Protestul grefierilor. Lider de sindicat: „Se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și a parchetelor”

de D.D.     HotNews.ro
Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:02 Actualitate | Esenţial


Protest grefieri
Foto: Captura YouTube
Grefierii spun că se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și parchetelor, în cazul în care discuția de marți cu Ludovic Orban despre modificarea pensiilor de serviciu nu va avea rezultate, scrie Mediafax.

„Elementul declanșator al protestelor și principalul motiv pentru care ne aflăm astăzi (marți, n.r.) aici reprezintă intenția legislativului de a abroga dispozițiile privind pensia de serviciu de care beneficiază personalul auxiliar. Printre revendicări (...) vom ridica și problemele ce țin de salarizare, pentru că avem probleme de salarizare nerezolvate de mai bine de 10 ani. Profităm de această întâlnire în speranța că vom găsi acel partener de dialog”, a declarat Cătălin Trăistaru, înainte de întâlnirea cu Ludovic Orban.

Președintele Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial a adăugat că, începând de marți, grefierii nu vor efectua niciun fel de activitate specifică funcției, iar în funcție de discuțiile cu premierul Orban și în funcție de votul privind pensiile de serviciu, în Adunarea Generală vor avea loc discuții pentru a decide cu privire la alte forme de protest.

„Se poate ajunge la închiderea totală a instanțelor și a parchetelor - declanșarea grevei. (...) Nu am avut niciun fel de dialog până astăzi. În speranța că dialogul va fi constructiv, există posibilitatea să găsim o cale de rezolvare a lor. Suntem conștienți că nu se pot rezolva mâine. Deși s-ar putea, dacă ar exista intenție din partea dumnealui (Orban, n.r.)”, a mai spus Trăistaru.

În România sunt aproximativ 8.000 de grefieri, iar dintre aceștia, 6.000 protestează.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2724 vizualizari

  • +19 (19 voturi)    
    Coruptilor si puturosilor (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:10)

    ggiiggii [utilizator]

    Nu va ajunge cat furati in 20-30 de ani de activitate prin tribunale...vreti si pensie speciala.
    Nu va ajunge cate mizerii faceti in tribunale si cum va faceti ca munciti...vreti si pensie speciala...
    Sa va luati cosciug si lumari de pensia aia.
    Voi tot cereti drepturi dar nu aveti nici macar un indice de performante, nimeni nu va trage la raspundere, faceti ce vreti- taiati si spanzurati prin tribunale fara sa va intrebe nimeni de sanatate.
    In Romania...adevarat mafie este justitia
  • +18 (18 voturi)    
    M-am saturat (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:10)

    sentenced [utilizator]

    pana peste cap de privilegiatii astia care traiesc pe carca celor care lucreaza in economia reala.

    Daca le-ar da afara pe grefierele astea mai mult de cameriste nu le vad la privat.
  • +13 (13 voturi)    
    Coruptilor si puturosilor (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:10)

    ggiiggii [utilizator]

    Nu va ajunge cat furati in 20-30 de ani de activitate prin tribunale...vreti si pensie speciala.
    Nu va ajunge cate mizerii faceti in tribunale si cum va faceti ca munciti...vreti si pensie speciala...
    Sa va luati cosciug si lumari de pensia aia.
    Voi tot cereti drepturi dar nu aveti nici macar un indice de performante, nimeni nu va trage la raspundere, faceti ce vreti- taiati si spanzurati prin tribunale fara sa va intrebe nimeni de sanatate.
    In Romania...adevarat mafie este justitia
  • +7 (9 voturi)    
    Coruptilor si puturosilor (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:11)

    ggiiggii [utilizator]

    Nu va ajunge cat furati in 20-30 de ani de activitate prin tribunale...vreti si pensie speciala.
    Nu va ajunge cate mizerii faceti in tribunale si cum va faceti ca munciti...vreti si pensie speciala...
    Sa va luati cosciug si lumari de pensia aia.
    Voi tot cereti drepturi dar nu aveti nici macar un indice de performante, nimeni nu va trage la raspundere, faceti ce vreti- taiati si spanzurati prin tribunale fara sa va intrebe nimeni de sanatate.
    In Romania...adevarat mafie este justitia
  • +18 (18 voturi)    
    Afara (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:16)

