Lucian Bode a declarat, întrebat despre transportul cu metroul, că se încearcă intensificarea măsurilor, altele decât cele deja luate, unele pentru fluidizarea traficului. Ministrul interimar al Transporturilor a precizat că este făcută dezinfecție la interval de 12 ore.

Aglomeratie la metrouFoto: Hotnews

„La metrou am prezentat, la ultima conferință de presă, exact ce măsuri am luat la metrou. În ultimele zile am avut mai multe discuții și domnul Arafat a avut discuții cu reprezentanții Metrorex. Căutăm să intensificăm măsurile acolo, altele decât cele deja luate. Operăm cu 63 de trenuri, maximul din ce avem. Avem și trenuri în rezervă calde să înlocuim trenurile în caz de așteptare. Timpii de așteptare sunt reduși la minim posibil, 3-4 minute”, a afirmat Lucian Bode, într-o conferință de presă susținută duminică seară, la sediul MAI, potrivit Mediafax.

El a mai spus că este realizată dezinfectarea zonelor și a subliniat că peste 600.000 de persoane circulă zilnic cu metroul.

„Căutăm să luăm măsuri și la ieșirile din stația de metrou. Dar la 00.00 noaptea realizăm dezinfecția cu mijloace speciale, tot ce înseamnă mânere, scaune, din 12 în 12 ore, dar ne gândim și la alte măsuri de fluidizare la metrou. Sunt peste 600.000 de oameni care circulă cu metroul”, a conchis Bode. Metrorex a anunţat măsurile luate cu privire la coronavirus, printre măsuri fiind acelea de dezinfectare a barelor şi a butoanelor de deschidere a uşilor.

Metrorex va folosi și afişe educative de prevenire a infecţiei cu coronavirus. Oficialii Metrorex ar trebui să vină cu soluții ca să nu existe aglomerările de oameni la metrou la orele de vârf, a solicitat duminică șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, în contextul răspândirii noului virus.