Asistent de la Floreasca, reținut după ce a furat 2.000 de măşti şi dezinfectanţi
Polițiștii din București au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat suspect într-un dosar pentru furt. Bărbatul a fost prins în județul Teleorman.
În același timp, polițiștii au făcut două percheziții, una la locuința bărbatului și alta la locul său de muncă, în vestiar.
„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în data de 29.03.2020, în afara orelor de program s-ar fi prezentat la locul de muncă, unde ar fi pătruns în depozitul și ulterior în magazia unității sanitare unde are locul de muncă, de unde ar fi sustras 2.000 de măști și recipiente de dezinfectant, pe care ulterior le-a vândut unor persoane fizice”, arată Poliția Capitalei.
Polițiștii au mai găsit 550 de măști de protecție.
Bărbatul a fost reținut pe o perioada de 24 ore, urmând să fie prezentat magistraților. Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că bărbatul este asistent la Spitalul Floreasca.

1.205 de doze de vaccin antiCOVID-19 pierdute, cele mai multe în Cluj / Între motive: spargerea flacoanelor sau temperatura inadecvată
K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Da-ar draku si coronavirusu in ei shparlamentari.
Cand se va trezi maine de dimineata va gasi penitenciarul cu usile larg deschise si pustiu.
Ce cazier, cand nu mai exista oameni ?!?
Ramane de vazut...
Măcar să-l oblige să stea cu soacra!