Contribuabilii persoane fizice au termen până la 25 mai să depună declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale, a decis marți Guvernul. Termenul inițial era 15 martie. Documentul trebuie depus de către contribuabilii persoane fizice care au realizat în anul 2019 venituri extrasalariale supuse impozitului pe venit prin declarare la autoritatea fiscală.

Declaratia unica 2020Foto: Hotnews
  • "S-a aprobat astăzi prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile declarative şi de plată a impozitului pe venit şi ale contribuţiilor sociale, a formularului declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţii sociale datorate de persoane fizice, formularul 230.
  • Este vorba de prorogarea termenelor de la 15 martie 2020, aşa cum este în prezent, până la 25 mai 2020. Aceasta a fost o cerinţă pe care am avut-o de la mai multe ONG- uri, pentru a se asigura că toată lumea va depune formularele la timp", a anunțat ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, o altă modificare făcută marţi de Guvern vizează ordonanţa 6/2019.

"Aici am stabilit un nou termen pentru depunerea intenţiei de restructurare, respectiv în perioada 1 februarie - 31 martie 2020, am avut o prorogare a a termenului de depunere a cererii de restructurare, respectiv 8 februarie - 31 iunie 20202 şi am eliminat plafonul de 1 milion de lei, astfel încât această măsură de restructurare să poată beneficia toată lumea, toţi cei care aveau restante la 31 decembrie 2018 mai mici de 1 milion de lei şi care nu au fost stinse până la această dată", a menţionat ministrul de Finanţe.

De asemenea, a fost modificat Codul de procedură fiscală în vederea simplificării procedurilor de administrare a creanţelor fiscale.

"S-a făcut reglementarea instituirii şi ridicării popririi în mod electronic, astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să îi fie eliberate conturile cât mai repede. Este o măsură pe care am anunţat-o, de care toată lumea în România avea nevoie. Ştiţi foarte bine până acum cât de complicat era. De fiecare când se întâmpla acest lucru, cineva avea o problemă, erau conturile poprite şi apoi trebuia să mergi la fiecare bancă cu dovada că ai făcut plata către ANAF. Acesta este un prim pas cu o soluţie dezvoltată intern la Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF, urmează o updatare a acestei soluţii în perioada următoare cu sistemul bancar ca să fie cât mai prietenoasă cu utilizatorii", a afirmat Cîțu. (Sursa: Agerpres)