Un bărbat care conducea un autoturism fără să aibă permis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Timişoara, s-a ales cu trei dosare penale în interval de trei ore, întocmite de poliţiştii timişeni, pentru conducere fără permis şi pentru că nu a oprit la semnalul rutieriştilor, transmite Agerpres.

Masina PolitieFoto: Facebook / Politia Romana

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Alexandra Petrovici, a declarat că în jurul orei 4,00, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au efectuat un semnal de oprire unui conducător auto pe Calea Şagului, acesta continuându-şi deplasarea.

"Echipajele au pornit în urmărirea bărbatului, reuşind să-l imobilizeze pe raza comunei Denta, unde conducătorul auto a părăsit partea carosabilă şi a lovit un gard. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. În urma verificării în bazele de date, a rezultat faptul că bărbatul în vârstă de 28 de ani nu deţine permis de conducere. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere fără permis. În noaptea de sâmbătă spre duminică, bărbatul a mai fost oprit de două ori, iar a treia oară nu a oprit la semnalul poliţiştilor. În toate cazurile, s-a întocmit câte un dosar penal", a explicat Alexandra Petrovici.