Orban vine cu precizări: Suspendarea exporturilor de cereale nu se aplică şi în cazul ţărilor din Uniunea Europeană

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 10 aprilie 2020, 20:20 Actualitate | Esenţial


Ludovic Orban
Foto: Agerpres
Premierul Ludovic Orban spune că suspendarea, pe perioada stării de urgenţă, a exportului de cereale şi a altor produse agricole nu se aplică şi în cazul țărilor din Uniunea Europeană.

„Tocmai pentru a nu intra în criză alimentară am luat această decizie. Am evaluat, pe baza informaţiilor pe care le-am primit de la Ministerul Agriculturii, situaţia stocurilor pe anumite produse agricole şi pentru a garanta faptul că va exista o cantitate suficientă de grâu, de porumb, de floarea soarelui sau produse derivate, am luat decizia, pe perioada stării de urgenţă, să interzicem exportul. Nu exportul spre ţările Uniunii Europene, vreau să fac această precizare, pentru că, din păcate, s-a transmis greşit informaţia, noi nu am interzis şi nici nu putem interzice exportul în ţări din Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, unde există libertate deplină de circulaţie a persoanelor, a mărfurilor, ca atare, interdicţia nu se referă la exporturile către ţări din Uniunea Europeană, ci către ţări care nu fac parte din UE”, a declarat Ludovic Orban, vineri, la Antena 1, întrebat dacă România este în pericol să intre într-o „criză de pâine” după ce s-a luat decizia interzicerii exportului de cereale, relatează Agerpres.

El a subliniat că interdicţia este una „temporară”, aplicabilă pe perioada stării de urgenţă şi a fost luată pentru a garanta ca „niciunui român să nu-i lipsească de pe masă pâinea şi alte produse alimentare”.




Citește și:

Exportul de cereale, zahăr, biscuiți - interzis pe perioada stării de urgență







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















20510 vizualizari

  • +3 (39 voturi)    
    tipic românesc (Vineri, 10 aprilie 2020, 20:37)

    Laura21 [utilizator]

    Tipic românesc. A dat-o la întors. Cine stie de la cine a primit telefon in miez de noapte de la UE ca sa nu lasam draga de Europă fără pâine !
    • +1 (7 voturi)    
      Romania poate deci exporta în Egipt prin Grecia! (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 5:51)

      simplex1 [utilizator] i-a raspuns lui Laura21

      Citat: "Orban vine cu precizări: Suspendarea exporturilor de cereale nu se aplică și în cazul tarilor din Uniunea Europeană"

      Este de ajuns ca Romania sa exporte către cine știe ce firma fantoma dintr-un stat al UE ca cerealele sa ajungă în Egipt, de exemplu. Nu s-a oprit nici un export. Cu precizarea lui Orban, măsura anunțată de Marcel Vela devine inaplicabila.

      Citat:
      Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seara, că în perioada stării de urgenţă se va suspenda exportul pentru grâu, orz, ovăz, porumb, orez, făină de grâu, soia, ulei de seminţe şi zahăr.
      • -3 (5 voturi)    
        Simplex la minte (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 15:37)

        Emiliom [utilizator] i-a raspuns lui simplex1

        Romania poate deci exporta în Rusia infometata de stapanul tau prin Ungaria!
        • -1 (3 voturi)    
          E foame mare (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 20:28)

          Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui Emiliom

          Cand esti exportatorul nr.1 de cereale la nivel global.
          https://www.world-grain.com/articles/13316-russia-forecast-to-remain-top-wheat-exporter
    • +1 (5 voturi)    
      deci se poate vinde in Cehia ... (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 7:33)

      VaseaV [utilizator] i-a raspuns lui Laura21

      si din Cehia oriunde in lume ! tare prosti ne mai cred politicienii astia!
    • 0 (6 voturi)    
      Adică nu-ți plac românii? (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 9:21)

      asavreau [utilizator] i-a raspuns lui Laura21

      Atunci nu pleci tu de unde ai venit?Că nu te dai român.
    • -1 (3 voturi)    
      tipic romanesc (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 10:41)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui Laura21

