie Wiesel a reacționat, calificând postarea lui Tismăneanu drept „rasism în elita culturii”.