Trei rachete au lovit duminică seara ambasada americană din Bagdad, capitala Irakului, cel puțin o persoană fiind rănită, scrie Guardian citând AFP.

Ambasada SUA in IrakFoto: Wikipedia

Atacul de duminică seara asupra ambasadei SUA situate în Zona Verde puternic securizată marchează o escaladare periculoasă a tensiunilor din ultimele luni care au avut ca țintă ambasada sau bazele militare din Irak care adăpostesc trupe militare americane.

Niciunul dintre atacuri nu a fost revendicat, însă Washingtonul a acuzat în mod repetat milițiile susținute de Iran. Duminică o rachetă a lovit cantina ambasadei, la ora cinei, în timp ce alte două rachete au aterizat lângă ambasadă, au precizat surse de securitate citate de AFP. Potrivit sursei citate, cel puțin o persoană a fost rănită, însă nu este clar cât de grave sunt rănile sau dacă persoana respectivă este cetățean american sau membru al staffului irakian.

În același timp, Reuters a relatat că este vorba despre trei răniți. Ambasada nu a oferit încă nicio declarație de presă.

Departamentul de Stat al SUA a cerut Irakului să își respecte obligațiile ce îi revin cu privire la protejarea misiunilor diplomatice. Premierul irakian, Adel Abdel Mahdi, și președintele Parlamentului, Mohammed Halbusi, au condamnat incidentul, avertizând că riscă să târască țara într-un război.