      Nu stiu daca ti-e clar dar comertul in interiorul UE nu este considerat export.
      Deci in ordonanta nu s-a schimbat nici-o virgula.
      Orban doar a explicat unor agitati ca tine ce presupune exportul si ce nu.
      • 0 (4 voturi)    
        Tipic smecheresc (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:37)

        Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Nici tu daca primesti un pumn in figura nu se considera violenta fizica, ci operatie estetica. Cerul poate fi considerat prin lege verde, da tot albastru ramane. Adica export are acelasi sens in dex.

        https://dexonline.ro/definitie/export
  • +7 (25 voturi)    
    N-"a transmis gresit informatia", mai Sica (Vineri, 10 aprilie 2020, 20:49)

    newlook [utilizator]

    N-"a transmis gresit informatia", mai Sica!

    Voi, cu manuta voastra ati scris tampenia in Ordonanta KooKoo, numai neuronasul vostru e vinovat, nu "transmitatorii".
    • +1 (5 voturi)    
      nu fi idi, Aliosa (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 10:42)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui newlook

      Comertul in interiorul UE nu este "export"
      • +1 (3 voturi)    
        Hehe (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:39)

        Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        Sa ai parte de atata mancare cat doresc germanii sa ai sclavule.
  • +5 (35 voturi)    
    Bravo sica (Vineri, 10 aprilie 2020, 20:55)

    mihaipricop [utilizator]

    ai grija sa nu ramana nemtii fara sparanghel.
  • +3 (29 voturi)    
    UE s-a rastit la Romania (Vineri, 10 aprilie 2020, 20:58)

    Ozmo [utilizator]

    exact ca in bancul cu Ursul si Leul (leul fiind Romania): zice Leul -ok Ursule, daca nu stiii cine e regele, macar nu e cazul sa fii violent!
    Asa si aici: s-a “rastit” UE la romanica: bai, suneteti nebuni, nu ne dati mancarea voastra? Atunci nici noi nu va dam din fondul creat de 500 Milioane Euro ptr covid !!
    Asa ca Lucovid Orban zice: ok, exporturile sunt permise in UE! De, cand da Elefantul UE cuntrompa in Romania, se conformeaza Leul !!!
    • +3 (21 voturi)    
      Hehe (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:06)

      Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui Ozmo

      O sa mancam euro pe euro, ca paine nu o sa mai avem.
      • +2 (6 voturi)    
        Înainte și dups (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 8:14)

        muvis [utilizator] i-a raspuns lui Amenhotep

        Faceti un efort și aduceti-va aminte cata pâine aveam înainte de a fi în UE.
        • -3 (7 voturi)    
          pe vremea lui Ceasca? (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:08)

          revo [utilizator] i-a raspuns lui muvis

          in Bucuresti, painea era la liber. In restul tarii, pe cartela - ca in timpul razboiului.
          Inainte de UE? Aveam painea obisnuita la noi, neagra, integrala sau alba.
          Dupa intrarea in UE: avem feluri peste feluri, neagra, alba sau intermediara, de grau sau de secara, cu tarate sau fara, cu seminte sau fara, proaspata sau toast, romaneasca, turceasca, greceasca, la tava sau la cuptor, normala, rotunda, patrata, de 300 g, 500, 1 kil sau mini painici frantuzesti cu lapte, baghete, feliata sau nu etc.
          • +2 (4 voturi)    
            Interesante amintiri (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:41)

            Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui revo

            Eu am vazut paine alba ,neagra, intermediara, secara, cu seminte, toast, turceasca si greceasca,patrata, baghete, feliata etc si inainte sa intram in UE.

            Acum sa pretinzi ca UE a inventat painea taiata chiar este de o slugarnicie jalnica.
        • 0 (4 voturi)    
          Da da (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:36)

          Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui muvis

          Ue ne da noua, lapte carne branza oua. Poate tii minte cata paine aveam si inainte sa fim colonie turceasca. Traiasca inalta poarta !