    Soljenitin [utilizator]

    Afara toti cei care continua protestele astea aberante si angajati altii.
  • +15 (15 voturi)    
    si care-i problema? (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:18)

    Ademordna [utilizator]

    Oricum in ultimul timp justitia doarme pe ea. Se prescriu fapte grave pentru ca procesele taraganeaza sau se achita cazuri clare de coruptie.
    De cand a fost Codruta mazilita, in afara de cazul lui Dragnea, nici DNA n-a mai miscat nimic bun.

    Asa ca n-aveti decat sa inchideti portile, n-are rost sa platim niste putori si niste corupti, iar putinii dintre voi care nu merita aceste etichete oricum sunt impotriva mitelor speciale si nu vor face greva.
  • +17 (17 voturi)    
    Succes. In mediul privat ... (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:19)

    Amad [utilizator]

    Daca nu-ti convine, esti liber sa pleci. Nu te tine nimeni cu forta.
    Sunt alte zeci de mii care abia asteapta sa le ia locul, chiar fara pensie speciala.
  • +12 (12 voturi)    
    doar eu muncesc (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:20)

    iondelaafumati [utilizator]

    toți sunt speciali ! De cotizat nu vrea nimeni?
  • +14 (14 voturi)    
    Ce se întâmplă la Brăila? (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:22)

    spirache [utilizator]

    Fara legătură cu grefierii, care în opinia mea sunt puțini și hamaliti până seara târziu și în toate weekend-urile din cauza procesomanilor, as vrea sa exprim indignarea despre ceva foarte grav ce se întâmplă în instanțele brăilene. Criminali, violatori odioși și tot felul de infractori sunt eliberați pe bandă rulantă:Iulian Frentzel, multiplu violator eliberat condiționat de Judecatoria Brăila a violat 2 femei in aceeași seară la Metrou Străulești, Daniel Mita din Drogu a abuzat un băiat de 12 ani, eliberat din arest preventiv pt că "lipsește elementul de violență", Viorel Milcu, asistentul medical ce a violat peste 30 de paciente sedate, condamnat la 8 ani, eliberat dupa 1 an și 7 luni, acum violatorii unei fetiței de 10 ani supusă la tot soiul de cazne. Ce este interesant este că acesti infractori periculoși nu sunt eliberați din cauza unei prezumtive mite, vazandu-se cu ochiul liber că sunt lipsiți de mijloace bănești. Ei mai degrabă sunt eliberați din lehamitea judecătorului de a mai face niste hârtii sau indiferenta acestora la suferința umană. Pur și simplu se repeta un tipar in cadrul instanțelor brăilene și nu îmi dau seama care este cauza precisă.
  • +11 (13 voturi)    
    si cat vor sa fie pensia de servicu ?! (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:25)

    ics_11 [utilizator]

    eu propun sa fie de 10 ori ultimul salariu ca sa le-ajunga.
    de asemenea, propun un spor de calculatar pentru toti it-istii, nu doar pentru bugetari. si spor de conditii grele pentru toti cei angajati in industrie si constructii.
    de asemenea propun ca toata lumea sa beneficieze de pensie de serviciu de minim 3 ori salariul si sa se poata pensiona la 45 - 50 de ani.
    pai e normal ca din doi fosti colegi de scoala generala unul sa mai aiba 15 ani pana la pensie si celalat sa fie pensionat de 1 an ???
    cand terminam cu prostiile astea ??
    • +5 (5 voturi)    
      daca toata lumea are pensie speciala (Marţi, 28 ianuarie 2020, 11:23)

      t4v1 [utilizator] i-a raspuns lui ics_11

      nimeni nu mai e special
      • +3 (5 voturi)    
        exact (Marţi, 28 ianuarie 2020, 12:51)

