VIDEO Klaus Iohannis: Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat

de R.M.     HotNews.ro
Miercuri, 1 aprilie 2020, 13:28 Actualitate | Esenţial


Klaus Iohannis
Foto: Administrația Prezidențială
Președintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că legislația privind combaterea pandemiei de coronavirus trebuie respectată de toată lumea și a avertizat că „cine nu se conformează va fi amendat”. „Legea se aplică, se impune, nu se discută”, a subliniat el.

„Foarte mulți români, majoritatea românilor, au înțeles aceste lucruri, însă ce se întâmplă cu cei care n-au înțeles sau, mai rău, nu vor să înțeleagă? Ei, aceștia vor fi amendați, pur și simplu. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat”, a spus președintele, într-o declarație de presă la Palatul Cotroceni, după o ședință cu premierul Ludovic Orban, ministrul de Interne Marcel Vela, ministrul Apărării Nicolae Ciucă și secretarul de stat Bogdan Despescu de la Interne.

Șeful statului a subliniat că legile urmăresc protecția oamenilor și a doctorilor și a precizat că, de la impunerea măsurilor de carantină, s-au dat „peste 78.000 de amenzi” pentru nerespectarea prevederilor legale.





HotNews.ro a transmis LIVTEXT și VIDEO declarațiile președintelui Iohannis.

  • Bună ziua, dragi români!
  • Am instituit starea de urgență, după care ministrul de Interne a venit în completare cu ordonanțele militare, iar ministrul Sănătății cu ordine ale ministrului.
  • Toate aceste măsuri au fost luate pentru a vă proteja, pentru a vă proteja sănătatea, pentru a proteja sănătatea populației din România și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.
  • Majoritatea românilor au înțeles că legile se respectă. Și această situație, de stare de urgență, este una foarte serioasă și cu atât mai mult trebuie cu toții să respectăm legislația, ordonanțele și ordinele în vigoare.
  • Dar un aspect foarte special în această situație îl reprezintă, cu siguranță - și vă dați seama de ce -, siguranța și ordinea publică. Exact asta a fost tema discuției pe care tocmai am încheiat-o cu Prim-ministrul Ludovic Orban, cu Ministrul de Interne Marcel Vela, cu Ministrul Apărării Nicolae Ciucă și cu Secretarul de stat Despescu de la Interne.
  • Am discutat ce s-a făcut bun până acum, cum s-a făcut, și am pus un accent foarte clar și ferm pe ceea ce se numește impunerea legii.
  • Este absolut necesar ca toată lumea să respecte legislația în această perioadă!
  • Repet - asta spre protecția voastră, a fiecăruia și pentru a înlesni munca medicilor și a personalului medical.
  • Foarte mulți români, majoritatea românilor, au înțeles aceste lucruri, însă ce se întâmplă cu cei care n-au înțeles sau, mai rău, nu vor să înțeleagă? Ei, aceștia vor fi amendați, pur și simplu. Legea se aplică, se impune, nu se discută. Cine nu se conformează va fi amendat.
  • În acest fel, pot să vă spun că s-au făcut, de la începutul acestei situații speciale, peste 800.000, 870.000 de acțiuni de control, controale de tot felul. S-a controlat felul în care oamenii respectă izolarea, în care respectă carantina, felul în care firmele respectă normele de vânzare, și așa mai departe.
  • Pot să vă spun că autoritățile au lucrat foarte serios și în acest domeniu. De la începutul epidemiei, s-au dat peste 78.000 de amenzi. Deci peste 78.000 de contravenții au fost constatate de autorități.
  • Și în acest sens, vă spun: legea este clară, este pentru protecția oamenilor, pentru protecția medicilor. Cine nu o respectă va fi amendat.
  • Și, în final, dragi români, repet ce am spus în fiecare apariție a mea. Respectați normele de conduită, păstrați distanța, nu vă dați mâna, nu vă îmbrățișați! Respectați normele impuse de autorități!
  • Vă doresc multă sănătate!







