Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat cp în urma testelor efectuate bărbatul din custodia ANP nu este infectat cu coronavirusul.

Tribunalul BucurestiFoto: Agerpres

„Referitor la situația înregistrată la Tribunalul Municipiului București, astăzi, 5 martie, facem precizarea că, în urma testelor efectuate în regim de urgență, a rezultat că bărbatul aflat în custodia Administrației Naționale a Penitenciarelor nu este infectat cu virusul COVID-19”, se precizează într-un comunicat al instituției.

Şedinţele de judecată de la secţiile penale ale Tribunalului Bucureşti au fost suspendate joi, după ce un magistrat a constatat că în sala de judecată a fost adus un inculpat care ar fi fost suspect de coronavirus.

Informaţia a fost confirmată de un avocat prezent în sala de judecată, scrie Agerpres.

"La TB secţia penală (sala 139) ne-a suspendat şedinţa pe motiv de coronavirus. A fost adus un arestat care avea referat de la medic că e suspect de coronavirus", spune avocatul pe un grup de WhatsApp.

Potrivit acestuia, un magistrat a constatat că la dosarul unui inculpat, prezent în boxa acuzaţilor, se află un document medical în care se arată că inculpatul este suspect de coronavirus.