          PS: pentru cei mai grei de cap, cand dai cu o mana si iei cu zece aia nu se numeste binefacere. Oricum si aia grei de cap o sa aiba un folos, la reimpadurirea padurilor furate de UE de exemplu.
          • -1 (1 vot)    
            Nu de UE (Duminică, 12 aprilie 2020, 20:54)

            muvis [utilizator] i-a raspuns lui Amenhotep

            Furate de români
            • +1 (1 vot)    
              Ah da (Luni, 13 aprilie 2020, 0:42)

              Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui muvis

              Am uitat cat de romaneasca este firma Schweighofer.
              Lasa ca in cativa ani se va prabusi al patrulea reich si europenii vor fi iar liberi. Fanii UE o sa fie liberi sa se ia de mana cu Kalergi si sa ii cante prohodul.
        • +2 (2 voturi)    
          si inainte si dupa... (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 14:02)

          un_anarhist_moderat [utilizator] i-a raspuns lui muvis

          era suficienta "paine" si inainte de UE... si mai era si petrol... mai era si gaz... si aur... si carbune, minereuri... porci... paduri... industrie... etc... erau de toate... ca erau administrate prost e o cu totul alta discutie... dupa cum tot o alta discutie este si existenta unei sleahte de jigodii care a gestionat (si gestioneaza in continuare) pagubos avutia Romaniei... pagubos pentru romani adica...
          asa ca "painea" adusa de UE e platita slava domnului corespunzator... mult mai mult decat face...
    • -1 (3 voturi)    
      o sa ne dea euro din doi pe ala mai scurt! (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 8:35)

      Lara Antipova [anonim] i-a raspuns lui Ozmo

      !!!
  • +7 (35 voturi)    
    Eh (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:02)

    Amenhotep [utilizator]

    Am rasuflat usurat, niciun german nu o sa moara de foame. Bine noi o sa facem foamea, dar e un privilegiu sa ajutam 
  • -1 (27 voturi)    
    Ăsta numai și numai tîmpenii face!!! (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:04)

    Tayen [utilizator]

    Ceva, acolo, cît de mic, să facă cu cap nu am văzut!!!!
    Interzici ceva ce nu-i al tău!? Este griu de pe teritoriul CAP-urilor de stat!? CAP-uri cu statul stăpîn pe terenurile agricole, pe mijloacele de producție agricole și lucrate de bugetari!? Da, atunci se poate!
    În acest caz poate veni unul care nu a lucrat niciodată în mediul privat și să interzică exportul bunurilor produse de către întreprinderi de stat! Dar el nu știe cît de greu pătrunzi pe o piață, cît de greu te menții, ce costuri ai ca să fii rentabil.
    El nu renunță la exportul spre UE!!! Păi nu-i zice nimeni, măscăriciului, că noi suntem importatori neți în raport cu țările UE!?
    • +2 (12 voturi)    
      fals (Vineri, 10 aprilie 2020, 22:22)

      sunstorm [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      in caz de urgenta nationala, diferenta intre privat si stat nu mai exista.
    • +6 (22 voturi)    
      Invatatura de minte. Ne trebuie IAS -uri (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:23)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui Tayen

      Da, nu putem dispune de ce e privat.
      Concluzia: avem nevoie de un procent de siguranta, poate 30-50% care sa ramina intotdeauna de stat. Intoate domeniile.

      E singura garantie a existentei noastre ca stat si natiune.

      Care au fost vuvuzelele care ne-au provaduit economia hotal haotica?

      Nu exista nicaieri economie haotica. Dimpotriva, aceasta criza a aratat ca toata omenirea se bazeaza pe economia planificata a Chinei.

      Fara economia Chinei, cei care se lauda cu sondele pe Marte nu pot sa fabrice niste petice de celuloza.
      • -4 (6 voturi)    
        De aia ne era bine în comunism. (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 4:23)

        bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        Lucrurile stau exact pe dos. Interzicerea exporturilor costă și nu puțin. Ne va ustura la buzunar mulți ani de acum încolo. Însă pentru că acum mulți stăm pe șezuturile noastre la serviciu sau în șomaj din cauza epidemiei, este mai important să avem ce mînca azi decît prețul pe care îl vom plăti mîine.