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















15673 vizualizari

  • -18 (48 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 1 aprilie 2020, 13:32)

    [anonim]

    • -5 (11 voturi)    
      cel mai mult... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:25)

      exilatul [utilizator] i-a raspuns lui

      imi place la papagalul asta cind spune "dragi romani"...mi aduce aminte de unul care zicea la fel cind eram tinar....oricum este reprezentativ mocirlei de acolo...
  • -23 (55 voturi)    
    ciocul mic. (Miercuri, 1 aprilie 2020, 13:42)

    vodatepes [utilizator]

    Dragi romani am lasat granitele deschise ca asa a vrut muschiul meu sa importam si noi epidemia sa facem o tara ca afara. Ce nu a inceput sa semene cu Italia, sudul Frantei sau Spania? Am avut grija ca votanti mei din disapora sa aduca microbul schimbari in fiecare colt al tari. Ce nu sunteti multumiti.?Stiu ca aceasta schimbare doare, ce ca e dezastru la Suceava. A inceput schimbare. Stati in izolare la domicilui pedeapsa ca nu ati votata 100% cu mine. In primul rand cei cu varsta peste 65 de ani sa stati pedeapsa in izolare. Am reusit victorie. Aole ce se aude? Mama vine criza medicala ca un tren accelerat si se alege praful de noi. Scapa cine poate. Succes sau ghinion, eu am plecat.........
    • +22 (44 voturi)    
      .... prietene ..... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 13:56)

      cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      Am auzit ca asa incepe - putina febra, gandire incoerenta ...... Ai grija de tine.
    • +3 (9 voturi)    
      Du-te! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:59)

      yol [utilizator] i-a raspuns lui vodatepes

      :)))
  • -16 (46 voturi)    
    Iar ne spune sa ne spalam pe maini? (Miercuri, 1 aprilie 2020, 13:48)

    Lara Antipova [anonim]

    "dragi romani"?
    • -2 (30 voturi)    
      Voua va zice sa va pe gura (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:01)

      transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui Lara Antipova

      "dragi rusi"
    • -4 (14 voturi)    
      Eu unul (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:20)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui Lara Antipova

      Când il aud pe carieristul Vela, școlit la universitatea legionara I.C. Dragan, ca sune „dragi români”, e ca si cujm m-ar scuipa cineva in fata. Cam la fel si cu ficusul care a jucat Țonțoroiul Anticipatelor 3-4 luni, fara sa ii pese de populime si de epidemia care cucerise Europa.
    • +10 (12 voturi)    
      Spălatul pe mîini ca rele tratamente... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:58)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui Lara Antipova

      Boala este întîi o problemă personală (și a medicului curant), apoi a oamenilor cu care îți împarți viața (familie, prieteni, colegi), apoi a comunității în care trăiești și abia apoi a statului.

      Sînt perfect conștient de dezastrul din sistemul de sănătate, păstorit de politicieni și apărat cu dinții de majoritatea cadrelor medicale, indiferent de nivelul lor de pregătire. Totuși, cei mai mulți dintre noi, cel puțin 4 din 5, ne putem purta singuri de grijă și ar trebui să o facem ca să nu fim o povară suplimentară pentru ceilalți și, mai ales, pentru a ne proteja propria viață.

      Spălatul pe mîini (și acoperirea gurii și a nasului în public) nu dăunează grav sănătății și nu înseamnă o încălcare a drepturilor omului.
  • +25 (37 voturi)    
    nah si asta (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:06)

    nikita11 [utilizator]

    statul si institutiile sunt perfecte oamenii sunt de vina. Atat a vrut sa spuna
  • +6 (34 voturi)    
    "Autoritatile au lucrat foarte serios" (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:07)

    Luk [utilizator]

    Ahahahahahahahahahaaa :))))
    • +11 (15 voturi)    
      Au dat 78000 de amenzi.. (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:17)

      justin puscasu [utilizator] i-a raspuns lui Luk

      asta inseamna ca au lucrat serios.
      • +6 (10 voturi)    
        Da, clar! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:43)

        Luk [utilizator] i-a raspuns lui justin puscasu

        De la 100.000 de amenzi in sus o sa ne facem bine, sunt absolut convins.
        Vindecari spontane de la 500.000 de amenzi. imunitate garantata de la 1.000.000 de amenzi.
        Amenzile sunt un indicator bun al seriozitatii statului, asa este.
        Amenzi si imn. Asta avem, asta va dam.
  • +6 (18 voturi)    
    Iohanis ne va spune (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:08)

    mihaipricop [utilizator]

    daca vrem sa vedem spitale ca-n occident:

    https://www.youtube.com/watch?v=0LuSFX3HSxc
    • +2 (8 voturi)    
      ..... spitale ca-n occident ...... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:25)

      cbogdan [utilizator] i-a raspuns lui mihaipricop

      Pacat ca nu a importat si medici din Occident.
  • -22 (44 voturi)    
    Dictatorul Iohannis (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:11)

    galeo [utilizator]

    Iohannis impune o dictatura.
    Un dictator ce se lauda cu amenzile date.

    Izolarea fata de coronavirus ar trebui sa fie la libera alegere.
    Atata timp cat imi asum constient riscurile acestui virus, nu mai e nevoie de abuzul statului impotriva mea.

