Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, joi, că măştile de unică folosinţă nu trebuie purtate de persoanele sănătoase, ele fiind recomandate doar pentru cele care prezintă viroze, relatează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Sunt două tipuri de măşti: măştile folosite de personalul din spital, filtrante, cu factor de filtrare 2 şi sunt măştile pentru populaţie (...), de unică folosinţă, care nu te protejează foarte mult de coronavirus. Aceste măşti noi le recomandăm în orice viroză, când o persoană are viroză se recomandă punerea acestei măşti pentru a proteja persoanele din jur”, a precizat ministrul la B1 TV.

Costache a spus că nu este recomandată purtarea măştii în cazul în care persoana este sănătoasă.

„În niciun caz, o astfel de mască dacă este purtată prea mult timp se umezeşte de la respiraţie, noi avem germeni care cresc pe tegument, pe mucoasa nazală şi, practic, nu te ajută în caz de coronavirus. Important este să ne spălăm pe mâini şi să nu ne atingem faţa. (...) Masca pentru personalul medical te protejează, dar poate fi purtată 4-5 ore, numai că este foarte inconfortabilă şi nu se justifică. (...) Asistente şi medici care lucrau 12 ore cu astfel de măşti rămâneau cu cicatrici”, a explicat ministrul Sănătăţii.