        Statul care angajează experți să ne investească banii indiferent ce am vrea noi să facem cu ei este tocmai de aceea un prost întreprinzător. Se descurcă, cu mari opinteli, doar în țările în care experții săi pot copia ce fac privații și există interesul politicienilor să îi pună să se ia după aceste întreprinderi private. Nici un expert din lume nu poate face nici măcar un creion de la cap la coadă doar cu priceperea lui și a angajaților lui. Este ca și cum ai încerca să salvezi internetul pe telefonul tău.

        Dacă experții sînt incapabili să modeleze suficient de exact o simplă pandemie în timp util, cum ar putea să gestioneze milioanele de condiționări care există în cea mai rudimentară economie modernă?

        Economia R. P. Chineze s-a putut ridica doar după ce a reintrodus „haosul” economiei de piață. Și nici chiar acum, pe cap de locuitor nu se ridică la nivelul Taiwanului, ca să nu mai vorbim de Japonia sau de diferența de performanță economică dintre cele două Corei.

        Sectorul public din economia chineză irosește resurse, poluează și generează tensiuni economice. Băncile chineze sînt împovărate de împrumuturile uriașe imposibil de plătit acumulate de aceste întreprinderi timp de 30 de ani. Faptul că comuniștii chinezi au permis inițial dezvoltarea economiei „haotice” doar în regiuni speciale din sud, face ca acum închiderea întreprinderilor de stat falimentare din nord să fie o problemă la fel de explozivă ca închiderea Văii Jiului, dar cu sute de milioane de oameni.

        Nu înseamnă că se va ajunge neapărat la dezastru. Dacă economia haotică este ajutată să preia povara, sînt șanse să fie evitat. Din păcate pentru ei, Ceaușescul din fruntea lor pare aibă alte planuri.
        • +2 (8 voturi)    
          Cel mai bun leac (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:43)

          Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

          Pentru ideologii capitalismului ca tine este sa fie tratati de covid in USA, cea mai capitalista tara. O sa fie usurati de cel putin $40.000, da e un pret mic de platit ca sa te numesti capitalist.
      • 0 (10 voturi)    
        pe vremea lui Ceausescu (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 6:09)

        John_Re [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        se murea de foame cu IAS-uri cu tot.

        sa nu spui ca painea era altfel decat pe cartela
        iar celelalte le vedeam numai la televizor.
        • -1 (5 voturi)    
          Hehe (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:45)

          Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

          Partea pe care manipulatorii o ignora este ca painea era pe cartela doar intre anii 1982-1989 cand s-a fortat plata anticipata a datoriilor ca se tot marea dobanda. Intre 1950-1980 era mancare la liber.
          • -1 (5 voturi)    
            asa deci (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:34)

            John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Amenhotep

            era mancare la liber dar lumea era tot in inchisoare (aka lagar).

            ah, uitasem.

            nomenclatura comunista avea magazinele ei. nu se amesteca cu muncitorii si telectualii.

            nu-i asa? sau ne amintim numai ce vrem.
            • 0 (4 voturi)    
              Surpriza prietene (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 14:03)

              Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

              Si astazi lumea e la inchisoare.
              Diferenta este ca atunci proportia de hoti si paraziti prinsi era mai mare.
              Acum aproape toti hotii umbla liber.

              Si acum clasa de sus are magazinele ei. Vezi multi saraci prin Sephora, sau cumparand caviar, posete Hermes si ceasuri Rolex ?
              Diferenta este ca clasa de sus de acum traieste chiar si mai in decadenta fata de fostii.

