Cunoscut pentru poziția sa anti-Brexit, primarul Londrei Sadiq Khan și-a declarat vineri, cu ocazia zilei Sfântului Valentin, iubirea pentru toți europenii care trăiesc în capitala Regatului Unit, inclusiv pentru români, cărora le-a transmis ”Te iubesc!”.

Sadiq KhanFoto: Captura BBC

”Un milion de europeni care trăiesc la Londra au o contribuție uriașă din punct de vedere economic, cultural și social. De Sfântul Valentin să le transmitem tuturor, prieteni, colegi și vecini că îi iubim”, a scris edilul, pe twitter.

Mesajul postat pe contul oficial de twitter al primarului conține și declarații în toate cele 27 de limbi ale UE, inclusiv în limba română.

”În acest an, de Sfântul Valentin, vreau ca toți europenii londonezi să se simtă iubiți în mod special de orașul lor. Distribuiți acest video unui londonez european pe care îl cunoașteți”, este mesajul primarului.

Sadiq Khan a transmis, din primele zile după Brexit, că orașul va rămâne deschis către europeni, așa cum a fost și atunci când Regatul era parte a UE.