Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

VIDEO Coronavirusul a ”molipsit” și lumea modei: Măștile sanitare, un accesoriu must-have la un eveniment din Londra

de DG     HotNews.ro
Sâmbătă, 15 februarie 2020, 18:47 Actualitate | Esenţial


masti la saptamana modei din Londra (twitter)
Foto: Hotnews
Măştile chirurgicale şi soluţiile dezinfectante sunt noile accesorii "must-have" la Săptămâna modei de la Londra, în contextul epidemiei cu coronavirusul din China, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Vedete din lumea mondenă venite să vadă cele mai noi colecţii de modă, cumpărători, designeri, influenceri din social media afişează măşti chirurgicale în diferite nuanţe pastel.

Prima colecţie prezentată la Săptămâna modei de la Londra, vineri, a fost una semnată de designerul chinez Yuhan Wang. Creatoarea de modă, celebră pentru ţinute extrem de feminine, şi-a prezentat prima colecţie solo, de inspiraţie victoriană, însă unele dintre piesele vestimentare nu au arătat exact cum şi-a dorit.

Aceasta a explicat pentru Reuters că toate piesele realizate manual urmau să fie trimise din China, însă, în contextul epidemiei de COVID-19, acest lucru nu a mai fost posibil.

COVID-19 a ucis deja peste 1.380 de persoane şi se răspândeşte cu repeziciune în lume. Caroline Rush, şeful British Fashion Council, a declarat că numărul participanţilor la eveniment va fi considerabil redus din cauza epidemiei şi că este resimţită întreruperea legăturilor de transport şi cu fabricile din China.

Această ţară este, de altfel, cel mai mare producător de textile din lume. Participarea redusă din partea Chinei este o lovitură majoră pentru industria modei.

Chinezii au reprezentat o treime dintre cumpărătorii de produse de lux la nivel global în 2018, potrivit Bain & Company. Având reputaţia unei rampe de lansare pentru designerii noi şi îndrăzneţi, Săptămâna modei de la Londra va include şi colecţii ale unor branduri celebre, precum Burberry, Vivienne Westwood şi Tommy Hilfiger.

Rush a mai spus că organizatorii Săptămânii modei de la Londra au luat măsuri de precauţie, punând la dispoziţia participanţilor soluţii dezinfectante. De asemenea, se face regulat curăţenie profundă, igiena fiind o prioritate. Săptămâna modei va continua luna aceasta cu prezentări la Milano şi Paris.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3098 vizualizari


ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by