              Daca tragem linie e clar cum era mai bine pentru popor. Marog, tu fiind vre-un hot parazit probabil personal it-e mai bine acum ca nu esti la inchisoare.
              • -1 (5 voturi)    
                haha (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 16:34)

                John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Amenhotep

                mai usor cu insultele.

                am parasit de mult lagarul si pot compara mai bine subcultura comunista cu ceea ce au realizat altii.

                e diferenta mare tov de la partid. foarte mare.
                • 0 (4 voturi)    
                  Hoho (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 20:23)

                  Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

                  Singurul lucru pe care il poti compara este cum arata centrul imperialismului capitalist vs o colonie exploatata de la periferie ba de otomani, ba austro-ungari, ba rusi.

                  Tu compara ce s-a construit pentru generatiile viitoare in comunism vs ce s-a construit azi dupa 30 de ani.
                  • +1 (3 voturi)    
                    esti obositor (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 23:20)

                    John_Re [utilizator] i-a raspuns lui Amenhotep

                    .
                    • -1 (3 voturi)    
                      Asa este (Duminică, 12 aprilie 2020, 9:38)

                      Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui John_Re

                      Ganditul este obositor pentru unii. Imi pare rau ca te-am obosit, culca-te la loc sa nu cumva sa te trezesti din greseala la realitate.
      • -1 (5 voturi)    
        spre comunism in zbor (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:01)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui D-or

        Auzi D-or, iti spun doua domenii in care statul roman detine si controleaza peste 70-80% .
        Sanatatea si invatamantul. Ti se pare ca merg excelent? In rest , nu ai decat sa te muti in China daca o admiri asa de mult.
        • -1 (5 voturi)    
          Hohoho (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:46)

          Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

          Oh da in ro universitatile private sunt MULT mai bune ca alea de stat mai capitalistule mai :) Vezi ca daca iti mai mananca criza din actiuni o sa ajungi la sapa de lemn si o sa tipi socialism :)
  • +8 (38 voturi)    
    Radio Erevan (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:05)

    ww [utilizator]

    Normal ca suspendarea nu e pentru UE, ca doar România nu e mulsa nici de Rusia nici de China, cum ne invata propaganda. Pamantul romanesc nu e in proprietatea rusilor, nici firmele care il lucreaza nu sunt chinezesti. Stapani sunt aici olandezii si austriecii, ei si-au dat fonduri, ei le-au accesat. Ei incaseaza si subventiile iar de produs, produc desigur tot pentru ei. Mancare buna si curata, ca palmasii autohtoni papa delicatese chinezesti, turcesti si arabesti.
    • +8 (20 voturi)    
      In vremuri de minciuna universala (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:07)

      Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui ww

      A spune adevarul este un act revolutionar
    • +3 (5 voturi)    
      Aiurea (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 9:42)

      muvis [utilizator] i-a raspuns lui ww

      Vorbiți prostii, domnule.
    • -1 (3 voturi)    
      ai si dovezi? sau doar ce ti-a spus Sputnik (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:03)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui ww

      Ia zi tu care e ultima delicatesa arabeasca pe care ai luat-o din piata?
  • +6 (22 voturi)    
    Se va exporta (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:07)

    unins [utilizator]

    oriunde, indirect, prin tari din UE.
  • +12 (22 voturi)    
    Praf in ochi (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:25)

    comentacu [utilizator]

    Graul a plecat deja. La fel ca si la medicamente, guvernul reactioneaza ca sa spuna ca a facut ceva deoarece prostimea nu stie ca a facut mult prea tarziu si asta dupa ce au profitat cei care trebuiau.
  • -2 (12 voturi)    
    deci vreu sa spun (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:34)

    Casargoz [utilizator]

    Eu nu am nimic cu orban...

    Pe bune .. Nu am nimic cu el.
    • +4 (14 voturi)    
      :) (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:19)

      Casargoz [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

      Acuma ca tot am minusuri.
      Ce am zis?
      Hai sa facem altfel.
      Am ceve cu Orban din momentul în care a călcat cu mașina o fetita și imaginile video de la banca care se afla în dreptul trecerii de pietoni de la Cotroceni au dispărut. Și cei care le dețineau au primit 10.000 de Ron amenda pt. ca nu erau bine instalate
  • +11 (21 voturi)    
    mda (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:35)

    Xorciser [utilizator]

    Incep sa ma conving ca Orban e un idiot.

