Cod galben de ninsori și viscol în 36 de județe. Vreme rece și precipitații în București

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 5 februarie 2020, 8:16 Actualitate | Esenţial


Dumuri afectate de ninsori
Foto: Politia Romana
Peste trei sferturi din ţară se va afla sub avertizare Cod galben de intensificări ale vântului, ninsori şi viscol până joi dimineaţa, reiese din prognoza publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Judeţele afectate de avertizarea Cod galben sunt: Maramureş, Bihor, Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sălaj, Cluj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.

Potrivit Agerpres, în intervalul 5 februarie, ora 8:00 - 6 februarie, ora 10:00, în regiunile estice vor fi precipitaţii, la început ninsori în zona de munte şi în nordul Moldovei şi mai ales ploi şi lapoviţă în rest, iar spre seară şi noaptea vor predomina ninsorile.

În zona de munte, din nordul şi centrul Moldovei, iar din orele serii şi în sudul Moldovei, Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Rafalele vor depăşi 60 - 70 km/h, iar în zona montană 90 - 100 km/h.

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens şi în regiunile vestice şi centrale, cu viteze de peste 55 - 60 km/h.

Pentru Bucureşti, estimările arată că, de miercuri, de la ora 8:00, până joi, 6 februarie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat, temperatura aerului va scădea continuu pe tot parcursul intervalului, de la valori de 4 - 5 grade, în dimineaţa zilei de miercuri până în jurul a -2 grade Celsius, în noaptea de miercuri spre joi. În plus, vor fi precipitaţii, ziua sub formă de ploaie, iar seara şi noaptea predominant ninsoare.

Vântul avea intensificări temporare, cu rafale ce vor atinge 55 - 60 km/h, amplificând senzaţia de rece şi viscolind ninsoarea în a doua parte a intervalului.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















14835 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Judetul (Miercuri, 5 februarie 2020, 8:48)

    aiureantramvai [utilizator]

    Timisoara...Timisoara...Timisoara...Timisoara...Timisoara...Timisoara...Timisoara...Timisoara
    • +1 (1 vot)    
      Se putea si mai rau... (Miercuri, 5 februarie 2020, 9:37)

      IoPaNet [utilizator] i-a raspuns lui aiureantramvai

      ... de ce nu si judetele Alba Iulia sau Cluj-Napoca? :-))


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by