Avocatul Poporului recomandă Ministerului Sănătăţii să elaboreze norme metodologice privind folosirea limbii materne la acordarea serviciilor medicale

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 8 februarie 2020, 0:42 Actualitate | Esenţial


Control medical
Foto: Photoxpress.com
Avocatul Poporului (AP) recomandă Ministerului Sănătăţii (MS) să elaboreze normele metodologice care să reglementeze folosirea limbii materne în cadrul acordării serviciilor medicale şi de asistenţă medicală.

Potrivit Agerpres, în recomandarea postată pe site-ul AP se arată că instituţia s-a sesizat din oficiu în vederea garantării respectării Constituţiei României, respectiv a art. 6 (2), dreptul la identitate, art. 16 (1) privind egalitatea în drepturi şi a art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, întrucât nu există norme metodologice care să reglementeze folosirea limbii materne în cadrul acordării serviciilor medicale şi de asistenţă medicală, pentru respectarea prevederilor art. 8 din Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului coroborate cu cele ale Legii nr. 110/2017 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a art. 41 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011.

AP menţionează că a solicitat MS să formuleze un punct de vedere faţă de situaţia expusă în sesizare.

Urmare a răspunsului MS din 6.11 2019, AP menţionează că a cerut să i se precizeze dacă au fost elaborate măsuri în vederea elaborării în viitor a unui proiect de act normativ de aprobare a normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 8 din Legea nr. 46/2003.

"Pe de altă parte, am solicitat să ni se comunice numărul de posturi de personal de specialitate de asistenţă medicală sau socială necesar pentru a facilita implementarea art. 8 din Legea nr. 46/2003, în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5.000, impactul bugetar estimat al ocupării acestor posturi şi dacă au fost întreprinse demersuri în vederea includerii acestora în bugetul Ministerului Sănătăţii pe 2020", prevede recomandarea AP.

AP a menţionat că a solicitat să i se comunice şi rezultatul analizei efectuate de MS şi CNAS, precum şi prin ce măsuri MS se asigură că unităţile sanitare au cerut alocarea fondurilor necesare pentru aplicarea art. 8 din Legea 46/2003 şi ale art. 41 alin. 6 din Legea nr. 292/2011.

Având în vedere răspunsul MS, AP precizează că a recomandat ca MS să comunice rezultatul analizei efectuate de MS şi CNAS cu privire la necesitatea adoptării măsurilor ce se impun pentru asigurarea cadrului legislativ funcţionării sistemului de sănătate.

MS i se mai recomandă să informeze dacă au fost stipulate în bugetul pe 2020 sumele necesare implementării celor două prevederi legislative şi dacă au fost întreprinse demersuri în vederea ocupării posturilor vacante.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















556 vizualizari

  • +4 (6 voturi)    
    Avocata Poporului... (Sâmbătă, 8 februarie 2020, 0:53)

    Observator roman [utilizator]

    ...nu recomandă cumva și Ministerului Educației să se asigure ca toată populația școlară din Harghita și Covasna să fie obligată învețe limba oficială a statului România, în caz contrar nemaiputând solicita asistență medicală în limba maternă?
    • 0 (2 voturi)    
      Solutia e clara. (Sâmbătă, 8 februarie 2020, 2:53)

      pehash [utilizator] i-a raspuns lui Observator roman

      Pana nu vine translatorul, pacientul roman care nu intelege limba romana, va trebui sa astepte. Ca sa nu ii incalcam drepturile!

      Eu sunt convins ca in caz de urgenta isi va aduce aminte imediat ca stie si limba romana..
  • +2 (4 voturi)    
    Normal (Sâmbătă, 8 februarie 2020, 2:00)

    imi_pasa_de_romania [utilizator]

    In Romania se poate vorbi orice alta limba, doar romana nu. Unde s-a mai pomenit asta, prin lege? Ah, ca o fac unele popoare cu dedicatie neoficial, bun... dar asa?

    Poate ar trebui ca doctorii nostri sa stie toate limbile straine posibile, chiar is Swahili ca cine stie cine vine din Kenya.

    O sa ajungem un popor cu doctori mai docti decat multi profesori si istorici in ritmul asta. Culmea, mai docti decat Avocatul Popoului. Scuze, nu mi-a mers tasta de R.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by