    PS: s-a interzis exportul, punct. ce merge in tarile UE se numeste "livrare intracomunitara".
  • +5 (15 voturi)    
    Daca n-ai bani, .... (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:44)

    Arminius [utilizator]

    Tiparnitele de bani functioneaza la maxim. E nevoie de multi bani. Bani care sa fie impartiti cui trebuie. Cu ei se va cumpara ...aproape tot. Vindem graul astazi ca sa cumparam maine paine cu de zece ori pretul. Poate nu paine, restul (graul ne-ar fi fost o moneda de schimb)
    Daca Guvernul asigura cantitatea de cereale pe 2 ani in rezerve de stat, e ok. Daca nu, nu uitati ca omul e o...
  • +4 (16 voturi)    
    Ca si UE... (Vineri, 10 aprilie 2020, 21:46)

    surena [utilizator]

    ... ne da noua brinza, lapte, carne, oua!
    Aceste completari, nuantari si pina la urma - nehotariri - sint de foarte rau augur!
    Pai cind au dat perla neagra in public ca nu se mai exporta alimente si materii prime alimentare, nu puteau sa strecoara de la inceput exceptia? Asa cum e acum, da impresia ca cineva a primit un telefon de undeva!

    Si oricum, exporturile nu se interzic decit pe durata starii de urgenta! normal, romanii devin bulimici si manunca in starea de urgenta de 10 ori mai mult! Dupa aceea, daca nu se intra in starea de asediu, revin la obiceiurile alimentare anterioare.

    Dar surpriza..... toate sint un pic mai scumpe, ca sint de import, leul a fost un picut tavalit de euro, recolta de griu e sublima, dar lipseste cu desavirsire din cauza de seceta.
    Chestii grele, de pe margine se vede mereu mai bine, dar guvernul ar trebui sa le vada cel mai bine - ca e deasupra! :)
  • +11 (21 voturi)    
    Nu, zau ? (Vineri, 10 aprilie 2020, 22:08)

    Torquemada13 [utilizator]

    "....... noi nu am interzis şi nici nu putem interzice exportul în ţări din Uniunea Europeană, suntem parte a Uniunii Europene, unde există libertate deplină de circulaţie a persoanelor, a mărfurilor........."
    De asta au blocat Germania si Franta exportul de materiale medicale ?
    https://www.dcmedical.ro/germania-i-fran-a-criticate-dupa-ce-au-oprit-exportul-de-materiale-medicale_615152.html
    Fraierii Europei ?
    • +2 (2 voturi)    
      Nu s-a trecut cu vederea nici in cazul lor (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 7:45)

      ELN [utilizator] i-a raspuns lui Torquemada13

      Da, mai multe state membre au oprit exportul de medicamente si echipamente medicale la inceputul crizei, inclusiv RO. Comisia Europeana a intervenit pt a remedia situatia si citeam in presa ca DE si-a modificat masurile. Diferenta fata de exportul de produse alimentare e ca, cf tratatului ue, cand ai criza de sănătate publica se poate, in anumite conditii, limita exportul de materiale medicale.
      Inteleg ca guvernul dorea sa păstreze niste cantitati de cereale in tara, f bine. Avea si alte optiuni decat interzicerea exporturilor de pe o zi pe alta. Unele conforme cu tratatul ue. Pt ca degeaba incearca sa o dreagă acum, OM8 la art 8 blocheaza efectiv exportul si spre tarile ue. Nu "s-a înțeles" nimic gresit aici.
  • +1 (17 voturi)    
    Dar Germania cand a refuzat exporturile (Vineri, 10 aprilie 2020, 22:33)

    ttattaie [utilizator]

    de produse medicale spre Romania cum a fost mai Sica Mandolina.
    Din pacate astia de la putere au telecomanda la Bruxelles.
    NU TU MANDRIE NU TU ONOARE.
    Decat cu vanzatorii de neam alde PNL mai bine cu hotii nostri din PSD. Abia astept votul.
    • -2 (12 voturi)    
      "Hotii" ne-au omorit cu poluarea (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:58)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui ttattaie

      Daca ar fi doar hoti, ar merge.
      Dar poluarea e crima, iar "hotii" devin "criminali".

