Liberalii continuă racolările: filiala ALDE Giurgiu trece la PNL
„În seara zilei de 26 februarie 2020 a fost convocată Delegaţia Permanentă Teritorială ALDE Giurgiu la care au fost invitaţi şi o serie de membri importanţi ai partidului. Un număr de 120 de membri s-au întrunit, astfel, pentru a stabili viitorul politic al acestei organizaţii. După o prezentare a situaţiei politice la zi, s-a dat cuvântul delegaţilor care au concis că rămânerea în acest partid, în condiţiile actuale, înseamnă de fapt blocarea aspiraţiilor comunităţii giurgiuvene. Discuţiile au mai arătat că cetăţenii îşi pierd încrederea la nivel naţional în politica ALDE şi vorbitorii au solicitat conducerii judeţene să ia cele mai bune măsuri pentru ca oamenii să fie reprezentaţi corect şi cu cele mai bune şanse în viitoarele forme de conducere ale administraţiilor locale, judeţene şi naţionale”, se arată în postarea deputatului.
Membrii ALDE au spus că vor să aducă organizaţia PNL pe primul loc pe ţară.
„Ştim să fim numărul 1! Am fost numărul 1 cu organizaţia PNL, am fost numărul 1 cu ALDE, vrem să aducem organizaţia PNL din nou pe primul loc pe ţară!”, a spus unul dintre membri, potrivit postării, în care se menţionează că, la finalul întâlnirii, a fost supusă la vot propunerea de trecere a întregii filiale teritoriale ALDE la organizaţia PNL Giurgiu, aceasta fiind aprobată cu unanimitate de voturi de membrii Delegaţiei Permanente Teritoriale.
- +3 (5 voturi)Cu alte cuvinte (Vineri, 28 februarie 2020, 8:30) aladdin [utilizator]La vremuri noi... tot noi. Bravo, pnl...raspunde trimite
- +2 (4 voturi)vin ai nostri, pleac-ai nostri... (Vineri, 28 februarie 2020, 8:56) MitikaP [utilizator]noi ramanem tot ca prostii...raspunde trimite
- +2 (4 voturi)Pai... (Vineri, 28 februarie 2020, 8:58) raulito [utilizator]Domnule Orban, cum e cu : “nu acceptam traseismul”?raspunde trimite
- +2 (2 voturi)Pai nu e traseism (Vineri, 28 februarie 2020, 11:40) aladdin [utilizator] i-a raspuns lui raulitoAia sunt in Giurgiu si tot in Giurgiu vor ramane :Draspunde trimite
-
- 0 (2 voturi)Traseisti si tradatori au fost si vor fi, (Vineri, 28 februarie 2020, 9:18) xrogo [utilizator]cei care profita de ei sunt tot asa de condamnat ca si primii!raspunde trimite
- +3 (3 voturi)Se întoarce. (Vineri, 28 februarie 2020, 9:25) asavreau [utilizator]Să ne amintim cum Tăriceanu a rupt bucăți din PNL și a făcut utopia numită ALDE pretinsă de dreapta dar afiliată ALDE Europa care este de stânga.O brambureală care seamănă cu PSD-cine se aseamănă se adună.raspunde trimite

De ce nu poți să-ți plătești online taxele și impozitele la toate primăriile? Ministrul Teleman ar vrea amenzi pentru instituțiile care nu se înrolează în Ghișeul.ro
Cine este Ioana Mihăilă, propunerea USR-PLUS pentru funcția de ministru al Sănătății. A intrat în politică în 2018
Conturul unui conflict militar Rusia - Ucraina, mai pronunțat ca niciodată: „Concentrarea de forțe rusești e mai mare ca în 2014. Nu excludem niciun scenariu, de la Putin ne putem aștepta la orice”
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada „Moldovei” A7 Pașcani - Suceava - Siret: Variantele de traseu analizate oficial