UPDATE Atacurile din Germania / MAE: 6 din cele 9 victime au fost identificate; nu există niciun român
Procedurile de identificare a victimelor atacului sunt în curs de finalizare, se arată într-un comunicat al MAE citat de Agerpres.
Informaţia transmisă de ministerul român vine în contextul în care site-ul publicaţiei Die Zeit a transmis că printre victimele atacurilor comise miercuri seară în oraşul german Hanau, în landul Hessa, s-ar afla imigranţi de origine turcă, bulgară, bosniacă şi română.
Cele nouă victime ale germanului Tobias R. au vârste cuprinse între 21 şi 44 de ani. Printre ele se află şi trei germani, mai precizează respectiva publicaţie.
Potrivit agenţiei bulgare BTA, Ministerul de Externe de la Sofia a anunţat că una dintre victime este un cetăţean bulgar. Informaţia a fost confirmată oficial Ambasadei bulgare la Berlin de Centrul de criză al Ministerului de Externe german.
Atacurile armate comise miercuri seara în oraşul german Hanau s-au soldat cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi, fiind anchetate ca acţiuni teroriste, după cum a declarat joi ministrul de Interne al landului Hessa, Peter Beuth.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, o scrisoare-confesiune şi o înregistrare video au fost găsite după ce poliţia a anunţat în jurul orei locale 06.00 că l-a descoperit pe presupusul autor al atacurilor, mort prin împuşcare într-un apartament, alături de o altă persoană decedată, care ar fi mama sa, în vârstă de 72 de ani.

Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
MAI face lumină în privința cărții electronice de identitate: Ce date va conține CIP-ul, cum va fi folosită semnătura electronică și ce opțiuni au românii care nu-și doresc acest act
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea
Prințul Philip al Marii Britanii - 7 decenii de gafe și glume incorecte politic