      Pacat ca nu putem lua ce-i bun de la fiecare parte; anti-poluarea de la PNL si incercarea de emanicipare de la PSD.

      Culmea, un partid de dreapta are ocazia istorica de a aplica acum cele mai eficiente masuri de stinga, respectiv, ar putea reindustrializa tara cu firme de stat.
      Si nu ar putea nimeni sa le respinga masurile.

      Dar ar fi complicat, riscant, nu ar iesi niciun ghiseft....
    • +1 (3 voturi)    
      Pai (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:49)

      Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui ttattaie

      Orban nu are cum sa fie vanzator de neam ca nu este roman. Pentru neamul lui este chiar un erou daca ne distruge.
  • -1 (17 voturi)    
    Ce ati facut din Romania? (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:26)

    Marilena Tableata Buzatu [anonim]

    Rusinica dragi guvernanti! Ne-am pierdut suveranitatea si dreptul de a face ceea ce este corect si bine pt Romania. Si nu mai este nimic de zis!
    • +2 (8 voturi)    
      Ba tocmai, ca tacind s-a ajuns aici. Am lasat vuvu (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 0:02)

      D-or [utilizator] i-a raspuns lui Marilena Tableata Buzatu

      Am lasat vuvuzelele sa triumfe tocmai pentru ca am tacut.

      Psihologii spun ca atunci cind taci ai pierdut.
      De aceea fac acest efort de a scrie, de a da nu lasa ultimul cuvint vuvuzelelor.
      • 0 (0 voturi)    
        vuvuzea (Duminică, 12 aprilie 2020, 23:42)

        Marilena Tableata Buzatu [anonim] i-a raspuns lui D-or

        Am scris: "nu mai este nimic de zis". Nu am scris: "nu mai este nimic de facut". Tot vorbim de 30 de ani. Doar vorbim, din pacate!
  • +1 (11 voturi)    
    si de ce ma rog... (Vineri, 10 aprilie 2020, 23:42)

    Foxcrawl.com [utilizator]

    nu se poate interzice exportul catre UE? In caz de pandemie e posibil, doar tocmai ce s-a creat un precedent interzicandu-se exportul mastilor, medicamentelor de catre diferite tari.
    • +1 (3 voturi)    
      masti (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 7:18)

      Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui Foxcrawl.com

      In tarile de care vorbesti de interzicerea exportului mastilor, nu a fost vorba de interzicerea exportului (care nu se poate face la livrarile intracomunitare, se incalca tratatele europene de liber schimb) ci au fost rechizitionate de catre stat. Poti sa exporti, dar nu ai ce pentru ca a fost totul luat de catre statul respectiv...

      Evident ca si statul roman poate rechizitiona cereale la rezerva de stat (daca chiar doreste) insa trebuie sa le plateasca. Aici apare problema, si nu o fac pentru ca de fapt cred ca stiu ca nu exista o penurie de cereale, sau cel putin nu nivelul alarmist prezentat de ei...

      Apropo, am tot vazut vehiculat consum de 1 mil tone de cereale pe urmatoarele 3 luni, si stocuri de 800.000 tone. Cum sunt calculate stocurile acestea- sunt doar stocurile de stat?
      • 0 (4 voturi)    
        Hohoho (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:48)

        Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

        Daca crezi ca nu e penurie de cereale te invit la o plinbare prin Baragan. Motivul pentru care nu rechizitioneaza cereale la rezerva de stat este sa nu moara de foame saracul German. Doar suntem pe locul 2 in UE la exportul de cereale.
    • -1 (1 vot)    
      Baza legala (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 7:49)

      ELN [utilizator] i-a raspuns lui Foxcrawl.com

      Baza legala permite intr-un caz (medicamente, in anumite conditii), dar nu in altul ( produse alimentare, cel putin nu in forma decisa de Ro).
      • 0 (4 voturi)    
        Si tu ce preferi maestre (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:51)

        Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui ELN

        Sa respecti legea UE si sa mori de foame, sau sa o incalci si sa nu mori ?
  • -1 (7 voturi)    
    Prea multaa transparenta: (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 1:08)

    Miky113 [utilizator]

    uneori distorsioneaza simpturile(vederea profunda) !

