Ordonanța cu măsurile economice și fiscale pentru sprijirea firmelor în contextul crizei provocate de coronavirus a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial. Textul Ordonanței 29.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ministerul Finanțelor Publice spune că s-au avut în vedere o serie largă de măsuri pentru susținerea mediului de afaceri în contextul actual, fiind stabilite ca prioritare următoarele:

  • nu se calculează și nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale scadente începând cu data intrării în vigoare a ordonanțe de urgență și neachitate până la 30 de zile după încetarea stării de urgență;
  • aceste obligații fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante;
  • se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală. Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești se aplică, prin efectul legii, de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități din partea organelor fiscale;

Aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență.

Guvernul, în ședința de miercuri, a decis adoptarea acestor măsuri.

Având în vedere că Ministerul Finanțelor Publice a lansat un amplu program de garantare și subvenționare a creditelor pentru IMM în scopul de a susține mediul privat și în special sectoarele lovite puternic de criza cauzată de virusul COVID-19, dar și măsura de a rambursa cât mai urgent TVA pentru a asigura fluxul de capital, injecții de capital către companii, iar pentru a beneficia de o rambursare companiile trebuie să aibă o situație fiscală actualizată, s-a decis renunțarea la propunerea de prorogare a termenului de depunere a declarațiilor.

Conducerea Ministerului Finanțelor Publice și ANAF asigură contribuabilii că toate cazurile excepționale și argumentate de întârzieri în depunerea declarațiilor vor fi tratate cu toată deschiderea și indulgența prevăzută de lege.

documente

Ordonanta 29 masuri economice si fiscale

(21 Mar 2020) PDF, 1MB