    Dar culmea, cei care ne spun sa stam in case sunt fix cei care zburda nestingheriti pe strazi.

    Dupa ce trecem de aceasta criza, cred ca cea mai buna solutie e plecarea din aceasta tara dictatoriala.
    Suntem popor care iubim dictatura, ne place tare sa avem un tatuc care sa ne spuna ce avem voie sa facem si ce nu, calcand in picioare libertatile individuale.
    • +4 (12 voturi)    
      .... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:24)

      tirolez [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      drum bun in China.
    • -3 (13 voturi)    
      Bine spus (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:39)

      Thexy [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Chiar nu inteleg de ce cacanarul de stat te obliga sa te ingrijesti si nu iti da ocazia sa iei premiul Darwin. Ar trebui sa se dea o lege care sa iti permita sa ignori aceste abuzuri, dar imediat dupa ce dai o declaratie pe propria raspundere ca daca te imbolnavesti nu vei solicita ingrijiri medicale si mai ales ca vei avea grija sa te duci rapid si nu vei mai infecta si pe altcineva.
      Daca tot am ajuns aici, nu ar fi bine sa nu te mai oblige si sa ai ITP valabil la masina? Tot la fel iti ie obligatia ca mori rapid si fara sa mai iei si alti nevinovati dupa tine.
      • +3 (15 voturi)    
        Acel cineva (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:41)

        galeo [utilizator] i-a raspuns lui Thexy

        Acel cineva daca e vulnerabil si cu frica de covid.
        Sa stea naibi iin casa si va fi protejat.

        Ti-e frica pentru sanatatea ta si a parintilor/bunicilor tai si/sau aveti afectiuni cronice ? Stati naibii in casa si nu veti pati nimic. Nu ii inchideti pe restul 99% pentru insecuritatea voastra emotionala.
        • +2 (12 voturi)    
          Pentru duri (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:02)

          Thexy [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          Si pentru altii ca tine, dat fiind ca limitari de genul acelora care iti incalca tie drepturile au fost luate cam de toate tarile civilizate, ma intreb unde veti emigra. Cred ca Belarus e locul potrivit pentru voi, dat fiind ca presedintele de acolo a declarat ca alcoolul este viata. Eventual Turkmenistan ca tot citeam ca acolo a fost interzisa orice referire la Covid si cuvantul a fost scos in afara legii.
          • -2 (10 voturi)    
            Tarle nordice sunt un exemplu (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:27)

            galeo [utilizator] i-a raspuns lui Thexy

            Acolo nu sunt luate masuri dure, sunt respectate liberattile individuale ale oamenilor.
            Oamenii nu sunt tratati ca niste oi pentru care decide statul.

            Pana mai ieri spuneati ca nu mai vreti un popor umil, care sa asculte ca oile ce impune statul, sa isi duca singur de grija...
            Acum brusc vreti dictatura statului.

            Repete, daca ti-e frica de covid, stai inchis in casa si nu vei pati nimic. Dar nu ii obliga si pe altii sa faca la fel ca tine, e un risc pe care si-l asuma fiecare, daca vrea.
            • +4 (8 voturi)    
              Corect! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:54)

              Luk [utilizator] i-a raspuns lui galeo

              Nici in tarile nordice si nici in Olanda nu s-au luat masuri de tipul asta.
              Copiii se joaca de dimineata si pana seara in parc, oamenii ies la plimbare si nu-i agreseaza nimeni cu legitimari, declaratii si amenzi.
              Oamenii nu mai ies pe strada asa cum obisnuiau, dar nu-s atat de panicati incat sa-i urasca pe toti ceilalti si sa-si doreasca "sa iasa armata pe strada", "sa opreasca cetatenii romani la granita" sau sa-i opreasca pe ceilalti sa iasa din casa ori copiii sa se joace pe afara.
              Daca atata minte au, atata fac. Problema e ca "autoritatile" judeca cat judeca si-un copilas care posteaza pe net. Pentru autoritati amenzile sunt "activitate".
              Eu credeam ca organizarea unor paturi suplimentare de ATI, dotarea tuturor cadrelor medicale cu echipamente de protectie si ceva masuri in economie ar fi treaba statului, dar se vede treaba ca principala grija a statului e sa ne tina pe toti in case si sa dea amenzi. 78.000. Amenzi si imn, nici macar paine si circ :)))
              • +1 (9 voturi)    
                Atat ii duce capul (Miercuri, 1 aprilie 2020, 17:17)

