Jumătate dintre tinerii cu vârste între 16 și 34 de ani vor să plece din România. Sociolog: Migrația nu este o fatalitate, se pot face lucruri

de G.S.     HotNews.ro
Duminică, 9 februarie 2020, 9:44 Actualitate | Esenţial


Pasaport romanesc
Foto: MAI
Specialiștii în migrație spun că exodul tinerilor nu se va opri prea curând dacă nu vor fi luate măsuri. Aproximativ jumătate dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani și-au făcut deja planuri să plece din România, spun sociologii, potrivit Mediafax.

„Știm din sondajele realizate că aproximativ jumătate dintre tinerii între 16 și 34 de ani au planuri de plecare în străinătate, planuri structurate. (...) Procentul celor care au intenții, de pe băncile facultății, de a pleca în străinătate este foarte apropiat de 47% – 48% pe totalul tineret. Mai mult, intențiile acestea sunt mai bine structurate în cazul celor care sunt în faza de licență, la cei de la master sau la doctorat, dat fiind faptul că cei care au avut intenții să plece, au plecat – procentul este mai mic”, a explicat Dumitru Sandu, sociolog, director Centrul de Studii pentru Migrație.

Fenomenul de migrație a tinerilor români nu este însă ireversibil. Țări europene care au trecut prin același proces au reușit să se redreseze cu ajutorul investițiilor europene pentru dezvoltare sustenabilă.

„Atitudinea publică actuală din România este: Migrația este o fatalitate. Nu este o fatalitate, se pot face lucruri. Pur și simplu, punctez exemple de soluții care pot duce în direcția pe care am semnalat-o anterior. Unu - și astea nu le iau din opinii personale, le iau din experiența istorică europeană. Situația noastră a avut-o Portugalia, a avut-o Spania. Ce au făcut cu ani înainte? Au știut să folosească fondurile europene. Acolo se ocupă fortă de muncă, acolo sunt o groază de oportunități”, mai explică specialistul.

Tinerii spun că vor să plece din România pentru salariile mai mari practicate de companiile din străinătate.

Nu toți vor însă să plece din țară.

„Am avut oarecum ideea, dar nu prea sunt de acord pentru că deja am trăit vreo 4 ani în afara țării, în Italia, și nu mă simt acasă în străinătate și nu, nu sunt de acord”, a declarat o studentă.

Un nou studiu Eurostat arată că România este pe primul loc la nivel european ca număr de tineri care locuiesc în afara țării. Aproximativ 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani au plecat din România.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















13382 vizualizari

  • +5 (29 voturi)    
    Evidențe (Duminică, 9 februarie 2020, 9:55)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Cel mai mare exod din istoria României. umea pleacă scârbită si suipa in urma ei. O țară de hoți care votează hoti, cu un parlament de hoti si grupări de infractori numite partide, nu merita sa mai aibă un loc pe harta. RO e o țară fără viitor.
    • -8 (24 voturi)    
      neocoloniasm (Duminică, 9 februarie 2020, 12:55)

      Je__ [utilizator] i-a raspuns lui Ochii_pe_voi

      de aia pleaca lumea

      cand capitalul e la putere, fara protectie, fara beneficii atunci sclavii (aka forta de munca) migreaza.
      E singurul avantaj care il au sclavetii, libertatea de a se muta pe mosia altora....asa ca atunci cand patronii romani/straini si-au batut joc de forta de munca, au platit-o derizoriu, au eludat taxele la stat, nu au incercat nici macar un minim de calificare si retentie....sclavetii au plecat

      toti care au emigrat au emigrat pentru protectia sociala (scoala, spital, infrastructura) si apoi pentru salarii...sa-si permita o chirie, masa calda si eventual un concediu

      doar in romania o sa vezi oameni urand, pe saraci, pe muncitorii cu salarii mici, pe bugetari, pe pensionari, pe oricine si orice....asta e politica de tara promovata de partide si presedinti....URA DE CLASA!!....si acum avem o clasa de tefelei care urasc orice, nu-s in stare sa se bucure si sa aprecieze nimic din ce au....cred ca iarba e mai verde oriunde...chiar daca pascutul ei presupune imense sacrificii

      dar e cam tardiv...cei care au priceput isi vad de viata...restul resistacilor raman sclaveti frustrati toata viata, indiferent unde isi vor duce viata
      • +9 (17 voturi)    
        Ce gândire... (Duminică, 9 februarie 2020, 13:08)

        reiand [utilizator] i-a raspuns lui Je__

        Ce gândire comunistă. Vorbești de ura de clasă cănd de fapt tocmai din rândurile tale se scurge furia proletară. Oamenii urăsc clasa corupților pe bună dreptate, pentru că au nenorocit țara.

