O profesoară de la școala din Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, este acuzată că a pălmuit, joi, un elev de clasa a cincea, aceasta fiind a doua agresiune a dascălului în ultimul an. Cadrul didactic a lucrat cu aviz psihologic temporar și nu s-a prezentat pentru a obține aviz definitiv, potrivit Mediafax.

Poliția Gorj a deschis o anchetă după ce o profesoară de limba română, de la Școala Gimnazială din Bengeşti-Ciocadia, ar fi lovit cu palma, joi, un elev de clasa a cincea.

„S-a întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă, în urma sesizării făcute de părinții elevului", a declarat, corespondentului Mediafax, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Profesoara a fost concediată în 2018 pentru că umbla cu un ciocan în geantă, însă instanţa a decis că se poate întoarce la catedră.

În luna octombrie a anului trecut, aceasta a fost acuzată că a lovit un elev cu telefonul mobil, în piept, iar părinţii copilului de 11 ani, elev în clasa a cincea, au sesizat Poliţia.

La ultima testare psihologică, profesoara a primit un aviz temporar care impunea o reevaluare, însă nu s-a mai prezentat.

„În data de 7 octombrie 2019 i-a fost emis un aviz temporar care impunea reevaluarea și, în baza acestui document medical, Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale Bengești a luat o decizie, numai că, așa cum prevede legea, este confidențială. În acest moment, considerăm că situația este soluționată", a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

Profesoara a fost filmată de elevi în timp ce cânta la ore şi purtând în geantă un ciocan.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, profesoarei i-a fost suspendat contractul de muncă, joi, pentru că nu ar fi prezentat un document că este aptă din punct de vedere psihologic pentru a rămâne la catedră.