                galeo [utilizator] i-a raspuns lui Luk

                Sa dea amenzi si sa interzica chestii.
                CAci atat ii duce mintea...
              • +2 (8 voturi)    
                Cum poti tu ca ditamai presedintele unei tari (Miercuri, 1 aprilie 2020, 17:19)

                galeo [utilizator] i-a raspuns lui Luk

                Sa iesi in conferinta de presa si sa te lauzi cu cate amenzi s-au dat.
                De parca ar fi o norma de amenzi, acum alde Garcea fac mai multe abuzuri, ca trebuie sa ii creasca nuamru lde amenzi declarate tatucului Klaus la urmatoarea conferinta de presa.
          • +1 (5 voturi)    
            De asemenea (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:48)

            galeo [utilizator] i-a raspuns lui Thexy

            Tarile care au luat masuri dure au si cei mai multi infectati si morti.
            Deci masurile sunt complet inutile
    • 0 (10 voturi)    
      Probabil că ești o personană activă și în putere (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:18)

      bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Și atunci nu ai de ce să te temi de acest virus a cărui singură forță constă în faptul că este contagios ca un guturai și mortal ca o gripă mai urîtă.

      Doar că nu îți asumi riscul doar pentru tine ci și pentru cei 20-30 de oameni cărora le vei transmite virusul dacă te infectezi, Un tînăr asimptomatic întors din Anglia tocmai și-a omorît mama, în vîrstă de 61 de ani.

      Da, acum plătim pentru iresponsabilitatea autorităților și a personalului de decizie din sistemul medical (mulți dintre aceștia medici inițial competenți). Dar plătim și pentru faptul că, la fel ca reprezentanții noștri, am ales să ne descurcăm, să nu facem lucruri cu bătaie lungă în viața noastră sau în jurul nostru (dincolo cel mult de o casă, adesea peste posibilitățile noastre de a o achita și/sau întreține).

      Dacă vrei să circuli, ai posibilitatea să-ți faci declarație pe proprie răspundere: scrie că mergi la munci agricole, la bancă, la medicul de familie, ce anume se potrivește și circulă. Gîndește-te însă și la cei pe care ai putea să riști să îi contaminezi. Gîndește-te că nu toți știu sau înțeleg care sînt măsurile care ajută și cum, că unii au o sănătate precară și măsurile pentru un om în putere le sînt insuficiente, dar tot trebuie să meargă la cumpărături sau la medic etc. S-ar putea să îi ai pe conștiință și, peste un an-doi, te vei mira de ce nu mai sînt medici (mai ales competenți) în spitale (au plecat în cabinete individuale, la pensie, în străinătate sau au devenit consultanți de vînzări la firmele de medicamente), de ce este inflație, de ce impozitele cresc.
      • 0 (12 voturi)    
        Aia 20-30 oameni (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:43)

        galeo [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

        Sa stea inchisi in casa si nu li se va intampla nimic. Daca vrei protective, te poti proteja...
        Politia ar trebui sa-i inchida fix pe aia 5% vulnerabili, nu pe ceilalti 95% cu risc extrem de mic.
        • -2 (10 voturi)    
          Esti bun de Nobel (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:05)

          Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          Ai gasit cumva solutia sa identifici pe cei care sunt imuni ca sa-i separi fata de ceilalti?
          Si, tu esti invulnerabil?
          • +1 (9 voturi)    
            Toti cei care au murit (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:28)

            galeo [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

            Au avut afectiuni cronice grave si/sau o varsta inaintata.
            Nu ma includ in aceasta categorie, asa ca imi asum acest risc in cunostinta de cauza.
            • +3 (5 voturi)    
              Mai citeste! Nu toti! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 18:29)

              Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui galeo

              Dar poti sa te oferi voluntar pentru un experiment daca esti asa de sigur de tine: Ia niste COVID de la un purtator si vezi prin ce treci.
              Dupa aceea mai vorbim.
              Si incearca sa mai aduni vreo mie de voluntari ca sa fie experimentul cat de cat relevant.
              Dupa aia fa o statistica cu cati ar fi absolut imuni si cauta o procedura prin care sa li se dea un certificat de imunitate ca sa poata umbla prin lume.
              Dupa aia mai elibereaza si certificate de risc, pentru cei pe care nu-i consideri apti sa circule liberi in lume, eventual, sudeaza-le tu usile ca sa fii mai sigur.
              • -1 (3 voturi)    
                De ce sa nu iau (Miercuri, 1 aprilie 2020, 22:34)

                galeo [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

                e clar ca acest coronavirus va deveni parte din viata noastra cotidiana, nu va disparea.
                Mai bine il fac acum, cand am sistemul imunitar strong, decat peste cativa ani cand voi imbatrani.
          • 0 (6 voturi)    
            @Inapasevedeinvers (Miercuri, 1 aprilie 2020, 18:35)