        ics_11 [utilizator] i-a raspuns lui t4v1

        munca grefierului este la fel de onorabila ca oricare alta. n-are nimic special.
        daca intr-adevar au mult de lucru, asta poate poate fi din cauza ca sunt prea putini sau poate ca tocmai trenarea proceselor le da artificial de lucru, dar asta n-are de-a face cu pensia. mai ales ca unii dintre ei nici nu vor ajunge sa traiasca atat.
  • +10 (10 voturi)    
    vorbeste lumea ... (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:27)

    nu conteaza cine zice [utilizator]

    cand plecati, ultimu' sa stinga lumina, sa nu platim degeaba , ca tot nu foloseste nimanui ...
  • +12 (12 voturi)    
    Plecati mai acasa cu totii!!! (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:31)

    Ponta [utilizator]

    Sa angajeze altii care vor cu adevarat sa munceasca.
    Sunteti Cetateni Romani, contribuiti la pensie ca orice alt cetatean, asa ca mars dracului la munca fara pensii speciale. Nu transpirati dand cu tarnacopul.
    Pixul si stampila nu va confera drepturi speciale.
  • +14 (14 voturi)    
    Pai sa le inchideti, nene ! (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:33)

    Susufler0 [utilizator]

    Prima data cand ati incercat chestia asta v-ati lasat pagubasi la timp pt ca incepuse lumea sa intre dupa voi prin birouri ! Acum chiar ca o sa vi-o luati in freza ! Gasiti o alta metoda sa va rezolvati problemele ! Nu nemunca pe spinarea justitiabililor !
    • +5 (5 voturi)    
      Cum spunea Vorba Aceea : (Marţi, 28 ianuarie 2020, 11:49)

      un domn [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      Muietzi is Posmagii ? așa întreabă și acești Greieri Grefieri !
      • +3 (3 voturi)    
        Mi-a zis Scara ca v-ati mutat in alta Cafenea (Marţi, 28 ianuarie 2020, 13:58)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

        si in zilele urmatoare vine si adresa !
        In rest, as vrea sa vad si eu un grefier lovit in freza neputand sa-i faca nimic in instanta celui care i-a tras-o din cauza de lipsa de ... grefieri !
  • +13 (13 voturi)    
    Doar așa (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:35)

    Ochii_pe_voi [utilizator]

    Doar daca se inchid toate, nu com mai avea infractori si criminali achitati, crime ramase nepedepsite sau prescrise etc etc. JUSTITA ROMANA ESTE DOAR O INSTITUTIE CORUPTA DE SPALAT MAFIOTI.
  • +13 (13 voturi)    
    Trebuie angajati rapid altii. (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:37)

    gv [utilizator]

    Ar trebui concediati toti dupa o saptamana de absenta de la serviciu, si sa angajeze urgent altii dintre zecile de mii de absolventi de drept care lucreaza ca barmani, taximetristi, casieri etc.
  • +16 (16 voturi)    
    Grefierii sa fie Înlocuiți cu nepalezi (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:44)

    un domn [utilizator]

    Sau vietnamezi, astfel nu vor mai fi probleme cel puțin o suta de ani
    • +4 (4 voturi)    
      Subscriu ! (Marţi, 28 ianuarie 2020, 14:27)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui un domn

      Cu putin noroc avem sansa ca noii grefieri sa scrie mai corect in lb romana decat bastinasii ! :)))
  • +13 (13 voturi)    
    Afară!! (Marţi, 28 ianuarie 2020, 10:51)

    prec [utilizator]

    Și angajăm alte secretare, că sunt destule pe piața muncii!
  • +9 (9 voturi)    
    OH. (Marţi, 28 ianuarie 2020, 11:10)

    letsoc [utilizator]

    De ce nu faceti greva cand se reiau de la zero dosarele grele , ca se pensioneaza o madam judecator , bine-nteles cu pensie babana ?
  • +10 (10 voturi)    
    Negul din poza (Marţi, 28 ianuarie 2020, 11:11)

    Jolly Roger [utilizator]

    Nu am putut sa nu remarc negul din poza articolului.
    Se pare ca devine un trademark pe obrazul justitiei...

