Conflictul de la cimitirul din Valea Uzului. PPMT: Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul violențelor din vara anului trecut

de I.H.     HotNews.ro
Marţi, 3 martie 2020, 17:18 Actualitate | Esenţial


Valea Uzului
Foto: Digi24
Reprezentanții Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) și cei ai Partidului Civic Maghiar susțin că procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale în cazul incidentelor care au avut loc la Cimitirul din Valea Uzului în iunie 2019, la manifestările de Ziua Eroilor și anunță că vor contesta decizia.

"Am avut o surpriză neplăcută ieri, când am primit răspunsul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti (judeţul Bacău, n.r.), legat de plângerile penale depuse încă de anul trecut, după evenimentele din cimitirul militar din Valea Uzului. Prin acest răspuns am fost înştiinţat că s-au comasat cinci plângeri diferite, care au avut ca şi subiect aproximativ aceleaşi fapte, din care una a fost depusă de colegul meu Mezei Janos, în numele Partidului Civic Maghiar, două au fost depuse de PPMT, restul de organizaţii civile şi o persoană fizică. De fapt, toate infracţiunile amintite au fost considerate de maniera în care nu este necesară continuarea unor investigaţii şi deci rămân fără consecinţe", a declarat preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Csomortanyi Istvan, marți, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a menționat că plângerile fuseseră făcute pentru infracţiunile de lovire şi alte acte de violenţă, tulburarea ordinii şi liniştii publice, incitarea la ură, discriminare şi profanarea de cadavre sau morminte.

Liderul PPMT a mai spus că atât formațiunea sa, cât și PCM vor depune contestaţie şi "dacă nici după contestaţie nu se va lua nicio măsură şi nu se vor identifica infractorii de acolo", vor sesiza și autoritățile internaționale "cu acest caz revoltător".

Preşedintele PPMT a spus că din răspunsul procurorilor din Moineşti a aflat că cimitirul din Valea Uzului se află pe teritoriul administrativ al comunei Dărmăneşti, judeţul Bacău, nu pe cel al comunei Sânmartin, judeţul Harghita, deşi procesele pentru delimitarea celor două comune sunt încă pe rolul instanţelor de judecată.

"Am aflat unele chestiuni chiar din acest răspuns - conform procurorilor, Cimitirul militar din Valea Uzului aparţine unităţii administrativ-teritoriale Dărmăneşti (judeţul Bacău), deşi ştiu că se desfăşoară mai multe procese, deci nu avem o decizie clară în acest sens. Am primit înştiinţarea că nu au existat informaţii că în zona în care a fost amplasat monumentul eroilor internaţionali au fost sau nu au fost morminte sau dacă se află şi acum, deşi şi aici avem dovezi că şi acolo există morminte pe care s-au aşezat acele cruci noi. În conţinutul răspunsului în mod consecvent se vorbeşte despre grup de români şi grupuri de etnici maghiari, deci este tratat în mod evident ca şi problemă interetnică. (...) Este halucinant şi faptul că una dintre comunele care este implicată în dispută, comuna Sânmartin, din judeţul Harghita, nu a dorit să formuleze plângere pentru săvârşirea de distrugere, deşi în presă susţine că cimitirul îi aparţine. Asta nu o prea înţelegem cum s-a putut întâmpla", a susţinut Csomortanyi Istvan.

El susține că procurorii nu i-au audiat nici pe cei care au depus plângeri, nici martorii prezenţi şi că în ordonanţa respectivă a descoperit o problemă gravă legată de acuzaţia de incitarea la ură.

"Cea mai gravă chestiune am găsit-o la problema legată de incitare la ură: Apreciem că şi prin scandarea unor aşa-zise lozinci 'afară cu ungurii din ţară!' aşa cum au fost descrise în denunţul formulat, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art 369 din Codul penal, din aceleaşi motive menţionate mai sus, aceste lozinci nefiind de natură să provoace incitarea publicului la ură sau discriminare, în condiţiile în care incitarea trebuie să vizeze o categorie de persoane, de exemplu persoane cu handicap, homosexuali etc. şi nu o etnie, aceste manifestări constituind cel mult o contravenţie'", a arătat Csomortanyi, referindu-se la ordonanţa procurorilor.

CITEȘTE ȘI:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1696 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Tipic Justitiei din RO (Marţi, 3 martie 2020, 17:27)

    ggiiggii [utilizator]

    Timpul trece...leafa merge.
    Nu iesea de nici-o spaguta asa ca ...au dat NUP.
  • 0 (0 voturi)    
    Valea Uzului a devenit valea tensiunii interetnice (Marţi, 3 martie 2020, 17:36)

    Cactus Jack [utilizator]

    ...am vazut in life la A3 cele petrecute in Valea Uzului. Sute de ultrasi rosii la fata de bautura si ura, se deplasau spre cimitirul din Valea Uzului. Un grup de ungurasi cantau la intrarea cimitirului cantece religioase, iar vreo 200 politisti erau de forma prezenti. Ultrasii au spart cordonul, au intrat in cimitir, aruncand crucile existente de-a lungul cimitirului. Catva betivani s-au urcat pe crucea centrala, urland si fluturand tricolorul. Oare cine a chemat ultrasii? Cine a platit ultrasii, ca de ochi frumosi cu siguranta nu s-au dus? Sunt multe intrebari, iar procurorii in cauza vor sa stearga si sa ingroapa definitiv cele petrecute? Asa in mod cert nu se va afla niciodata adevarul. Cei de la A3 aplaudau, iar o pupaza striga fericita, chiar isteric "romanii au castigat". Vai si amar de asa o televiziune.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by