            Luk [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

            Daca doar aia din grupele cu risc foarte redus ies pe strada, cel mult pot imbolnavi un alt reprezentant al acelei grupe, just? Ma urmariti sau fac o schema cu culori, un desen, ceva?
            • -1 (1 vot)    
              Eventual inmultesti numarul de purtatori (Joi, 2 aprilie 2020, 20:29)

              Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui Luk

              ...daca nu esti afectat "la prima mana". Ca doar nu contii si antidotul.
              Face-ti-va singur un desen sa vedeti cum arata.
              Si cum ajunge virusul la unul mai putin "curajos" decat voi, eventual la copii sau la niste vecini.
              Nu exista absoolut imuni si nici absolut protejati. Doar trebuie sa minimizam hazardul pana vom fi in stare de ceva mai bun.
              • 0 (2 voturi)    
                Inmultesc si numarul celor cu imunitate, nu? (Joi, 2 aprilie 2020, 21:48)

                Luk [utilizator] i-a raspuns lui Inapasevedeinvers

                Inmultesc si numarul celor cu imunitate, nu? Sa-mi spuneti ce culori preferati, o s-o luam incet, catinel. Cate putin pana intelegeti.
                • 0 (0 voturi)    
                  Plus, cateva victime colaterale (Vineri, 3 aprilie 2020, 12:48)

                  Inapasevedeinvers [utilizator] i-a raspuns lui Luk

                  Ca vorba aia tu iti permiti, ai constiinta de invingator.
        • -1 (1 vot)    
          Ăia care riscă să moară sînt 20% din infectați (Joi, 2 aprilie 2020, 1:31)

          bilbofil [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          Dacă umblăm creanga pe stradă. Nu toate persoanele vulnerabile pot sta închise în stradă, ca să îți facă loc pe stradă. Mai trebuie să și circule, au de făcut cumpărături, de mers la tratament etc. În cazul lor o infectare minoră, de la o atingere accidentală sau de la o mască alunecată un pic, care lasă loc să intre aerul pe lîngă, nu înseamnă imunizare ci moarte și, ceea ce te poate afecta și pe tine direct sau indirect, internare în spital.

          Dacă poate fi tratat, virusul este doar o gripă mai rea, cu o mortalitate probabil sub 0,5%. Dar spitalele noastre nu pot trata rezonabil nici măcar pacienții care le intră în mod normal pe poartă. Și acest virus se răspîndește ca un foc de paie. De aici vine diferența de mortalitate din Italia, Spania și din țări cu statistici falsificate ca Iran și R.P. Chineză.


          Sigur că măsurile actuale împotriva sînt tembele, ineficiente, în unele cazuri, la nivel de aplicare, criminale. Dar tot așa cum dacă ignori semafoarele prost sincroniziate și polițiștii care încurcă traficul crești riscul accidentelor, tot așa este esențial să renunți la deplasările inutile, indiferent de tîmpenia agresivă a autorităților.

          Mulți oameni vulnerabili (din cauza sănătății, a vîrstei sau a mediului în care trebuie să lucreze) nu se documentează pe internet, informațiile de la autorități sînt greu de înțeles corect atunci cînd nu sînt stupide, dovadă că nici nu înțelegi unde este adevăratul pericol al acestei gripe. Atunci nu sînt doar ei de condamnat dacă le sufli niște virusuri în nas sau îi pui pe suprafața de la care se vor infecta apoi singuri, din nepricepere.
          • 0 (0 voturi)    
            Puteti rezuma comentariul? (Joi, 2 aprilie 2020, 17:40)

            Luk [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

            Eu n-am inteles nimic din el. Cum e mai bine, sa iesim sau sa nu iesim?
            P.S. Persoanele vulnerabile nu trebuie sa-mi faca loc pe strada, vad ca patru oameni din cinci stau in casa pentru ele. Poate am putea face cumparaturile pentru ei? Poate ar putea fi tratati acasa? Poate am putea elibera din detentie voluntara 4 oameni nevinovati? Ce spuneti, e o alternativa?
      • -3 (11 voturi)    
        Sa stea dreaq in casa (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:46)

        galeo [utilizator] i-a raspuns lui bilbofil

        Aia care sunt vulnerabili.
        Dar din ce vad se itampla fix pe dos.
        Aia vulnerabili sunt pe strada. in timp ce tinerii stau inchisi in casa.
        • -1 (9 voturi)    
          asa e , dar.. (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:19)

          exilatul [utilizator] i-a raspuns lui galeo

          si aia "vulnerabili la ...IQ" care debiteaza pe retelele sociale , asa cum o faci tu....ca nu conteaza virsta cind esti....debil....
  • -6 (16 voturi)    
    Zi de zi, santierul de pe Bd Decebal incalca legea (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:13)