        Da, românii pleacă și din cauza lipsei infrastructurii, dar infrastructura lipsește pentrnu din lipsa banillor, nu pentru că sunt taxele mici, ci pentru că majoritatea celor de la putere au fost mereu corupți și incompetenți, urmașii celor care au ajuns acolo pe vremea comunismului, care a inversat scara valorilor. Nu pentru că "capitalul e la putere", tovarășe Marx!
      • +9 (15 voturi)    
        .... (Duminică, 9 februarie 2020, 14:03)

        Marionette [utilizator] i-a raspuns lui Je__

        Deci nu jegurile de borfasi exPCR-isti acum sub denumirea de FSN, FDSN, PDSR, PSD, ProRomania, ALDE, UDMR sunt vinovate ca a ajuns in dezastru tara!
        Capitalul e vinovat domnule! Dar de ce capitalul nu fura populatia Sloveniei sau Letoniei? Iti spun eu pentru ca acolo nu sunt Jeguri de Hoti alesi de alte Jeguri de Hoti si manevrati de rusi!
  • -7 (25 voturi)    
    teoria relativității (Duminică, 9 februarie 2020, 10:02)

    clencix [utilizator]

    Pentru cei care rămân e mai bine, se simt relativ mai inteligenți între ei.
  • +13 (23 voturi)    
    errata, acel aprox 1,000,000 de copii... (Duminică, 9 februarie 2020, 10:10)

    demaGOGU [utilizator]

    ...nu "a plecat" din Ro, ei s-au nascut deja in Occident!
  • +17 (29 voturi)    
    Dupa (Duminică, 9 februarie 2020, 10:16)

    Coco_papagal [utilizator]

    boala lunga numita comunism care a distrus aproape in totalitate materia cenusie a Romaniei, cred ca avem nevoie de cel putin 40 de ani pt refacere iar apoi inca o generatie pt reconstructie. Cred ca migrarea poate fi un accelerator al procesului de vindecare impreuna cu moartea naturala a organelor necrozate de comunism.
    • +1 (17 voturi)    
      Ce sa refaci? (Duminică, 9 februarie 2020, 12:42)

      Ochii_pe_voi [utilizator] i-a raspuns lui Coco_papagal

      O tara distrusa de PSD = FSN = PCR puiutii ei PNl PDL, UDRM etc.? Jefuita zi de zi de urmasii celor care a UCIS in 1989? Cu o Justitie profund corupta, complice cu criminalii si infractorii Care poate sa plece, cât mai e timp
  • +21 (29 voturi)    
    niciun subiect (Duminică, 9 februarie 2020, 11:06)

    getmyextip [utilizator]

    Romanii NU vor sa plece numai din cauza salariilor mici, terminati odata cu sustinerea acestei prostii. Sunt multi care casatiga decent in Romania.
    Vor sa plece mai degraba din cauza unor lucruri mici dar care se aduna peste un prag de suportabilitate, cateva exemple: isi rup masinile in gropile din asfalt, vor sa mearga in weekend la munte si stau 10 ore in trafic, cand ninge nu se sichiseste nimeni sa curete trotuarele, te mananca cainii pe strada (am observat ca au inceput iar sa apara maidanezi), te duci la spital si te cureti cu zile, etc. etc. etc. Astea sunt motive reale care ii fac pe multi sa plece. Daca toate astea ar functiona cum trebuie, salariul ar fi ultima problema la care s-ar gandi cei care vor sa plece.
    • -4 (16 voturi)    
      banu vorbeste, taticu... (Duminică, 9 februarie 2020, 12:02)

      demaGOGU [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

      ...cand in West se castiga, pe medie, de 4! mai mult decat in Ro, de ce ai ramane?

      e fizica elementara, dinamica fluidelor in vase comunicante.

      sa... plecati, bine!
      • -1 (5 voturi)    
        Exact (Duminică, 9 februarie 2020, 16:50)

        Keloo Cooper [utilizator] i-a raspuns lui demaGOGU

        Este fizica pura: toata lumea stie ca in vasele comunicante nivelul lichidului depinde de diametru. Deci daca ai un tub cu diametru de 4 ori mai mare, lichidul in el va fi de 4 ori mai jos ca in celelalte.

