O femeie și fiul ei, internați din cauza intoxicării cu mercur. Alte 11 persoane, care locuiesc în același bloc, sunt testate

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 6 martie 2020, 10:30 Actualitate | Esenţial


112
Foto: AGERPRES
O femeie și copilul ei de 17 ani din oraşul Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin, au fost internați în spital după ce s-au intoxicat cu mercur. Cantitatea descoperită în sângele acestora este de 10 ori mai mare faţă de limita admisă. Alte 11 persoane care locuiesc în bloc cu cei 2 sunt testate, transmite Mediafax.

Potrivit autorităților, incidentul a avut loc în data de 25 februarie, când două persoane au constatat că în jurul blocului în care locuiau era o substanţă ce părea a fi mercur.

Femeia şi fiul ei de 17 ani şi-au făcut un set de analize la o clinică privată din Mehedinţi. Probele recoltate au fost trimise la un laborator din Germania, iar rezultatele au arătat o cantitate de mercur de 10 ori mai mare faţă de limita toxicologică admisă, a declarat Daniel Botgros, purtătorul de cuvânt al DSP Caraş-Severin.

Potrivit lui Botgros, joi, cele două persoane s-au dus singure la Spitalul de Copii „Louis Turcanu” din Timişoara, unde au fost internate. Medicii de acolo au alertat autorităţile din Caraş-Severin, care acum testează toate persoanele care locuiesc în bloc cu cei doi.

„Am decis să testăm astăzi (vineri-n.r.) toţi locatarii din acel bloc. Este vorba despre 11 persoane care sunt acum la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă. Se recoltează probe. Vom vedea dacă este vorba despre nişte cazuri izolate, cum a fost doamna şi fiul ei, sau dacă este vorba despre ceva generalizat. Cei doi sunt la spital în Timişoara, sunt în stare bună. Medicii spun că nu prea dau simptome, cel puţin în prima fază. De asta nimeni nu a raportat un simptom”, a mai spus Daniel Botgros.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Caraş-Severin, mercurul ar fi fost vărsat de un locatar al blocului, în data de 15 februarie, iar substanţa s-a scurs până în afara clădirii şi s-a îmbibat inclusiv în pământul din zonă. Locul a fost decontaminat de către angajaţii ISU, dar poliţiştii au deschis un dosar penal.

„În urma verificărilor s-a constatat că un tânăr ar fi vărsat, din greşeală, o sticlă care conţinea o substanţă. Substanţa s-a scurs până în spatele blocului, iar în data de 25 s-a sesizat cineva şi a alertat autorităţile. Substanţa părea a fi mercur. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanţe toxice. Se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului”, a declarat inspector principal Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1947 vizualizari

  • 0 (4 voturi)    
    .... (Vineri, 6 martie 2020, 11:00)

    tirolez [utilizator]

    Un locatar a varsat din greseala o sticla cu mercur??? De unde o avea? Ce declaratii nonsalante, de parca e ceva obisnuit.
    Se plimba si el cu sticla de mercur pe afara si a varsat-o din greseala.
    Ar trebui direct incadrat la terorism. In cazul asta au avut prezenta de spirit 2 persoane, bravo lor, restul ne uitam bovin cum poluarea depaseste de zeci de ori limitele admise.
    • +1 (1 vot)    
      Curat terorism (Vineri, 6 martie 2020, 12:55)

      ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui tirolez

      Plus prezentatoare la meteo, care fac propaganda terorista cu fraza:'..mercurul din termometre a urcat.."
      Mai serios, stirea e complet aiurea. Daca tanarul a varsat ceva care "ar fi fost mercur" in data de 15, pana in data de 25 ar fi disparut de mult. Mercurul se evapora cu viteza destul de mare, mai ales in atmosfera libera. Se prea poate ca vaporii sa fi intrat in locuinta celor intoxicati. Dar afirmatia ca cei care au raportat cazul, sa fi vazut ceva care "parea a fi mercur" e hazlie. Nimic nu poate fi confundat cu mercurul metalic(poate cu exceptia galiului, dar doar peste 26grdC)
      Informatie pentru cei care sparg un termometru cu mercur: presarati imediat sulf pulverulent peste metalul picaturile de metal lichid.
  • +1 (1 vot)    
    Pai la noi toate sunt obisnuite ... (Vineri, 6 martie 2020, 11:57)

    Amad [utilizator]

    Neobisnuite sunt lucrurile normale.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by