Un cutremur cu magnitudinea de 5.2 grade pe scara Richter a avut loc în România la ora 3.26, potrivit site-ului Centrului European de Seismologie (EMSC). Cutremurul s-a produs in judetul Vrancea, la 121 de kilometri adâncime.

Cutremur in VranceaFoto: emsc-csem.org

Mai mulți cititori din București, Tulcea, Iași, Botoșani, Galați sau Prahova ne-au semnalat că au simțit cutremurul.

UPDATE 05:00 INFP rectifică: Cutremurul a fost de 5,2 grade, la adâncimea de 121 de km.

UPDATE 04:00 INFP rectifică la 5,3 grade la o adâncime de 120 de km. La ora 03:26:47 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, un cutremur cu magnitudinea ml 5.3, la adâncimea de 120km.

UPDATE 3:40 INFPÎn ziua de 31 Ianuarie 2020 la ora 03:26:46 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, un cutremur cu magnitudinea ml 5.2, la adâncimea de 140km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 90km E de Brasov, 93km S de Bacau, 104km NE de Ploiesti, 105km V de Galati, 108km NV de Braila, 153km N de Bucuresti, 171km S de Iasi, 178km NE de Pitesti, 203km E de Sibiu, 214km SV de Chisinau.

Informația inițială: EMSC a anunțat un cutremur de 5,1 grade, iar INFP a anunțat cu o ușoară întârziere.