    PrivireCritica [utilizator]

    Pariez ca orice santier de constructii din orase incalca legea! 0 amenzi !!! Am trimis sesizare la Presedintie cu poze de incalcare a legii pe santierul parcarii de pe Decebal. Nici o reactie pana acum! Si evident ca politia locala se intoarce cu spatele sa nu vada!
    • +3 (7 voturi)    
      POlitia (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:23)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui PrivireCritica

      = Militiqa este o adunatura de infractori si complici, slugi politice cu pensii speciale NESIMTE, condusa de un activist pnl medaliat de t=CRIMINALUL Iliescu si un „dotore” fabricat la Academia de Plagiatori si Șantajisti a Politiei (pe Despescu nu l-as pune nici sectorist de cartier, ca abia stie sa citeasca)
    • +5 (5 voturi)    
      daca sunt mai mult de 3 muncitori (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:41)

      natbl73 [utilizator] i-a raspuns lui PrivireCritica

      pe santier, atunci e intr-adevar foarte grav
    • -1 (9 voturi)    
      Noi vrem egalitate in fata legii (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:57)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui PrivireCritica

      Dar nu pentru catei
  • -2 (30 voturi)    
    Arde-i, Dulapule! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:13)

    Ismail Paine de circ [utilizator]

    ... da-le amenzi daca nu respecta legea. Si bataie, alta data sa nu mai stie.
    • +4 (12 voturi)    
      Doar la fraieri (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:59)

      galeo [utilizator] i-a raspuns lui Ismail Paine de circ

      De smecheri legea nu se atinge.
      Militienii isi fac planul de amenzi pe amarati, nu pe interlopi ce ard gazul degeaba pe strazi.
      • -2 (4 voturi)    
        e bun si la aia.. (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:32)

        Ismail Paine de circ [utilizator] i-a raspuns lui galeo

        ... sa arda pensionarii care ies pe strazi dupa ora 13.
  • +4 (8 voturi)    
    3 placi obosite (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:15)

    mmmircea [utilizator]

    atat are tonomatul prezidential. Gata, e pe tobogan, probabil nici nu-si da seama.
  • +3 (5 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:16)

    [anonim]

  • +6 (6 voturi)    
    Cine plateste amenda? (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:18)

    DomnuTrandafir [utilizator]

    Cocalarii?
    Hotii si prostituatele?
    Cerșetorii?
    90% din amenzi s-au cam dat la acea parte a diasporei - lumpen proletariatul.
    Cat s-a colectat?
    Aproape nimic!
  • +6 (10 voturi)    
    Pe scurt (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:18)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Am protejat. Am discutat. E clar. Va rog respectati. Pastrati. Legea e clara. Multumesc

    Se pare ca individulu pregatit la Grivco a inceput sa ii placa sa se auda vorbind fara sa spuna nimic.
  • +3 (5 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:19)

    [anonim]

  • +7 (7 voturi)    
    Si in afara de amenzi? (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:19)

    justin puscasu [utilizator]

    masti, teste, dezinfectant, proceduri clare privind activitatea din spitale? Nimic??
  • +3 (7 voturi)    
    desteptarea! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:24)

    wweesstt [utilizator]

    tot vad comentarii de troli rosii pe forumuri care incearca sa discrediteze diaspora. Familiile de romi venite 'de afara' prezentate in 'presa rosie' ca votantii dreptei, este o minciuna sfruntata! Astia nu sunt diaspora care a astat 5..6 ore la cozi sa voteze in marile orase din occident, astia care au venit acum sunt exact cei care vor vota cu stim noi ce partid-rosu, pentru faina si ulei si stergerea datoriei pe caiet la sate! cei care voteaza acolo sunt cei integrati care nu vin in perioada asta (aceea sunt cei care voteaza pt principii nu pt 'sa ni se dea sau sa ni se mareasca' asa cum voteaza unii pe aici ) aia care stau la cozi sa voteze sunt cei care trimit miliarde in tara (unele judete n-ar supravietui fara banii trimisi din diaspora) Ce trebuie sa faca liberali URGENT este restructurarea aparatului bugetar (bugetarii in aceasta perioada au salariile intregi bonurile de vacanta prelungite si de lucru mai putin sau deloc etc. nu se poate asa) si taierea tuturor pensiilor speciale si de serviciu! absolut toate nu o spoiala de ochii lumii!
  • +7 (9 voturi)    
    Sa ne spuneti si cate sanctiuni! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:24)

    Andy500 [utilizator]

    ati dat managerilor de spitale si UAT-urilor care nu au asigurat stocurile necesare in conditiile declararii epidemiei de gripa de pe 6 februarie!
    De asemenea cate amenzi ati dat pentru ca nu exista hartie igienica si sapun in toaletele spitalelor de zeci de ani, nu de acum?!