        Sa ganditi bine!
    • +1 (1 vot)    
      Sunt cam de acord ... (Duminică, 9 februarie 2020, 23:41)

      andypandy [utilizator] i-a raspuns lui getmyextip

      ... mai putin cu partea cu maidanezii (daca legea abandonului ar functiona ce bine ar fi). Ma uit in jur si vad oamenii scarbiti de abordarea romaneasca de genul "las-o asa ca merge si asa"/"sa moara si capra vecinului"/"sa aruncam matza moarta in curtea altuia", etc etc. Cred ca sanatatea, educatia mai conteaza
      de asemenea foarte mult dar totul tine de "oameni". Si aici toata lumea se plange de nepasare/indiferenta, un fenomen care a ajuns la un nivel dramatic si faciliteaza toate "relele" noastre.
  • +18 (22 voturi)    
    doar nu o sa stea sa se lase furati prin pensii (Duminică, 9 februarie 2020, 11:30)

    hopsinoi [utilizator]

    speciale, parlamentari corupti, bugetari de lux.
  • +14 (22 voturi)    
    Pai de ce sa stea? (Duminică, 9 februarie 2020, 11:43)

    Marionette [utilizator]

    Sa contribuie la un salariu luat cu un salariu dat la stat timp de o viata din care sa ia securistii, militienii, judecatorii si parlamentarii grosul?
    Sa alerge dupa stampile si acte de la o institutie a statului pentru o alta institutie a statului?
    Daca vrea sa-si faca o afacere sa aiba loc doar ca sclav la o companie occidentala care activeaza in tara pe acel domeniu sau la niste cleptocrati romani care activeaza in acelasi domeniu nicidecum pe cont propriu? (Vedeti afacerile tip taximetrie ca exemplu: poti lucra la uber, yandex, etc, poti lucra la companiile romanesti sustinute de cleptocratie ca angajat, dar nu poti legal sa fii taximetrist pe cont propriu ca nu ai "autorizatie" pentru ca "nu se mai dau", "e un numar fix". Asa este si in restul domeniilor, "nu ai voie", "nu se poate", "legea spuna ca nu ai cum")
    Romania este o tara de hoti care aleg hoti care sa faca aceste legi strambe pentru hoti. Acest lucru declanseaza insa o reactiune: daca toti sunt hoti, noii intrati care-ar trebui sa fie sclavii hotilor PLEACA si e foarte bine ca e asa! Si stati voi linistiti ca si sri-lankezii vor pleca dupa ce inteleg sistemul. Inteleg ei imediat ca e ca la ei.
  • +9 (17 voturi)    
    Go West, young man ! (Duminică, 9 februarie 2020, 11:53)

    John M. [utilizator]

    Nimic din ceea ce vrei sa realizezi nu-ti va sta in cale ACOLO.
    Aici te vei lovi de rezistenta imposturii, coruptiei si prostiei la fiecare pas. "Ce, ma, te crezi destept?! a fost si va fi eterna piedica in calea emanciparii acestei parti de lume care nu se sustine decat din ocazia de azi pe maine.
  • +15 (19 voturi)    
    Alta categorie rupta de realitate (Duminică, 9 februarie 2020, 12:22)

    kkciosuldelahamangia [utilizator]

    Sociologii...
    Sa munceascaintr-o fabrica pe salariul minim din Romania dar sa plateasca alimentele si utilitatile la nivel de U.E.
    Sa incerce sa-si deschida o firma si sa incerce sa functioneze legal. A, in momentul in care ai semnat ultimul act de infiintare deja ai datorii la stat, taxe impozite, etc, aberant, dar asta-i realitatea.
    Sa mearga sa-si plateasca taxele si impozitele, face aceleasi plecaciuni la ghiseu, unde de partea cealalta e de multe ori o persoana aroganta si deranjata daca pui prea multe intrebari.
    Sa mearga in concediu prin tara, daca are drumuri si bani pt. pensiuni ca-n Austria.
    Sa nu ajunga prin spitale...
    Si ar mai fi
    A, era sa uit, invatamantul romanesc a reusit performanta de a scoate prosti cu diploma. Cand toate facultatile romanesti sunt dupa locul 1000 in clasamentul Shangai, am impresia ca toata ,,elita'' academica poate fi acuzata de impostura, de fapt avem exemplul cu presedintele Academiei fost turnator.
  • -1 (9 voturi)    
    Se pot face lucruri ... si solutii sunt (Duminică, 9 februarie 2020, 13:06)

    ww [utilizator]

