Un poliţist din Hunedoara este acuzat că racola tinere pentru prostituție. Același polițist ar fi intervenit pe lângă un coleg să nu amendeze o persoană, relatează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție din Hunedoara, Alba și Caraș Severin au făcut, marți, 7 percheziții într-un dosar penal în care sunt vizați doi angajați ai IPJ Hunedoara și alte persoane suspectate de corupție.

Potrivit unui comunicat transmis de DGA, cercetările au început în 2019 și s-a stabilit că un polițist folosea metoda „loverboy” și racola tinere pe care le determina să se prostitueze. Până la această oră, anchetatorii știu despre 3 fete racolate, toate majore, au declarat pentru MEDIAFAX surse din anchetă.

Totodată, în decembrie 2019, polițistul a intervenit pe lângă un coleg să nu dea o amendă unui cunoscut prins încălcând reglementări rutiere.

Polițistul suspect de proxenetism a fost reținut pentru 24 de ore, iar miercuri va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi „Decebal” Hunedoara.