Coronavirus: Mașini cu români din străinătate, oprite la intrarea în București pentru ca oamenii să fie duși în carantină / Vela: Garantez că în niciun caz nu se închide Capitala

de I.H.     HotNews.ro
Miercuri, 11 martie 2020, 18:26 Actualitate | Esenţial


Marcel Vela
Foto: Guvernul Romaniei
Zeci de mașini cu români întorși din străinătate sunt blocate miercuri seară la intrarea în București, unde oamenii așteaptă să fie preluați de polițiști, în convoi, și duși către punctele de carantină. Ministrul de Interne, Marcel Vela, a făcut un apel la calm către bucureșteni, spunând că este o procedură stabilită și că nu trebuie să intre în panică. Garantez că în niciun caz nu se închide Capitala, a declarat Vela la România TV.

Este vorba despre români care s-au întors din străinătate și care au fost preluați încă de la intrarea în România de către echipaje de poliție, care îi escortează pe oameni spre centrele de carantină, acolo unde este vorba despre cei întorși din zonele de risc. Mașinile așteaptă în coloană, la intrarea în București, astfel încât tot convoiul să plece spre centrele de carantină, a explicat ministrul de Interne, Marcel Vela.

El a făcut apel la calm, spunând că este o procedură convenită, iar bucureștenii nu trebuie să se sperie. "Garantez că în niciun caz nu se închide Capitala", a declarat Vela la România TV.

Ministrul a precizat că este vorba de o procedură aprobată de autorități, prin care românii care vin cu mașinile în țară sunt preluați la graniță, unde sunt organizate convoaie de cel mult 10 mașini, cu escortă de la poliție sau jandarmerie, și care sunt conduși în centrele de carantină din județele din care sunt acești oameni.

În cazul mașinilor de pe bd. Iuliu Maniu, este vorba despre un convoi care a plecat din Arad cu oameni din Prahova și Constanța. „Aici convoiul se desparte în două direcții, unul spre Constanța, altul spre Prahova. Acum se organizează, se împart autoturismele spre zona de destinații sau de domiciliu”, a explicat ministrul Vela.

Vela: Garantez că nu se închide capitala



În ceea ce privește zvonurile potrivit cărora ar urma ca Bucureștiul să intre în carantină, Marcel Vela a „garantat” că acest lucru nu se va întâmpla.

„Îi asigur (pe bucureșteni) că nu se închide capitala. Garantez în calitate de ministru al Afacerilor Interne tuturor bucureștenilor că nu se închide capitala”, a subliniat Vela.

Potrivit ministrului, „cel mai rău caz ar fi o izolare pe sector sau pe cartier, în niciun caz închiderea capitalei”.

Nici închiderea mall-urilor „nu s-a pus în discuție”, a mai spus Marcel Vela.

Românii care intră în țară sunt triați în corturi montate miercuri la punctele de frontieră. Ei sunt preluați acolo de către poliţişti, jandarmi şi medici îmbrăcaţi în combinezoane și completează declarații despre zonele din care se întorc. Dacă au revenit din zonele roşii, oamenii trebuie să intre în carantină. Toate maşinile care vin din aceste zone sunt preluate de echipaje de poliție și escortate în centrele de carantină din județele din care provin.


"La nevoie, Poliția și Jandarmeria asigură însoțirea, fluidizarea circulației rutiere. Ați văzut ieri (marți - n.red.) la granițe. Cei care intră sunt trimiși acasă sub escortă, acest lucru se va face când e nevoie. (...) au fost convoaie de 10 mașini flancate care i-au escortat până în județele de domiciliu unde au fost așteptați de prefecți. La ora 3.00 frontiera era liberă”, a afirmat Arafat.

CONSULTĂ AICI LISTA ZONELOR ROȘII ȘI GALBENE






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















30952 vizualizari

  • +2 (4 voturi)    
    Hancu, where are you? (Miercuri, 11 martie 2020, 18:32)

    gigiduru_ [utilizator]

    Oamenii au fugit din Bucuresti de cutremurul prezis de Hancu.
    Cum sa nu se panicheze de un virus?
  • +6 (6 voturi)    
    !!! (Miercuri, 11 martie 2020, 18:47)

    morbidel13 [utilizator]

    Masinile erau oprite in statia de autobuz, toti ocupantii masinilor pe trotuar, fumau langa politisti. Doar unul singur avea masca...
  • -1 (13 voturi)    
    de ce nu se inchid mallurile? (Miercuri, 11 martie 2020, 18:50)

    Stefan534324 [utilizator]

    sunt focare de infectie, si se incadreaza la spatii inchise de peste 100 de persoane.
  • +12 (14 voturi)    
    "Garantez că nu se închide capitala" (Miercuri, 11 martie 2020, 18:57)

    Hypatia1 [utilizator]