    Dupa depopularea de români, se pot aduce aici asiatici din Asia suprapopulata. Din antichitate pana la Stalin si Mao s-a cunoscut acest mic secret al lui Polichinelle: dezradacinatul, veneticul, strainul, taranul "urbanizat", deportatul sunt cei mai maleabili si docili sclavi.
    Deportarile si emigratia masiva nu mai sunt in ziua de astazi provocate prin violenta ci discret, prin crearea unor conditii economice si sociale ("tranzitii", "reforme" interminabile, experimente sociale, "revolutii", haos si turbulente, insecuritate etc.) de asa natura incat oamenii din anumite regiuni (America de Sud, Europa de Est, Africa, o buna parte din Asia) sa-si ia bucurosi lumea in cap si sa mearga unde vad cu ochii, acceptand roluri de sclavi pe la curtile "marilor democratii" occidentale.
  • +4 (12 voturi)    
    E OK (Duminică, 9 februarie 2020, 14:53)

    Amerlocu [utilizator]

    Lucrurile se vor echilibra cu sau fără fonduri europene.

    Italia a fost o țară de emigrație de prin 1950 până prin 1990. Proporția italienilor pelcați în țările europene bogate era mai mare ca cea a românilor de azi. Lucrurile se vpr așeza de la sine pe măsură ce România se va ridica. România crește cu o viteză dublă sau triplă față de cea a Europei de vest deci diferența se reduce mereu. E poate greu de văzut pentru românii din România, dar pentru mine care am plecat la studii în SUA în 2007 și vin în România ocazional evoluția e clară.

    Nu m-aș întoarce definitv în România pentru nimic în lume. Nu m-aș muta în Europa în general pentru nimic în lume. Dar îmi e evident că numărul celor ce vor pleca se va reduce. Lent, dar se va reduce.
    • 0 (4 voturi)    
      Italia... (Duminică, 9 februarie 2020, 17:47)

      reiand [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

      Italia? Despre ce vorbim? Și acolo emigrarea tinerilo și declinul demografic sunt în continuare o problemă:

      https://www.ft.com/content/8ec92d9a-2aca-11e9-88a4-c32129756dd8
      • +2 (4 voturi)    
        E nesemnificativă (Duminică, 9 februarie 2020, 21:54)

        Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui reiand

        Ceea ce lovește italia ca tot restul Europei e prăbușirea demografică. Emigrația italiană e nesemnificativă și are un caracter temporar în zilele noastre.
  • +6 (10 voturi)    
    România crește (Duminică, 9 februarie 2020, 15:30)

    andrei1245 [utilizator]

    cu o viteză dublă sau triplă față d cea a Europei de vest in imaginatia matale
    sefule spune mi si mie cate spitale s_au refacut,cate scoli centre culturale;tu ai vazut in ce stare se afla centura ocolitoare a Bucureestiului?
    • +3 (7 voturi)    
      Da, crește (Duminică, 9 februarie 2020, 17:42)

      Amerlocu [utilizator] i-a raspuns lui andrei1245

      Am realizat asta prima oară în 2011 când i-am vizitat pe părinții mei în Cluj cu viitoarea mea soție. născută într-o suburbie a lui Portland, Oregon.

      Ea a remarcat că e până la urmă Clujul e ca un soi de Wshnington DC în miniatură (unde am studiat amândoi și unde ne-am cunoscut). I-a plăcut casa „mică și cochetă” din Observator a părinților mei. A fost un pic derutată când i-am spus că pentru Europa aia e o casă chiar mare :).

      Am văzut un cabinet medical privat la care lucrează verișoara mea mai mare. Nu e vârful tehnicii dar e OK.

      Nu, nu am fost la București decât o singură dată prin anii 90. Era vară și îmi amintesc doar de lichidele dubioase și lipicioase scurse pe străzi și lumea agitată mirosind violent a transpirație. N-am văzut niciodată centura Bucureștiului. Am văzut în schimb Napoli în 2012 după ce m-am căsătorit și am petrecut luna de miere în Italia. Concluzia mea a fost că poate Buccureștiul anullor 90 nu arăta chiar așa de rău :)
      • 0 (0 voturi)    
        pai (Luni, 10 februarie 2020, 21:52)

        andrei1245 [utilizator] i-a raspuns lui Amerlocu

        lasati portland ul si emigrati la cluj.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by