Președintele Klaus Iohannis va susține, luni, la Palatul Cotroceni, declarații de presă începând cu ora 18.00. Este așteptat ca șeful statului să dea un răspuns față de decizia Curții Constituționale a României care îl obligă să desemneze un nou premier.

Klaus Iohannis la BruxellesFoto: Presidency.ro

Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, că există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier, au precizat oficiali ai CCR pentru HotNews.ro.

Conform acestora, CCR a stabilit că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, astfel că șeful statului trebuie să facă o nouă propunere. CCR nu interzice însă ca Iohannis să îl nominalizeze din nou pe Orban, cu condiția să strângă o majoritate parlamentară în acest sens, susțin sursele citate.

Prin urmare, președintele va trebui să reia procedura și să facă o nouă nominalizare de premier, neexistând interdicția să îl desemneze tot pe Ludovic Orban, dacă președintele constată după consultări că există o majoritate pentru desemnarea acestuia.

Decizia a fost luată cu 7 voturi la 2, iar argumentul ar fi fost că președintele nu a identificat o majoritate parlamentară din partea căreia să desemneze premierul, au explicat sursele citate.