Planul de pace pentru Orientul Mijlociu propus de preşedintele american Donald Trump ar duce la o stare de apartheid, a atras atenţia sâmbătă secretarul general al Ligii Arabe, Ahmed Aboul Gheit, potrivit Agerpres.

Steag - Liga ArabaFoto: Wikipedia

"Planul duce la un statut care echivalează cu soluţia unui stat care cuprinde două clase de cetăţeni, ceea ce înseamnă apartheid, în care palestinienii vor fi cetăţeni de clasa a doua, privaţi de drepturile cetăţeneşti de bază", a afirmat el la o reuniune de urgenţă la sediul din Cairo al acestei organizaţii panarabe.

Propunerea SUA "nu aduce stabilitate şi nu construieşte pace, ci sădeşte seminţele pentru alţi 100 de ani de conflict şi de suferinţă", a adăugat el. "Cele două părţi ar trebui să negocieze între ele pentru a ajunge la o soluţie care să fie acceptată de amândouă", a mai spus Aboul Gheit.

Planul lui Trump prevede un control al Israelului asupra Cisiordaniei şi Văii Iordanului, precum şi asupra unor locuri sfinte cheie din Ierusalim. Proiectul nu le-ar oferi refugiaţilor palestinieni dreptul de a se întoarce, dar face apel la crearea unui stat palestinian.