În primul său interviu după achitarea lui Donald Trump de către Senatul SUA în scandalul Ucraina, președintele Volodimir Zelenski a comentat că, în calitatea sa de fost actor, scenarist și producător, și-a dorit mereu să ia Oscarul și să fie popular în America, iar acum chiar este celebru peste ocean. Pe de altă parte, el l-a contrazis pe Trump, afirmând că Ucraina nu este cea mai coruptă țară.

Volodimir Zelenski si Donald TrumpFoto: president.gov.ua

În interviul acordat jurnalistei CNN Christiane Amanpour, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, Zelenski a mai spus că este gata să primească un nou telefon de la președintele Donald Trump și să viziteze Casa Albă.

”În profesia mea anterioară, când eram producător, scenarist și actor, mereu am vrut să iau Oscarul, mereu am vrut să fiu popular în SUA...Acum sunt foarte popular în America”, a glumit președintele Ucrainei, referindu-se la scandalul care a dus la punerea sub acuzare a lui Donald Trump, achitat în cele din urmă de Senatul SUA.

Trump a fost acuzat că, în cadrul unor convorbiri telefonice cu Zelenski, a făcut presiuni asupra Kievului să declanșeze o anchetă de corupție împotriva fiului lui Joe Biden, favoritul democraților în cursa alegerilor prezidențiale din acest an. Trump a fost acuzat că a condiționat asistența financiară destinată armatei ucrainene de declanșarea anchetei.

"Dacă asta va ajuta Ucraina, sunt pregătit pentru următorul telefon al domnului Trump”, a continuat Zelenski.

Presat de jurnalistă să spună în ce mod a afectat scandalul punerii sub acuzare relațiile bilaterale, Zelenski a declarat că Ucraina are o relație foarte bună cu SUA și i-a mulțumit președintelui Trump pentru sprijin.

Pe de altă parte, el l-a contrazis pe Trump care declara că Ucraina este una dintre cele mai corupte țări. "Nu este adevărat. Când m-am întâlnit cu președintele Trump (...), i-am spus sincer. I-am spus că noi ne luptăm cu corupția în fiecare zi. Vă rog, vă rog să încetați să mai spuneți că Ucraina este o țară coruptă, pentru că, de acum încolo, nu mai este adevărat”, a mai comentat Zelenski.