    Ma uitam la cerintele pentru grefieri - studii liceale si scoala de grefieri. Mda...

    As renunta la pensiile speciale.
    I-as lasa acasa pe toti cei catre protesteaza. Cand a trebuit cu adevarat atunci nu au zios nici pâs.
    As lasa acelasi fond de salarii pentru un an.
    L-as imparti intre cei care vor sa ramana.
    Plus pregatirea noului val de grefieri.
    Bonus: cateva mici modificari la pachetul legislativ care sa faca imposibila taraganarea proceselor.

    Si gata.
  • +3 (3 voturi)    
    Echitate (Marţi, 28 ianuarie 2020, 11:25)

    spirache [utilizator]

    Tăierea pensiilor de serviciu ale grefierilor trebuie sa fie însoțită de un pachet de măsuri, pentru că simpla taiere nu aduce echitate. Astfel, identificarea unor soluții pentru a "subția" Nr de dosare pe rol. Doar Curtea de Apel București are în fiecare an ceva 1.000.000 de dosare nou-intrate. Tot soiul de procesomani trăiesc pentru a da in judecata, treabă asta generând hârtii, cărucioare, depozite, manipulatori, procese verbale, timp , nevii tociți ,termene, artificii avocatesti etc .Daca sun la 112 doar să mă aflu în treabă, sunt amendat pentru că personalul alocat ar fi putut interveni repede și eficient la alt caz. In schimb, în justiție 'se suna" in draci , iar intervenția rapidă și eficientă în cazurile reale este împiedicata, încetinită pentru că resursa umană este limitată, ziua tot 24 de ore are, plus că eficiența unui judecător și grefier ce gestionează 150 de dosare pe ședința /zi va fi ridicolă, fata de 30 de dosare /ședința. In filmele americane, un singur caz ocupa tot filmul . La noi poți face un serial cu o singura ședința. Să stăm drept și să judecăm strâmb. Taiati-le dar mai tăiați macaroana cu milioanele de dosare și " accesul neîngrădit la justiție". Astfel, chiar daca vor avea pensia mai mica, macar vor mai trai sa se bucure de ea.
  • +5 (5 voturi)    
    dumnezeule (Marţi, 28 ianuarie 2020, 12:25)

    hanu [utilizator]

    astia ar ajunge sa locuiasca sub primul pod in doua zile dupa ce ar ramane fara banii calduti de la stat... DEMISIA si treceti in privat, la patron...sa va vad atunci facand greva...am lucrat la stat pe vremuri, pana pur si simplu am simtit ca mi se atrofiaza mintea...e prin excelenta un loc pentru incompetenti si impostori...
  • +2 (2 voturi)    
    INCREDIBIL (Marţi, 28 ianuarie 2020, 13:28)

    jidanul [utilizator]

    Este incredibil unde s-a ajuns cu privilegile abuzive si imorale pentru unii asa zis, "speciali", in fapt nesimtiti. Din articol, se intelege ca doar 6000 fac greva si 2000 nu participa la greva, adica, 6000 sunt nesimtiti si 2000 sunt cu bun-simt ? Astia "speciali" nesimtiti chiar nu realizeaza ca sunt pensionari care au pensii de 700, 800, 900 de lei si "specialii", in nemernicia lor, vor pensii de 8000, 9000 si 10000 si peste 10000 de lei. Daca "specialii nemernici" nu accepta eliminarea pensilor speciale, atunci trebuie introdusa impozitarea cu 70%, 80% si 90%, in asa fel incat nici o pensie, neta, sa nu depaseasca 2000 de euro, echivalent in lei. Aici ne referim doar la cei care au iesit la pensie din absolut toate institutiile statului, inclusiv din companiile de stat, fara absolut nicio exceptie. Cei care au lucrat la societati comerciale private, nu ale unei institutii de stat, pot avea pensii conform contributivitatii lor la pensie. Trebuie sa inteleaga toti romanii si fiecare roman, inclusiv "specialii", ca trebuie sa fim obiectivi si corecti si sa nu mai fim egoisti, lacomi si nemernici.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by