    Ma intreb cum poate sa garanteze asa ceva. A fost inchis Wuhan, cu 11 mil. locuitori, pentru ca altfel nu se putea. Nu doreste nimeni asa ceva, dar nu se poate garanta.
    • 0 (0 voturi)    
      vela (Joi, 12 martie 2020, 17:06)

      nahir [utilizator] i-a raspuns lui Hypatia1

      nu stie, probabil, suficienta engleza. Altfel ar fi retinut zicala "never say never".
  • 0 (14 voturi)    
    Dllll. Velaa (Miercuri, 11 martie 2020, 18:59)

    ady77 [utilizator]

    Dar mall-ul ce are daca se inchide?
    Acolo sau mutat majoritatea copiiilor.
    Nu ar strica niste masuri mai draconice, ca noi ca natie ne cam doare in bascheti, de tot si toate.
    Noua nu ni se poate intampla nimic.
    Si asa sistemul de sanatate e praf, partea de comunicare e praf, de ce sa nu limitam pe cat putem, presiunea pe sistemul sanitar (asa cum e el), si sa lasam doar cazurile de extrema urgenta.
  • +3 (17 voturi)    
    pai sigur (Miercuri, 11 martie 2020, 19:02)

    bogdan1477 [utilizator]

    De ce sa se inchida? Ca doar "capitalistii" tre sa poata iesi spre valea prahovei vineri seara. Ce conteaza daca se duce coronavirusul in toata tara, e sub demnitatea bucuresteanului sa stea cuminte acasa.....

    Nu zic, deocamdata la 38 de cazuri in toata tara e cam devreme, dar daca buhaiul ala de pensionar militian a infectat vro cateva zeci de colegi care au dat la copii, care au dat la colegii de clasa, etc, etc, atunci in 2 saptamani depasim Italia. Si cine stie cati inconstienti din astia nu au ajuns la spital cu alte probleme si tin pentru ei faptul ca au calatorit in zone de risc pentru a nu baga familia in carantina aiurea.

    Astea fiind zise, mi se pare totalmente arogant si deplasat sa spui ca nu inchizi in nici un caz Bucurestiul. Bine ca Milano a putut fi inchis, da' aia-s fraieri, nu se compara cu "jmecherii" de bucale.
    • -9 (13 voturi)    
      asa provincialule invidios! (Miercuri, 11 martie 2020, 21:17)

      miculescu-rucar [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

      dai,baga, chiar dacanu te pricepi!
      te roade invidia de provincial mediocru!
  • -2 (12 voturi)    
    Nu ! (Miercuri, 11 martie 2020, 19:33)

    briciu [utilizator]

    Inchideti capitala ca apoi cum mai ajunge spaga si mita la centru o sa tremurati toti ca niste muribunzi !!
  • -2 (6 voturi)    
    Asta (Miercuri, 11 martie 2020, 21:54)

    briciu [utilizator]

    Ori e prost ori nu stie ce vorbeste !!
  • +1 (5 voturi)    
    garantezi (Miercuri, 11 martie 2020, 22:14)

    ------ [utilizator]

    Ai grije ce garantezi sa nu fie invers,omule.Garantezi,imi vine sa rad.
  • +2 (4 voturi)    
    carantina=izolare (Miercuri, 11 martie 2020, 23:06)

    oldman_boy [utilizator]

    ce conteaza ca esti in carantina la Arad sau la Bucuresti?
    In opinia nea, intri in carantina avolo unde te-au depistat. Nu sunt locuri? Te duce in urmatoarea zona de carantina.
    Asta cu plimbatu 500 de km pana la carantina este periculoasa si consumatoare de bani care sunt atat de necesari acum.
  • -1 (3 voturi)    
    daca (Joi, 12 martie 2020, 9:47)

    costelo999 [utilizator]

    se inchide bucurestiul sa vezi manifestatie in piata victoriei, drepturile omului, problema este daca esti infectat cu virus nu mai esti om, esti zombie, deci nu ai drepturi, o sa plinga valea prahovei dupa clienti, daca se inchid si molurile atunci jale se umplu parcurile, oricum nu se va sta acasa, numai cu masuri ca in china se poate rezolva rapid virusul asta, dar sa garantezi ca nu se inchide orasul, nu esti sanatos esti infectat, in situatia asta nu poti sa garantezi nimic, decit bilbiieli de holera galbena
    • -1 (1 vot)    
      sa mori tu ca nu se inchide? (Joi, 12 martie 2020, 11:19)

      vodatepes [utilizator] i-a raspuns lui costelo999

      Sa mori tu ca nu se inchide Bucurestiul? Da se vede la fel ca la Gerota. Locul cel mai sigur din Bucuresti sa mori de corona virus. Nu te mai crede nimeni. documentul e pe traseu la semnat. Se poate sa fi si semnat dar ai uitat. Succes la minciuni


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by