    Buni de plata sunt numai prostii...!
  • +7 (7 voturi)    
    Dragule Iohannis (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:32)

    Zubizareta [utilizator]

    Ce faci cu gravidele din Suceava? Nu au unde sa nasca.
    Pentru o Romanie normala cum spuneai tu fa ceva.. numa sa misti putin la sentiment nu ajuta cu nimic, imbracate si dute in Suceava. Vezi care e situatia.
  • 0 (4 voturi)    
    Sanatate (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:33)

    Tinke [utilizator]

    Sanatate si Dvs. #Rezistati
  • +3 (5 voturi)    
    statul ia parte statului, vinovati numai cetatenii (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:35)

    clencix [utilizator]

    De acord, populația sa asculte la comenzi! Dar polițiștii sunt perfecți? Nu au exagerat niciodată? Numai laude pentru puitorii de amenzi? Libertățile cetățenilor au fost mereu respectate? Țara devine o închisoare, în care gardienii fac legea?
  • +2 (6 voturi)    
    Dupa ce am lasat in tara sute de mii de virusati (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:36)

    KTerinca [utilizator]

    din aia care nu respecta legile carantinei si izolarii, acum sa le dam cu pulanu' peste ceafa tuturor romanilor.

    Iohannis, nu uitam ca tu si gasca galbena sunteti vinovati de criza asta.
    De ce nu recunoasteti prostia imensa facuta, generatoare de raspandirea virusului in toata Romania ?
    Ai sa platesti si tu si gasca ta pentru toate astea.
    Democratic.
  • +1 (7 voturi)    
    Cum se face ca cei care dau ordine (Miercuri, 1 aprilie 2020, 14:41)

    galeo [utilizator]

    Cei care ne spun sa stam in casa sunt fix cei care nu respecta aceste reguli.
    Restrictiile sunt bune, dar pentru altii.

    Cei care se tem de acest virus sa stea in casa, iar cei care ne asumam acest risc sa putem circula liberi.

    E de rasul curcilor ca oameni tineri ai muncii, ce ar putea produce si nu sunt afectati de acest virus sunt tinusi inchisi in casa.
    In tmp ce smecherii, baronii locali, combinatorii, multi din ei batrani cu risc umbla nestingheriti pe strazi.
  • +2 (8 voturi)    
    Cresterea numarului de cazuri in Romania (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:01)

    galeo [utilizator]

    Cresterea numarului de cazuri in Romania e foarte mic.
    Deci de ce e nevoie de si mai mult abuz al statului asupra cetatenilor?

    La exces de zel inutil suntem primii...
    • 0 (4 voturi)    
      Little green man (Miercuri, 1 aprilie 2020, 18:10)

      Thexy [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Se pare ca tu ai o parere despre tot, te pricepi la orice, peste tot ai de comentat.
      O sa inchei discutia noastra cu un citat clasic pe care nu va fi nevoie sa ti-l traduca nimeni: "Pașol na turbinca, ciorti!"
  • -3 (7 voturi)    
    Cine urla pentru restrictii mai dure (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:06)

    galeo [utilizator]

    Sunt fix cei care nu respecta aceste restrictii si sunt cel mai vulnerabil.
    Vor sa-i inchida pe toti ceilalti in casa, in timp ce ei sa circule liberi.
    Egoism la cote maxime
  • +4 (6 voturi)    
    Legea este ca să ne apere... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:06)

    bilbofil [utilizator]

    Nimeni nu respectă o lege dacă nu o înțelege și dacă nu consideră că este în folosul său (măcar pe termen lung). De aceea avem hoți, criminali, corupție, accidente mortale stupide.

    Misiunea președintelui atunci cînd se adresează cetățenilor este să arate direcția, soluțiile și costurile, inclusiv costurile inevitabile în vieți, indiferent cine ce a făcut. Abia apoi poate vorbi despre nevoia de a respecta legile și despre sancțiuni. Și apoi trebuie să se asigure că direcțiile de acțiune stabilite de autoritățile statului merg în direcția potrivită și sînt corect aplicate. Și să raporteze și despre eventualele schimbări care se impun aici.