    Ghici de ce au donat Emiratele Arbabe atatea materiale de protectie ?!

    Trebuie batuta bine saua: serviciu contra serviciu, c'asa-i in tenis, petrol contra hrana ,,,,

    Doar n-o, sa lasam neamurile lui Arafat sa posteasca si dupa post ! Nu-i asa Coane Iancule ?
  • -1 (7 voturi)    
    Aha (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 1:37)

    elac [utilizator]

    Da, da, aceleasi vrajeli. Oameni buni, care puteti, produceti-va singuri painea ca astia garanteaza doar o mare UE
  • -1 (13 voturi)    
    Și uite-așa... (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 1:57)

    Nyk1 [utilizator]

    ...ordonanța respectivă este complet golită de conținut.

    Să nu-mi spună mie Orban că cerealele respective (și biscuiții) mergeau spre Serbia, Macedonia, Albania, Turcia, R.Moldova, Ucraina sau alte state non-UE, că nu-l cred!
    • +3 (3 voturi)    
      Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 6:35)

      [anonim] i-a raspuns lui Nyk1

      • +1 (5 voturi)    
        Asa e (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:52)

        Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui

        Egipt si Magreb. Iar in UE principalele destinatii de export Italia, Germania, Spania. Doar nu vrei pe vreme de seceta sa ia africanii cerealele de la gura lui Luigi si Hans, nu-i asa moncher ?
  • -4 (4 voturi)    
    M-am linistit (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 2:40)

    Imperialistu [utilizator]

    Daca nu export in Uniunea Europeana merit sa dau faliment. Multumiri din inima guvernului "liberal"!
  • +2 (2 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 7:45)

    [anonim]

  • +2 (4 voturi)    
    bloomberg (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 8:04)

    gpavel [utilizator]

    agentia bloomberg:Totuşi, decizia este în mare măsură simbolică, apreciază Bloomberg. România, al doilea exportator de grâu din UE, a recoltat deja şi a vândut mare parte din recoltă în acest moment al sezonului agricol. Mai puţin de 1% din exporturile UE vor fi afectate, conform estimărilor firmei UkrAgroConsult, care oferă servicii de consultanţă pentru sectorul agricol.
    • +1 (3 voturi)    
      deci graul se recolteaza in luna aprilie? (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:20)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui gpavel

      Daca Bloomberg a spus asta e una dar daca tu, ca vorbitor de limba romana cel putin ,o repeti fara sa iti pui niste semne de intrebare e grav!
  • -1 (5 voturi)    
    Deci majoritatea exporturilor (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 8:25)

    r.razvan [utilizator]

    merg spre CSI (fosta URSS), Asia, Africa si cele doua Americi, ca in rest cu UE facem cate o miuta.
    Orbane, lasa-ne!
  • 0 (2 voturi)    
    da, dupa reactiile vehemente ale postacilor, (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 12:16)

    revo [utilizator]

    insemna ca e bine.
    Nu e de ici de colo ca, in plina criza mondiala, un guvern fara sustinere parlamentara sa se descurce atat de bine incat sa fie injurat la foc automat de vuvuzelele propagandei rusesti sau ale mafiei locale, PSD-ALDE-UDMR, cu aripioarele lor.

    Bravo, Orban!! Bravo, PNL!!
    • -1 (5 voturi)    
      Aha (Sâmbătă, 11 aprilie 2020, 13:53)

      Amenhotep [utilizator] i-a raspuns lui revo

      Sa ai atata paine anul asta cate telefoane a primit Orban aseara de la Merkel.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by