​Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor se reunesc luni pentru a decide data convocării plenului comun al Parlamentului în care va fi supus votului Cabinetul condus de Florin Cîţu şi programul de guvernare.

Plenul Camerei DeputailorFoto: Hotnews

”Luni, Birourile permanente reunite vor lua această decizie. În cele 15 zile prevăzute de Regulament, de luni. Ultima zi din cele 15 ar fi vineri", declara vineri președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Liderul USR, Dan Barna, afirma, săptămâna trecută, că "votul pe Guvern este prevăzut joi după-amiază", respectiv pe 12 martie, pentru că s-ar aştepta decizia Curţii Constituţionale privind ordonanţa referitoare la anticipate.

Miniştrii propuşi în Cabinetul Cîţu au fost audiaţi în comisiile parlamentare de specialitate, nouă dintre ei primind aviz pozitiv, ceilalţi şapte fiind avizaţi negativ de deputaţi şi senatori.

Au primit aviz pozitiv din partea comisiilor parlamentare Nicolae Ciucă (Apărare), Costel Alexe (Mediu), Adrian Oros (Agricultură şi Dezvoltare Rurală), Lucian Bode (Transporturi), Ionuţ Stroe (Tineret şi Sport), Bogdan Aurescu (Afaceri Externe), Marcel Boloş (Fonduri Europene), Virgil Popescu (Economie) şi Marcel Vela (Afaceri Interne).

În schimb, au fost avizaţi negativ în comisii Lucian Heiuş - propus să preia portofoliul Finanţelor Publice în locul lui Florin Cîţu, desemnat prim-ministru, Cătălin Predoiu (Justiţie), Ion Ştefan (Lucrări Publice), Bogdan Gheorghiu (Cultură), Victor Costache (Sănătate), Monica Anisie (Educaţie), Violeta Alexandru (Muncă şi Protecţie Socială).