    Dacă va continua în felul acesta, cu îndemnuri și sarcini pentru cetățeni, mulți vor ajunge să creadă că adversarul nu este o boală extraordinar de contagioasă (dar altminteri puțin remarcabilă pentru marea familie a gripelor), ci autoritățile, care hărțuiesc aiurea cetățenii (precum polițistul din Valea Mare). Și abia atunci va fi prăpăd pentru noi toți.
  • +4 (6 voturi)    
    Sa mănânce și gura lor ceva... (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:21)

    spirache [utilizator]

    La spitalul Suceava sunt 1300 de paturi și 1300 de angajați. O fi vreun normativ pe undeva. Bine că nu sunt mai multi angajați decât paturi.
  • +6 (8 voturi)    
    Comentariu sters de utilizator (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:36)

    [anonim]

  • +4 (8 voturi)    
    dar pe autoritati cine le amendeaza? (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:38)

    Eu38 [utilizator]

    Principala preocupare a autoritatilor pare sa fie acordarea acestor amenzi. Desi din cazurile gasite pana acum, e clar ca o mare parte din vina o poarta tocmai autoritatile pentru modul in care au gestionat situatia la nivelul spitatelor.

    Dar e mult mai usor sa stai sa opresti masinile prin oras si sa le dai amenda. Si sa iesi dupa aia cu declaratii "Oamenii sa faca", decat sa faci efectiv tu ceva.

    Sunt curios cate amenzi s-au dat in alte state in aceasta perioada. Nu cred ca sunt multe tari (bine, nu din lumea a treia ca Romania) care sa conduca prin frica in aceasta perioada.
  • 0 (8 voturi)    
    Fractura logica (Miercuri, 1 aprilie 2020, 15:52)

    galeo [utilizator]

    De unde sa itiu plateasca tie stat amenda daca sta in casa si nu produce bani pentru a putea plati amneda?
    • +2 (4 voturi)    
      Cum de unde?!! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:51)

      spirache [utilizator] i-a raspuns lui galeo

      Din șomajul tehnic, conașule! :)))
  • +5 (9 voturi)    
    Pe din afară! (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:10)

    Houthi [utilizator]

    Am senzatia,alături de mulți alți oameni,că nu cunoașteți realitatea!Aveți la butoane numai activiști proști,nu profesioniști.Cu personaje gen Orban,Vela sau Tătaru,vom merge și mai rău.Atîta vă duce mintea,să dați amenzi,că de spitale se ocupă Sf.Nectarie!
  • +2 (10 voturi)    
    Las ca vedeti voi de luni stat politienesc (Miercuri, 1 aprilie 2020, 16:48)

    ww [utilizator]

    Au lucrat baietii ca la carte, ca au in spate papusari cu experienta. Au strans surubul incetisor, sa credeti ca puteti jongla: "ei, ce naiba, nu pot sa scriu o declaratie?". Apoi au marit amenzile pana la niveluri absurde. "Ei, las, scriem declaratia".
    O sa vedeti cand se specifica clar distanta pana la care te poti deplasa si se schimba drastic motivele pentru care poti parasi celula, sa vedeti atunci cine e mai smecher.
    In rest, ca in lagar si la reeducare, nu suntem destul de zelosi in respectarea unor masuri evident fara rost (carantina pare sa fi luat locul marsurilor si defilarilor) si in spalarea mainilor. Doamne, de-ati fi citit in istoria totalitarismelor (sau macar la Orwell) care este rolul regulilor absurde si al sanctiunilor complementare in spalarea creierelor, in depersonalizarea si reeducarea indivizilor, altfel vedeati lucrurile!
  • +3 (7 voturi)    
    Stiu o persoana cu probleme psihice (Miercuri, 1 aprilie 2020, 18:56)

    galeo [utilizator]

    Ce nu poate sta in casa.
    A fost inchis in casa si a spart usa, vroia sa sara pe geam.
    LA spitalul de psihiatrie nu-l pot tine mai mult de 3 zile, caci spitalul se pregateste sa primeasca bolnavi cu coronavirus.
    A luat deja 4 amenzi de la acelasi politist, desi cel amendat nu intelege ce se intampla cu el si pe ce lume e. Politistul I-a spus ca ii va da amenzi una dupa alta pentru ca respectivul sa ii fie executata silit casa si sa ramana pe drumuri.

    Dar creste norma de amenzi cu care se lauda Iohannis.
  • 0 (0 voturi)    
    Iohannis (Joi, 2 aprilie 2020, 11:17)

    Ibit [utilizator]

    Nu vrea sa ne spuna KWI ce trebuie sa facem cu cei care incalca Constitutia Romaniei , adica Legea Legilor ?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by