Primarul din Ditrău: Situația este pe cale să se normalizeze / O altă firmă din comună vrea să aducă între cinci şi zece muncitori străini

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 26 februarie 2020, 15:40 Actualitate | Esenţial


Ditrau-Brutarie
Foto: Digi 24
Patronul brutăriei din Ditrău s-a întâlnit cu preotul capelan din localitate, cel care s-a aflat în fruntea localnicilor nemulțumiți de angajarea a doi muncitori din Sri Lanka, iar situaţia este pe cale să se normalizeze, a declarat pentru Agerpres primarul comunei, Puskás Elemér. Între timp, la brutăria din Ditrău a ajuns şi al treilea muncitor sri-lankez şi urmează să sosească şi trei muncitori nepalezi, iar o altă firmă din comună vrea să aducă între cinci şi zece muncitori străini.

Primarul din Ditrău susține că se fac "paşi normali" şi din partea brutăriei, dar şi a firmei şi "conflictul începe să se rezolve".

Reprezentanţii brutăriei din Ditrău nu au dorit să facă declaraţii despre întâlnirea pe care au avut-o marţi cu preotul Bíró Károly, dar au confirmat discuţiile într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

"Azi ne-am întâlnit cu pastorul din Ditrău şi am avut posibilitatea de a ne exprima punctele de vedere şi de a ajunge la un numitor comun. L-am asigurat pe preot că problemele pe care le-am întâmpinat acum cinci ani nu mai sunt de actualitate. De asemenea, ne interesează în permanenţă condiţiile de muncă ale angajaţilor noştri şi încercăm întotdeauna să le îmbunătăţim. Aşteptăm, în continuare, muncitori din Ditrău, pe care să îi angajăm", se arată în postarea de pe pagina de Facebook a brutăriei.

De asemenea, în mesaj sunt rugaţi cei care nu doresc ca acest conflict să se rezolve în mod paşnic să nu răspândească ştiri false despre condiţiile de muncă din brutărie.

"Îi rugăm pe cei care nu doresc ca acest conflict să se rezolve în mod paşnic, să nu răspândească ştiri false despre condiţiile de muncă din brutărie. Dorim ca oamenii din Ditrău să fie mândri de brutăria noastră şi să se bucure de produsele noastre, motiv pentru care purtăm cuvântul "Ditrău" pe produsele noastre. Suntem bucuroşi că am reuşit sa rezolvăm în mod paşnic disputa cu comunitatea noastră", se mai arată în postarea de pe reţeaua de socializare.

Şi preotul vicar din comună, Bíró Károly a confirmat întâlnirea cu patronul brutăriei, tot pe reţeaua de socializare şi i-a îndemnat pe oameni să meargă să lucreze la brutărie.

"Neînţelegerile au fost clarificate şi depăşite. Am pus deoparte neînţelegerile şi problemele personale, împreună vrem linişte şi prosperitate în comună. Toată lumea a observat că în ultimii cinci ani condiţiile de muncă de la brutăria din Ditrău au fost îmbunătăţite şi toată lumea poate experimenta acest lucru. Vă îndemn să lucraţi!", se arată în postarea preotului.

Între timp, la brutăria din Ditrău a ajuns şi al treilea muncitor sri-lankez, care este calificat ca şi patiser, şi urmează să sosească şi trei muncitori nepalezi.

Reprezentanta agenţiei de recrutare din Bucureşti, prin intermediul căreia sunt aduşi muncitorii străini, Corina Constantin, a precizat pentru Agerpres că cei trei nepalezi vor sosi la Ditrău în aproximativ trei săptămâni, ei urmând să lucreze ca manipulanţi de marfă. Aceasta a confirmat că mai există depusă o cerere, din partea unei alte firme din Ditrău, care doreşte să aducă între cinci şi zece muncitori străini. "Harghita e un target pentru noi. Ne dorim, atunci când oamenii vor înţelege că aceşti muncitori vin dedicaţi să lucreze, să aducem mai mulţi, pentru că e nevoie", a spus Corina Constantin.

Angajarea a doi muncitori din Sri Lanka la brutăria din Ditrău, cea mai mare din zona Gheorgheni, a stârnit, luna trecută, nemulţumirea unei părţi a locuitorilor, care au spus că le este teamă că în comună vor veni mulţi migranţi, care să le impună propria cultură şi să le pună în pericol siguranţa. Doi proprietari de locuinţe unde au fost cazaţi muncitorii sri-lankezi au primit ameninţări de la localnici, astfel încât patronii fabricii de pâine au decis să îi mute pe aceştia la Gheorgheni.

De asemenea, a fost creat un grup pe Facebook, care poartă numele "Migráns mentes ditrot akarunk" (Vrem un Ditrău fără migranţi), în care au fost postate multe mesaje împotriva celor doi.

Situaţia în comună a devenit tensionată, iar pe 29 ianuarie, aproximativ 200 de localnici, în frunte cu preotul capelan romano-catolic, Bíró Károly, s-au adunat pentru a cere, în şedinţa Consiliului Local, discutarea acestei probleme. Ulterior, oamenii au spus că, de fapt, sunt nemulţumiţi pe patronul brutăriei, pentru că nu oferă condiţii corespunzătoare de muncă, nu acordă salarii decente şi se poartă urât cu angajaţii.

Totodată, o petiţie semnată de aproximativ 2.000 de localnici din Ditrău şi adresată brutăriei care a angajat muncitori sri-lankezi a fost înaintată primarului comunei, Puskás Elemér, fiind solicitate, printre altele, să se facă publice actele privind calificarea muncitorilor străini sau adeverinţele lor medicale.

În petiţie i se mai cere patronului brutăriei "să nu angajeze forţă de muncă străină, în situaţia în care şomajul din comună depăşeşte două procente şi să contribuie astfel la prevenirea imigrării tinerilor"

Cazul de la Ditrău a ajuns şi în atenţia IPJ Harghita, care a deschis un dosar penal in rem pentru infracţiunile de incitare la ură sau discriminare, dar şi a Avocatului Poporului şi a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1229 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Halal normalizare (Miercuri, 26 februarie 2020, 16:08)

    D-or [utilizator]

    Imigrantii ar putea sa invete mai usor sa vorbeasca romaneste decit ungureste. Buni si ei.
    • 0 (0 voturi)    
      corectie (Joi, 27 februarie 2020, 10:00)

      costelo999 [utilizator] i-a raspuns lui D-or

      la ditrau nu sunt migranti sau imigranti, cind o sa terminiati cu confuzia asta prosteasca, sunt muncitori cu contract de munca, care dupa terminare contractului pleaca innapoi, daca ramin in romania dupa , asta o sa fie o alta problema, pina atunci nu sunt migranti si nici imigranti, sunt legali.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by