Parchetul Tribunalului Suceava a deschis un dosar penal după ce mai mulți suceveni s-au plâns că angajații de la morga Spitalului Județean Suceava le-a cerut șapgă câte 100 de lei pentru a-și putea ridica rudele decedate.

Spitalul din SuceavaFoto: Google Street View

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au deschis un dosar penal in rem (pentru fapte), după ce au apărut informațiile legate de persoanele cărora li s-a cerut șpagă pentru a-și lua rudele decedate de la morga Spitalului Județean din Suceava, a anunțat Parchetul.

"Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public, respectiv în mediul on-line, în presă și pe rețelele de socializare, privind săvârșirea de infracțiuni de corupție de către personalul de la morga din cadrul Spitalului Județean «Sf. Ioan cel Nou» Suceava, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fiind constituit un dosar penal”, au transmis procurorii într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, din sesizare a rezultat că în perioada martie - aprilie 2020 funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava au cerut şi primit diferite sume de bani de la membrii de familie ai persoanelor decedate în această perioadă.

Banii ar fi fost oferiți pentru "eforturile” făcute în legătură cu constatarea decesului, îmbălsămarea persoanelor decedate, îmbrăcarea acestora etc., deşi toate aceste servicii intră în atribuţiile de serviciu ale personalului angajat în cadrul instituţiei medicale.

"În prezent se efectuează urmărire penală in rem, cu privire la fapte, pentru clarificarea situației de fapt și pentru stabilirea existenţei răspunderii penale. Cauza este instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu lucrători operativi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, mai transmit procurorii.

Ancheta procurorilor a început după ce trei bărbați din Suceava au acuzat că o angajată de la morga Spitalului Suceava le-a cerut 100 de lei când au mers să își ia rudele decedate.

Potrivit acestora, banii au fost puși într-o cutie de pantofi. Cei doi spun că au avut probleme și când au vrut să recupereze telefoanele, actele sau bijuteriile părinților care au murit în spital.

Unul dintre suceveni, Vasile Costeniuc, a semnalat situația pe Facebook.

"Și mare atenție la morga spitalului morții Suceava. Sa aveți 100 de lei ca va cere șpagă (...), asistentă patolog, vădit fiind în cârdășie cu cioclii din județ, sumă pe care o depui într-o cutie de carton cu mânuța ta (...) îți spune ca în suma asta poți sa faci poze la decedat și poate îl și îmbracă cu hainele aduse de acasă. Dar după ce dai taxa de prost rămâi cu buza umflata. Și încă ceva : telefoanele scumpe, bijuterii, ceasuri apartinand decedatilor nu le mai vedeți sunt ,, rechizitionate,, (captura de război). Poate se sesizează din oficiu și organele competente", a scris miercuri bărbatul.

Joi, el a revenit cu un alt mesaj: "Dacă mai sunt, și sigur mai sunt, aparținători ai decedatilor care au dat 100 lei sau mai mult, mai puțin nu primea, unei doamne blonde care lucrează la morga Suceava rog să mă contacteze. Mulțumesc și să nu vă fie frica, împreună suntem mai puternici și vom învinge".

Contactat de Mediafax, pentru a comenta acuzațiile aduse de cei doi suceveni, Ionel Oprea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, a transmis că la conducerea spitalului nu a fost depusă nicio sesizare. "Nimeni din staff-ul spitalului nu știe, noi nu știm nimic, nu ne-a sesizat nimeni. Nu avem nicio sesizare, l-am întrebat pe comandant, i-am întrebat pe ceilalți colegi din staff. La conducerea spitalului nu a ajuns nicio sesizare.”, a declarat generalul în rezervă Ionel Oprea, secretarul de stat în Ministerul Sănătății.

Citește și: Adevărul.ro: Şpaga pentru ridicarea morţilor de la morga spitalului din Suceava, lăsată într-o cutie de pantofi